Arhiva pentru eticheta: alfred simonis

Adrian Pau

Adrian Pau reacţionează: „Este posibilă o alianţă cu PSD, la fel de posibilă ca una cu USR sau PNL”

Adrian Pau reacţionează: „Este posibilă o alianţă cu PSD, la fel de posibilă ca una cu USR sau PNL”

Coordonatorul organizaţiei Pro România Timiş, Adrian Pau, nu dă şanse foarte mari unei alianţe electorale cu PSD în perspectiva alegerilor locale. Pau afirmă că o alianţă cu PSD este la fel de posibilă ca una cu PNL sau USR. Totuşi, el nu exclude discuţii cu liderii PSD Timiş. Deputatul Adrian Pau este destul de rezervat

alfred simonis psd timis

Alfred Simonis dă şanse unei alianţe PSD-Pro România în Timiş. Chestiunea Titu Bojin

Cel mai probabil săptămâna viitoare vor demara negocieri la nivel local între liderii PSD şi Pro România, în vederea abordării alegerilor locale cu candidaţi comuni. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, dă şanse unei astfel de înţelegeri dacă vor fi “negocieri corecte”. La nivel naţional se discută tot mai intens, în ultima perioadă, despre o nouă

alfred simonis psd timis

De 4 iunie, Alfred Simonis îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să promulge Legea Trianon

Președintele PSD Timiş, Alfred Simonis, îl critică pe președintele Klaus Iohannis fiindcă nu a promulgat legea inițiată de PSD și care impune celebrarea în România pe 4 iunie a Zilei Trianon. Şef al Grupului PSD din Camera Deputaţilor, Simonis îi solicită preşedintelui să promulge “de îndată” legea votată în parlament. Camera Deputaţilor a votat, pe

Alfred Simonis

Alfred Simonis arată sursa banilor pentru dublarea alocaţiilor copiilor: contractele clientelei PNL

Deputaţii au respins miercuri Ordonanţa Gvernului Orban care amână aplicarea dublării alocaţiilor până pe 1 august. Decizia a fost luată cu 209 voturi “pentru”, trei împotrivă şi 98 de abţineri. Ca atare, legea privind dublarea alocaţiilor trebuie să intre în vigoare, chiar din luna iunie. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, şef al Grupului social-democrat din

alfred simonis psd timis

Alfred Simonis: “PNL – cum a ajuns la putere, cum a început să facă legi pentru penali!”

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că deputaţii social-democraţi au respins proiectul senatoarei Alina Gorghiu prin care pedepsele cu închisoarea pot fi executate acasă. A fost şi un bun prilej pentru ca Simonis să-i atace pe liberali chiar pe tema corupţiei şi “penalilor”. PNL a fost umilit de PSD în Camera Deputaţilor chiar pe

Editorial de Eugen Sasu

Formidabila părere bună a pesedistului Alfred Simonis despre guvernele Orban VII, VIII și IX

Apropos de aruncat bătrânici pe scări pentru a le întreba mai apoi de ce se grăbesc așa de tare. Chiar așa, de ce se grăbește deputatul Alfred Simonis (PSD) să tragă concluzii greșite, când mai bine s-ar arunca el pe scări, acuzând apoi o bătrânică liberală că i-a dat un umăr să cadă de pe

Alfred Simonis Camera Deputatilor

Alfred Simonis: “Este momentul ca românii să nu mai plătească cele mai mari dobânzi din Europa”

Plenul Camerei Deputatilor a dat miercuri vot favorabil proiectului de lege privind protecţia consumatorilor impotriva dobânzilor excesive.  Unul dintre inţiatorii proiectului a fost şi preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis. Proiectul legislativ privind protecţia consumatorilor înseamnă, în primul rând, o plafonare a dobânzilor la creditele bancare. Proiectul a fost votat cu o largă majoritate: 205 voturi

Spitalul Judetean Timisoara

Alfred Simonis jubilează. Proiectul privind transformarea Spitalului Judeţean Timişoara într-unul regional a eşuat

Întrunit marţi, 6 mai, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Timişoara nu a mai dezbătut proiectul privind transformarea spitalului într-unul cu caracter regional. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, consideră acest “abandon” un eşec al PNL Timiş. În urmă cu trei zile, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, semnala faptul că liberalii locali vor să transform Spitalul

Raul Patrascu, managerul Spitalului Judetean

Managerul “Judeţeanului”, Raul Pătraşcu: “Ne comportăm ca un spital regional, dar fondurile sunt ca pentru unul județean”

Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Judeţean, afirmă că unitatea pe care o conduce se comportă deja ca și un spital regional, însă serviciile sunt plătite de către CJAS ca unuia județean. Pătraşcu aminteşte că spitalul deserveşte pacienţi din patru judeţe, dar primeşte bani doar de la CJAS Timiş. Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara, îi răspunde

alfred simonis psd timis

Alfred Simonis alertează: PNL Timiş nu mai vrea spital regional în Timişoara

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, susţine că PNL-iştii locali vor să transforme Spitalul Judeţean Timişoara într-unul regional. Prin această manevră se va pune cruce investiţiei într-un nou spital regional în Capitala Banatului, afirmă deputatul PSD. “Conducerea liberală a Spitalului Judetean din Timişoara ne întinde o capcană în care este obligatoriu să nu cădem, dacă ținem

Alfred Simonis

Alfred Simonis anunţă înfiinţarea unei comisii de anchetă privind “achiziţiile suspecte” ale guvernului

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a declarat, în această după-amiază că, imediat după încetarea stării de urgenţă, se va înfiinţa o comisie de anchetă privind achiziţiile făcute de guvern în această perioadă. Simonis a precizat că va fi o comisie eficentă şi agresivă. Într-o conferinţă de presă pe care avut-o în această după-amiază în parlament,

Adrian Orza

Alfred Simonis negociază cu Adrian Orza sprijinul PSD pentru candidatura fostului viceprimar PNŢCD la Primăria Timişoara

PSD Timiş a decis să îl mandateze pe preşedintele filialei, Alfred Simonis, să discute cu Adrian Orza un sprijin al PSD pentru candidatura fostului viceprimar ţătrănist la Primăria Timişoara. După multe căutări, PSD-iştii au realizat că Orza ar fi cel mai competent om pentru a-l înlocui pe Nicolae Robu.

Adrian Pau

Saga în familia Simonis, confirmată de Pro România. Gerald la Pro România, Alfred la PSD

Gerald Simonis, fratele mai celebrului politician Alfred Simonis, va intra în cursa pentru primăria uneia dintre comunele periurbane timişorene, Moşniţa Nouă, dar nu din partea PSD, ci a Pro România. Adrian Pau a anunţat şi oficial acest lucru şi spune că decizia noului său coleg nu va afecta relaţia cu şeful filialei social democraţilor din

Noul preşedinte al PSD Timiş, Alfred Simonis, atac dur la guvernanţi

Proaspăt numit preşedinte „plin” al PSD Timiş, Alfred Simonis a lansat, în discursul său inaugural un atac extrem de dur la adresa actualului guvern liberal. El a anunţat că „este un gest de igienă națională să-l trimitem pe Orban acasă”. Guvernul liberal actual este unul incapabil, care încalcă regulile democratice, fiind condus de un prim-ministru

alfred simonis psd timis

Sub patronajul lui Sorin Grindeanu, PSD Timiş intră în era Alfred Simonis. Lista noii conduceri

PSD Timiş îşi va alege noua echipă de conducere duminică, atunci când a fost convocată Conferinţa judeţeană. Singurul candidat înscris pentru funcţia de preşedinte este actualul preşedinte interimar, Alfred Simonis. La alegerile de duminică vor fi prezenţi la Timişoara actual preşedinte interimar al PSD, Marcel Ciolacu şi Sorin Grindeanu

dogariu, simonis, raducanu

Şedinţă la PSD Timiş, cu Sorin Grindeanu invitat special. Dogariu, noul preşedinte executiv, Răducanu – secretar general

Sub atenta supraveghere a fostului premier Sorin Grindeanu, actualmente “apolitic”, la PSD Timiş s-au stabilit, a doua zi de Crăciun, noii lideri ai filialei. Astfel, după Alfred Simonis care a preluat deja funcţia de preşedinte, Eugen Dogariu a fost “uns” preşedinte executiv, în timp ce funcţia de secretar general îi revine lui Sebastian Răducanu.

Editorial de Eugen Sasu

Nu mai plânge, Ionele, plânsul e dă formă/Jeana nu e moartă…

Mihai Mărgineanu cânta de ți se rupea inima și ne povestea cum „Jeana nu e moartă, ci Jeana se transformă”. Așa și cu PSD-ul. PSD nu e mort. El nu va fi mort niciodată, atâta vreme cât statisticile europene ne vor arăta că mai avem cetățeni cu buda în fundul curții într-un procent peste pragul electoral de intrare în Parlament. Iar dacă nu e mort, vorba lui Mărgineanu, el se transformă.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.