Licitația pentru harta traseelor de piste de biciclete din Timiș ar putea fi lansată în toamnă

dezbatere CJ Timis

dezbatere CJ Timis

Conducerea Consiliul Județean Timiș s-a întâlnit cu cetățenii interesați de rețeaua de piste de biciclete a județului, adunând opiniile acestora. Chiar dacă ”emitenții” de opinii participanți la dezbaterea publică au fost destul de puțini, vicepreședintele Cristian Moș merge mai departe cu proiectul transportului eco pe două roți și susține în continuare ideea pistelor de pe malurile râurilor și de pe căile ferate.

Odată parcurse primele etape ale proiectului și stabilite primele date legate de realizarea acestuia, se va stabili un caiet de sarcini și va fi lansată o licitație, specialiștii urmând să stabilească modul în care va arăta această hartă velo a Timișului. La final rețeaua pistelor de biciclete va fi realizată pe baza acestei hărți.

„Cicloturismul și rețeaua de piste este o chestiune foarte importantă, nu este doar o modalitate de a petrece timpul liber. În perspectiva în care Timișoara va fi capital europeană a culturii în 2023, cei care vin aici trebuie să aibă o paletă largă de petrecere a timpului liber. Vor dori să aibă și activități de relaxare, de a vizita frumusețile județului nostru. Ceea ce ne-am gândit în această direcție se bazează pe câteva principii: pistele să nu fie pe lângă drumurile naționale sau căi de circulație intensă, ci să deschidă anumite zone sălbatice sau nevizitate până acum către ochii publicului larg. Mă refer la zona viticolă de la Recaș sau Silagiu, Drumul vinului, să replicăm ceea ce s-a făcut pe malul Begăi sau Timișului sau să facem acea autostradă de biciclete în jurul Timișoarei, legând localitățile periurbane de municipiul reședință de județ.”, a spus Alin Nica, președintele CJ Timiș, în cadrul dezbaterii publice pe tema rețelei de piste, organizată de administrația județeană.

Va urma căutarea de finanțări pentru aceste piste, fie că e vorba de bugetul județului, fie de fonduri europene.

„După, le vom etapiza ca să vedem cum putem finanța pistele de biciclete prin viitoarele programe de finanțare europeană și din bugetul local al județului sau al UAT-urilor. În același timp, noi dorim să fim integrați în rețeaua europeană de piste de biciclete. Încercăm să integrăm viitoarea noastră rețea și în EuroVelo, rețeaua europeană de cicloturism. Deja am avut contacte cu cei de acolo, sunt mai mulți pași pe care trebuie să îi parcurgem, dar o vom face. În același timp, ducem demersuri pentru a deschide punctul de trecere a frontierei la Uivar pentru a finaliza proiectul de la marginea malului Begăi, cu porțiunea de piste de biciclete din Republica Serbia.”, a mai declarat Nica.

În perioada următoare vor fi parcurși pașii birocratici care vor duce la elaborarea hărții cu trasee.

„Am discutat deja cu 95% dintre primari, vom avea discuții și cu cei din industria turismului, inclusiv cu cei care dețin parcuri industriale. Discutăm despre scrierea unui caiet de sarcini, baza noastră pentru demararea unei licitații ca să avem o strategie velo. Este vorba despre o hartă care să lege toate UAT-urile, punctele turistice de interes din județ. Vrem ca pistele să aibă atât un rol utilitar, cât și unul de cicloturism, ca oricine să se deplaseze cu ajutorul bicicletei, în siguranță, în punctele interesante din județ. Am început discuțiile cu Apele Române, Ocolul Silvic și cu CFR-ul pentru că în strategiile macro pentru piste, în țările dezvoltate sunt folosite albiile râurilor, liniile CFR dezafectate și chiar pădurile. Iar ca să avem caietul de sarcini, trebuie să avem baza, cum putem interveni pentru că, spre exemplu, în discuțiile cu cei de la Ocolul Silvic, ei ne-au spus că nu se poate defrișa, nu se poate betona nimic.”, a spus Cristian Moș.

Licitația pentru firma care va elabora această hartă ar putea fi lansată în toamnă.

„Proiectul va avea o evoluție graduală. CJ Timiș va finanța toată documentația care va sta la baza gândirii, aprobării acestei strategii, iar aceasta va face parte din planul județean de amenajare a teritoriului. Va fi o chestie sfântă vizavi de planul de amenajare al teritoriului. Discutăm despre realizarea unor trasee pe teritoriul județului, apoi să se identifice surse, programe ca să putem accesa fonduri.”, a declarat Mugurel Borlea, directorul Direcției de Investiții și Managementul Proiectelor din cadrul CJ Timiș.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Reos a spus: (iulie 24th, 2021 at 14:15 )

Harta ca harta dar cine le va îngriji sau vor fi lăsate tot în paragină că și restul???

Cristian90 a spus: (iulie 25th, 2021 at 09:46 )

I se rupe lui Nica de biciclisti. El e interesat de colegii lui lautari. Singurul domeniu pe care il intereseaza.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.