Bună dimineața. La ora când ne chinuim să citim, noi timișenii, aceste rânduri, filiala Timiș a PNL și-a ales președintele. Că președintele are același nume cu cel al interimarului Nica, că îl cheamă deputat Chira sau primar Sorin Munteanu, pentru omul de rând prea puțin contează acest lucru. Vorba fostului președinte ales al PNL Timiș,…
PNL Timiș a anunțat și componența Biroului Politic Județean. Alcătuirea, una ”prietenoasă” lui Alin Nica
Partidul Național Liberal, filiala Timiș, a anunțat și componența finală a conducerii, rezultată după numărarea voturilor exprimate în cadrul alegerilor de sâmbătă. Surprizele au lipsit, numele rămase sunt cele favorabile aripii Nica, în componență nu a fost inclus, de exemplu contracandidatul Sorin Munteanu, așa cum spunea că și-ar fi dorit noul președinte ales. Așadar, în…
Alin Nica a câştigat preşedinţia PNL Timiş. Organizaţia intră oficial în tabăra Cîţu
Alin Nica a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al PNL Timiş, obţinând mai multe voturi decât contracandidatul său, Sorin Munteanu, primarul oraşului Buziaş. Nica era preşedinte interimar al PNL Timiş de la finalul lunii septembrie 2020, atunci când Nicolae Robu a demisionat din funcţie. Nica a obţinut 579 de voturi, faţă de 221 câte…
Nicolae Robu vorbeşte de o înţelegere Fritz-Nica pentru alegerile din 2024. Fostul primar a mai găsit un client pentru DNA
Fostul preşedinte al PNL Timiş şi primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a explodat după ce în spaţiul public au apărut unele dovezi că Alin Nica l-ar fi sabotat la alegerile locale de anul trecut. El afirmă că ar exista o înţelegere şi pentru alegerile din 2024 între Alin Nica şi Dominic Fritz. El susţine că,…
„Pentru PSD, Alin Nica este cel mai bun președinte al PNL Timiș”. PSD, ironie la adresa liberalilor
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, îi urează succes lui Alin Nica, în perspectiva alegerilor din cadrul PNL Timiş, care vor avea loc mâine. Cei din PSD afirmă că petru filiala lor, nu există un preşedinte mai bun al PNL Timiş. Social-democraţii timişeni sunt ironici înaintea alegerilor din cadrul PNL Timiş, care vor avea loc mâine.…
Claudiu Chira confirmă că Nica l-a săpat pe Robu în campania electorală. VIDEO
Deputatul Claudiu Chira de la PNL a confirmat pentru debanat.ro că Nicolae Robu a fost „săpat” de către Alin Nica în campania electorală. Vineri, Alin Nica a declarat că îi pare rău că l-a ajutat pe Chira să ajungă parlamentar. De asemenea, fostul primar Nicolae Robu, într-o postare pe Facebook, a transmis că în vreme…
Nicolae Robu, mesaj către liberali: “Dacă veți vota continuitate cu Nica, Groza și Ghelbere în frunte, PNL Timiș va avea o soartă tristă!”
Fostul preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a reacţionat imediat după ce succesorul său, Alin Nica, l-a învinovăţit pentru scandalul de la alegerile din organizaţia municipală. În premieră, Robu afirmă că Nica l-a sabotat la alegerile locale de anul trecut. Nicolae Robu răspunde atacurilor lui Alin Nica, după ce acesta l-a acuzat că ar fi…
Alin Nica și Sorin Munteanu se duelează înainte de alegerile de sâmbătă. Acuzațiile curg pe toate subiectele
Sâmbătă, Alin Nica va concura cu Claudiu Chira și Sorin Munteanu, un deputat și primarul Buziașului, pentru șefia PNL Timiș. Despre contracandidații săi, cel care conduce de o bună vreme ca și interimar filiala, are numai cuvinte de ”laudă”. Cel mai puternic adversar pare să fie Sorin Munteanu, cei doi au luptat și pentru nominalizarea…
Alin Nica a găsit cine a fost în spatele scandalului PNL Timișoara. ”Vinovatul” Robu ar putea fi dat afară din partid
Fostul primar Nicolae Robu s-a aflat în spatele scandalului de la PNL Timișoara și l-a încurajat, spune Alin Nica, cel care sâmbătă va candida pentru continuitate în fruntea PNL Timiș. Mai mult, dacă nu va fi cuminte, fostul șef al filialei și fost primar al Timișoarei, ar putea fi dat afară din partid, la fel…
Târâtă în război de Alina Gorghiu, organizaţia PNL Timiş ar putea-o lua, din nou, pe contrasens
Imaginile cu “confruntările de idei” de la alegerile din PNL Timişoara încă fac înconjurul ţării. Meme-urile circulă încă cu o viteză ameţitoare pe reţelele de socializare. Comentariile încă nu au încetat, Timişoara şi PNL fiind subiecte de “mişto”-uri oriunde ai întoarce capul. Nu o să insist pe ce s-a întâmplat la aceste alegeri, sunt cam…
Alin Nica a anticipat corect. Alegerile în PNL Lugoj au fost organizate, nu şi consumate/VIDEO
Eşec de proporţii al conducerii interimare a PNL Timiş privind organizarea alegerilor în organizaţia Lugoj. Un singur membru liberal a venit la alegerile convocate de tandemul Alin Nica – Dănuţ Groza. Referindu-se chiar la organizaţia Lugoj, preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, a avut o interpretare originală a statutului partidului, spunând că alegerile trebuie…
Alfred Simonis despre circul din PNL Timiş: “Ceea ce merge la Dudeştii Noi, nu merge la o scară mai mare”
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, consideră că scandalul din PNL Timiş se răsfrânge asupra tuturor locuitorilor judeţului. El arată că actualii lideri ai PNL Timiş, Alin Nica şi Dănuţ Groza, nu şi-au depăşit condiţiile de mici boieri rurali. Alfred Simonis se arată îngrijorat de modul în care a degeneral limbajul în spaţiul public, duăă ultimele…
Ludovic Orban intervine în alegerile din PNL Timişoara. A emis o dispoziţie pentru ca toţi membri excluşi din convocator să poată vota /Document
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a intervenit în scandalul din filiala municipală Timişoara şi a trimis o „Dispoziţie” pe adresa preşedintelui interimar, Alin Nica. Prin aceasta, Orban solicită ca toţi membrii PNL Timişoara excluşi din convocatorul pentru alegeri să fie introduşi înapoi pentru a putea vota. Înaintea alegerilor programate pentru sâmbătă, 31 iulie, actuala conducee a…
CJ Timiș pregătește documentația pentru modernizarea drumului județean spre Lipova
Unul dintre cele mai circulate drumuri județene din Timiș, cel care leagă Timișoara de Arad, pe la Giarmata, urmează să intre în reparații. Vizată este porțiunea de la nodul de urcare pe autostrada A1, înainte de Pișchia, și limita cu județul Arad, iar lucrările ar urma să înceapă în 2022. O nouă investiție importantă pentru…
A fost finalizată reabilitarea drumului județean 692B, spre Tomnatic
Drumul județean 692B, cuprins între intersecția cu DN6 și limita sud-estică a intravilanului localității Tomnatic, spre localitatea Nerău, comuna Teremia Mare, a fost reabilitat. Investiția a fost realizată Consiliului Județean Timiș și a presupus ranforsarea a 4,2 km de șosea. Printre principalele avantaje vizate de investiție se numără îmbunătățirea circulației rutiere, atragerea de noi investitori,…
Licitația pentru harta traseelor de piste de biciclete din Timiș ar putea fi lansată în toamnă
Conducerea Consiliul Județean Timiș s-a întâlnit cu cetățenii interesați de rețeaua de piste de biciclete a județului, adunând opiniile acestora. Chiar dacă ”emitenții” de opinii participanți la dezbaterea publică au fost destul de puțini, vicepreședintele Cristian Moș merge mai departe cu proiectul transportului eco pe două roți și susține în continuare ideea pistelor de pe…
CJ Timiș va acorda, prin schema de minimis, 300.000 euro pentru dotarea spitalelor orășenești și municipale din județ
Proiectul de dotare a unităților medicale din județ cu bani din bugetul Timișului continuă și în acest an. Consilierii județeni au aprobat alocarea a 317.000 de euro pentru șase spitale locale din Timiș. Cu bani nerambursabili de la Consiliul Județean Timiș se va achiziționa aparatură nouă pentru șase unități sanitare, orășenești și municipale, vor primi…
Alin Nica, printre comunicatorii „echipei Cîţu”. Pe listă e şi senatoarea de Timiş, Alina Gorghiu
Preşedintele interimar al PNL Timiş, Alin Nica, face parte dintr-o aşa numită “listă de comunicatori” ai echipei lui Florin Cîţu din campania internă pentru alegerile din partid. Pe listă mai sunt puşi senatoarea de Timiş, Alina Gorghiu, fostul deputat de Timiş, Pavel Popescu dar şi Rareş Bogdan, Emil Boc, Lucian Bode ş.a. G4Media a prezentat…
Acuzații dinspre Consiliul Județean Timiș spre Primăria Timișoara: Municipalitatea blochează extinderea drumului spre autostradă/ UPDATE
Consiliul Județean Timiș acuză Primăria Timișoara că blochează nejustificat extinderea drumului județean care traversează Dumbrăvița și duce spre nodul de urcare pe autostrada A1 de la Giarmata, cu riscul pierderii finanțării europene. Aceasta, pentru că, în ciuda unor solicitări repetate, ar refuza scoaterea de sub tensiune a rețelei electrice de alimentare a firobuzelor care circulă…
Ambruș ia apărarea liberalilor suspendați și spune că se pregătește fraudarea viitoarelor alegeri interne din partid
Raul Ambruș, pentru care a fost propusă ridicarea calității de membru al PNL, afirmă despre președintele PNL Timiș, Alin Nica, că este ”o pată neagră pe istora PNL Timiș”. Tânărul ales președinte al PNL Timișoara în urma alegerilor cu scandal din urmă cu două săptămâni îi aduce aminte șefului său de partid că toți cei…