Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, va fi şi în actuala sesiune parlamentară lider al Grupului social-democrat din Camera Deputaţilor. El deţine această poziţie din luna februarie a anului 2019. Odată cu începerea noii sesiuni parlamentare, se fac noi alegeri a vicepreşedinţilor celor două camere, dar şi ale liderilor de grupuri parlamentare. La PSD, la Camera…
PSD Timiş: Bugetul judeţului pentru 2021 – interes politic de coaliție
Consilierii judeţeni PSD nu au votat bugetul judeţului adoptat astăzi, motivând că acesta s-ar fi făcut politic. PSD-ştii sunt supăraţi că nu au fost consultaţi sub nicio formă la alcătuirea bugetului, iar toate amenamentele le-au fost respinse din faşă. Grupul aleşilor PSD din CJ Timiș s-a abținut, astăzi, de la votul bugetului pentru acest an,…
Deputatul de Timiş Marian Cucşa a părăsit grupul parlamentar al PSD
Aflat în campania electorală pentru scaunul de primar al Timişoarei, Marian Cucşa şi-a încetat activitatea în cadrul grupului PSD din Camera Deputaţilor, urmând să activeze ca neafiliat. Anunţul privind plecarea lui Marian Cucşa din grupul PSD a fost făcut de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache. „Avem o informare de la domnul deputat Marian Gheorghe Cucşa,…
Alfred Simonis rămâne liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor
Deputatul de Timiş Alfred Simois a fost reconfirmat luni, 2 septembrie, în funcţia de lider al Grupului PSD din Camera Deputaţilor. Simonis a preluat pentru prima dată această funcţie în luna februarie, la propunerea lui Liviu Dragnea.