S-a crezut as al volanului și, după ce a fost prins de polițiști, și-a chemat în ajuor un prieten, care s-a apucat să amenințe agenții. E aventura nocturnă a doi gorjeni care fost amendați zdravăn în noaptea de joi spre vineri, în zona Michelangelo.
Un deputat PMP si un consilier judetean PNL ajung in instanta in dosarul Aeroportul
Deputatul PMP Cornel Sămărtinean nu scapă de DNA. Dosarul în care este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese va ajunge, în cele din urmă, în fața instanței, la un an și jumătate de la trimiterea în judecată. Decizia aparține magistraților de la Înalta de Curte de Casație și Justiție.
Cinci copii buni la invatatura, burse lunare de 300 de lei dintr-o indemnizatie de deputat
Liberalul Marilen Pirtea s-a ținut de promisiune: indemnizația sa de deputat va merge către cinci copii din câteva sate din Timiș. Timp de 10 luni, aceștia vor primi câte 300 de lei, primele contracte de acordare a acestor burse fiind semnate deja de către Fundația Universitatea de Vest Timișoara.
Cel mai cautat roman a fost gasit: Sebastian Ghita a fost prins pe strada, la Belgrad!
Sebastian Ghiță a fost reținut, în noaptea de joi spre vineri, în Belgrad, potrivit politiei romane, care precizeaza ca fostul deputat s-a legitimat cu acte false. Omul de afaceri se află în custodia poliției din Belgrad, urmând să se desfășoare procedurile de extradare, după ce autoritățile sarbe vor finaliza ancheta privind actele false folosite de fostul deputat.
Inca o spargere de proportii la Timisoara! La un magazin de electrocasnice
Săptămâna și jaful! S-a întâmplat din nou la Timișoara, unde hoți rămași încă necunoscuți au reușit să plece cu e bani de la un mare magazin de electrocasnice. Acum câteva zile o lovitură similară a fost dată la o firmă de curierat.
Restrictii pe A1, intre Pecica si Arad
Circulația pe autostrada A1, între Pecica și Arad, este încă restricționată în zona accidentului produs marți. Este închisă a doua bandă de circulație de pe sensul spre Arad.
Pornesc sirenele! ISU vrea sa vada cat de pregatiti suntem de catastrofe
Săptămâna viitoare, între 18 si 21 aprilie, are loc cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor care anunță situațiile de urgență. De-a lungul celor patru zile, sirenele vor suna alternativ, în Capitală și în județele țării, între orele 10 și 15.
Amenzi pentru bizonii din zona Spitalului de Copii
Mai mulți șoferi au fost amendați, în ultimele două zile, de polițiștii locali, după ce și-au lăsat mașinile aiurea în apropierea Spitalului de Copii. Este una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, unde traficul se desfășoară, de multe ori, cu mare dificultate.
Bojin, un an si-un pic inchisoare cu suspendare, pentru conflict de interese
Titu Bojin, fostul președinte al Consiliului Județean Timiș, și-a primit condamnarea în procesul în care a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu și conflict de interese. Este vorba despre un an și o lună de închisoare, cu suspendare, pentru două infracțiuni de conflict de interese.
Valutist, prins in piata cu peste 90.000 de lei la el!
Un lugojean de 54 de ani a avut ghinion la finele săptămânii trecute. Asta, pentru că jandarmii i-au confiscat o mică avere, pe care n-a putut s-o justifice.
Inspectorii DSP, in control prin judet: Nu sunt nereguli grave inainte de Pasti
Sărbătorile pascale pot veni liniștite: timișorenii nu vor găsi în magazine și în piețe decât produse conforme. Asta rezultă din statisticile DSP Timiș, care, în ultimele trei săptămâni, n-au dat decât trei amenzi!
Atac belgian la florile de pe Podul Michelangelo. Cand panselutele costa peste 1.100 de euro
Jardinierele montate pe Podul Michelangelo sunt un magnet pentru cei care caută… distracții extreme! Ultimii pe lista celor care au aruncat florile sunt doi belgieni care au plătit, în total, peste 1.000 de euro pentru isprava lor.
Atentie! Strada Jiul, inchisa pana de Paste
Primăria Timișoara nu se dezminte: întâi închide circulația, iar apoi anunță restricția. Se întâmplă de luni, 10 aprilie, pe strada Jiul. Tot luni este închisă și strada Andrei Mureșanu.
Peste 40 de migranti opriti din drum la granita cu Serbia
Nicio zi fără zeci de migranți ilegali în vestul României. În ultimele 24 de ore, în Timiș și Caraș-Severin au fost prinși peste 40 de cetățeni din Irak, Siria, Libia, India și Pakistan care voiau să intre ilegal în România, pentru a ajunge, ulterior, în țări din Occident.
Apel la 112: Am ramas inchis in club, veniti sa ma scoateti!
Aveți grijă când ieșiți într-un club, dar și cât de atenți vă sunt prietenii de petrecere! Altfel, riscați să repetați pățania unui tânăr care a sunat la 112, pentru că rămăsese închis în clubul în care mersese sâmbătă seară!
S-a certat cu familia si a amenintat ca-si arunca in aer blocul!
Situație tensionată sâmbătă după-amiază, în zona Dacia. Un sexagenar a sunat la 112 și a anunțat că se sinucide, după ce a dat drumul la gaz în propriul apartament. S-a intervenit la timp, iar bărbatul a ajuns la Psihiatrie.
Cubanezi rataciti prin Timis: voiau in SUA, via Moscova si Serbia!
Situație mai puțin obișnuită pentru polițiștii de frontieră din Timiș. Confruntați, de câteva săptămâni, cu un nou asalt al migranților ilegali, oamenii legii au dat peste… patru cubanezi care voiau să ajungă în America!
S-a furat un seif! Paguba depaseste 130.000 de euro
Sediul din Timișoara al unei firme de curierat a fost spart de hoti în noaptea de miercuri spre joi. A dispărut cu totul seiful în care se aflau aproximativ 600.000 de lei și se presupune că lovitura a fost dată la pont.
Doua zile fara primavara: Se raceste vremea, iar la munte ninge
Slabe șanse să vedem soarele în următoarele două zile! Meteorologii au emis o avertizare care se referă la precipitații moderate cantitativ, predominant ninsori la munte, și intensificări ale vântului.
Adevarat asalt la frontiera de vest: peste 60 de migranti, prinsi intr-o zi!
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara au prins, în ultimele 24 de ore, în zona de competenţă a sectoarelor PF Moraviţa, Oraviţa și Sânnicolau Mare, exact 61 de migranți din Irak, Siria, Afganistan, Pakistan şi Palestina, care au încercat să intre ilegal în România.