Coprocultură în PNL Timiș

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Bună dimineața. La ora când ne chinuim să citim, noi timișenii, aceste rânduri, filiala Timiș a PNL și-a ales președintele. Că președintele are același nume cu cel al interimarului Nica, că îl cheamă deputat Chira sau primar Sorin Munteanu, pentru omul de rând prea puțin contează acest lucru. Vorba fostului președinte ales al PNL Timiș, ex-primarul Nicolae Robu: cine știa mare lucru despre Alin Nica în urmă cu un an de zile?

Mulți nu-l cunosc nici azi și, ca o nenorocire pentru organizația liberală, s-ar putea să nu-l cunoască nici peste trei ani, de alegeri. Norocul președntelui Alin Nica și al celor din PNL Timiș este că cetățeanul votează la comanda primarului la sate, iar la orașele mari se votează politic. În acest caz candidatul poate fi oricine, chiar și Alin Nica.

Un alt noroc al PNL Timiș este că lumea uită. Nu toți simt palma primită în măcelul alegerilor interne. Nu toți cei care vedem în PNL alternativa la PSD am primit palme să ne usture mult timp, doar dacă suntem oarecum preocupați de fenomen și nu ne este totuna ce se întâmplă acolo de unde așteptăm să vină speranța. Dar unele lucruri rămân. Puțini vor plânge că Nicolae Robu a fost trădat de parte din filială, acea parte comandată de Alin Nica, iar rodul acestei trădări mergea spre un tandem Fritz-Nica de pe urma căruia useriștii n-aveau mare lucru a câștiga. Da, vor plânge puțini, dar rămâne trădarea, felul de om care ești, Alin Nica, atunci când lumea pune la cale alte proiecte electorale și lumea și-o aminti așa ceva înainte de a strânge mâna cu tine.

Nici nu mai contează ce ai câștigat prin manevrele astea de un grotesc nemaivăzut în Timiș nici pe vremea PSD, că în calitate de președinte de filială tragi sforile la următoarele alegeri, chiar nu mai contează, poate lumea are memoria scurtă și nu vei pierde mare lucru pe termen lung. Dar pentru mine ca alegător de dreapta poate că va conta cine este în fruntea filialei, că în loc să mă bucur că nu ne mai ia lumea la mișto pentru infantilismul lui Nicolae Robu, ajungem știri pentru carierismul lui Alin Nica.

De ce oare cred ei, politicienii, că bucătăria internă e doar ce vomită ei în spatele ușilor închise? Nu, bucătăria lor internă și mizeria de acolo, cu felul nedemocratic de a vota, proptele care le pun unul altuia sunt la fel de jenante, fie că beneficiarul este un Buboi sau Naslău al liderului Robu sau vreun alt țucălar din siajul lui Alin Nica. Pesediștii au înțeles asta. Dar au făcut-o tot ca ei. Nu au făcut democrație, cum nu fac nici liberalii, dar și-au protejat imaginea aia de cacao și de partid monolit. Liberalii se ceartă pe sub rufele balcoanelor, cu același dispreţ pentru democrație, convinși că după noaptea violului pot reveni la statutul de fată mare.

Cine a câștigat din această nebunie? Firește, că useriștii primarului Fritz, care au trecut mult mai elegant peste acest moment electoral local, dar mai au de câștigat cei care văd în nebunia liberalilor din acest an, din Timiș și chiar de la centru, un bun moment să proclame că toți sunt la fel, ba chiar mai răi. Nicolae Robu a fost Scufița Roșie pe lângă haita de lupi din jurul lui Alin Nica, nu-i așa?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

cetatean a spus: (august 8th, 2021 at 09:21 )

Asta este o varianta. Eu vad lucrurile altfel. Există o grupare Robu care încă nu accepta că a pierdut, fie că este vorba de PNL sau Timișoara.

DES a spus: (august 8th, 2021 at 11:18 )

Din nefericire pentru timișeni și timișoreni, articolul e corect.

Dada a spus: (august 8th, 2021 at 20:26 )

Foaaaarte bun articolul!
Scurt, clar si concis.
Bine scris. Felicitari, domnule Sasu!

TMEUTM a spus: (august 8th, 2021 at 21:09 )

Indiferent ca stii sau nu sa pierzi, ar trebui sa dai dovada de transparenta, decenta si respect, mai ales cand esti in slujba cetatenilor. Si e vorba de tradarile si sucirile lui Alin Nica, draga @cetatean. Arata mult ca in politica tre sa mergi cu cei ce castiga, ca altfel ti-ai pierdut painea. Nu mai e vorba de profesionalism, respect, recunostinta. Toate astea nu mai conteaza. In haita doar un lup ca ei poate intra.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii

Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei

Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie

Naționala de rugby a României va disputa în luna noiembrie trei meciuri pe teren propriu, la București, pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf, urmând să întâlnească Tonga (6 noiembrie), SUA (14 noiembrie) și Canada (20 noiembrie). Partidele fac parte din turneul Nations Cup și vor începe la 18:30. Eduard Matei, Tudor Butnariu, Ștefan...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zece campioni ai Timișoarei vor servi naționala României de rugby în meciurile tari ale lunii noiembrie
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara solicită obținerea de fonduri de la bugetul de stat, prin Programul național „Mihail Cantacuzino”, derulat de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, pentru Ambulatoriul de specialitate al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu”. Dacă se va reuși obținerea de fonduri, din cele 35,1 milioane de lei necesar, prin proiect se vor asigura 34,9 milioane, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria cere 35 de milioane de lei la Ministerul Dezvoltării, pentru modernizarea Ambulatoriului de specialitate al Spitalului de Copii
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș va organiza un nou seminar având ca subiect oportunitățile de afaceri și investiții din Polonia. Evenimentul va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri, consultanți și experți români și polonezi, oferind participanților posibilitatea de a adresa întrebări, de a face schimb de experiență și de a stabili contacte directe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș prezintă companiilor timișene noi oportunități de afaceri pe piața poloneză
Artiști, biologi, arhitecți, peisagiști și cercetători au explorat împreună relația dintre Timișoara și natură în cadrul proiectului „Teren comun – peisaje pe Bega”, inițiat de Asociația Culturală pentru Intervenție Artistică (ACIA). Proiectul a avut în centrul său Canalul Bega, privit nu doar ca element definitoriu al peisajului Timișoarei, ci și ca parte a unui ecosistem...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Canalul Bega, în centrul unui studiu de cinci luni. Specialiștii au cercetat influența acestuia asupra Timișoarei și a biodiversității
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România a publicat pe SEAP anunțul de licitație pentru realizarea ”Pasaj denivelat pe DC 152 (fost DC 98) – Calea Urseni la intersecția cu Varianta de Ocolire Timișoara Sud)”. Proiectul va fi derulat prin intermediul Direcției de Drumuri și Poduri Timișoara și are alocată suma de 70...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CNAIR a lansat licitația pentru proiectarea și executarea viitorului pasaj Urseni – Centura Sud
O știre falsă s-a propagat în cascadă la televiziunile și publicațiile din România, ascunzând sub preș o realitate instituțională gravă: un elev de 13 ani cu probleme cardiace preexistente a suferit un stop cardio-respirator în timpul unei activități oficiale organizate sub egida unui liceu sportiv de stat. 1. Incidentul real: Secundele dintre viață și moarte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum a transformat presa și social media un stop cardiac la ora de handbal într-un banal meci de fotbal în parc…
Primăria Remetea Mare a demarat lucrările pentru amenajarea unui patinoar care va funcţiona în această iarnă. Iniţial locuitorii comunei au fost întrebaţi ce-şi doresc pentru sărbătorile de iarnă: un patinoar sau un târg de Crăciun, cei mai mulţi optând pentu prima variantă.  În urmă cu câteva zile, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, şi-a întrebat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii au ales, Primăria s-a pus pe treabă. La Remetea Mare se amenajează un patinoar pentru această iarnă
Lucrarea de licență a lui Miroslav Maletici, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este una dintre cele zece premiate cu câte 2.000 de euro în concursul național „10 lucrări de 10” BRD HUB START, din 561 de lucrări înscrise. Este vorbva de o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale. Absolvent de Calculatoare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr politehnist din Timișoara, premiat la nivel național pentru o seră care se administrează singură cu ajutorul inteligenței artificiale
Zilele trecute, primarul comunei Giarmata, Claudiu Mihălceanu, a împlinit rotunda vârstă de 40 de ani de ani. Cu acest prilej, angajaţii primăriei pe care o conduce i-au făcut un cadou inedit şi… de nerefuzat: un salt cu paraşuta. Motivaţia angajaţilor Primăriei Giarmata pentru acest cadou a fost că primarul nu se teme de provocări mari....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un salt cu paraşuta. Cadou de nerefuzat primit de un edil din Timiş de ziua sa de naştere de la angajaţii primăriei
LEGO®, cel mai mare producător de jucării din lume, deschide vineri, 6 noiembrie 2026, un Magazin Certificat în Iulius Town. Noua locație le va oferi copiilor, adulților și colecționarilor o experiență modernă, în care joaca, inspirația și descoperirea se întâlnesc. Cu ocazia inaugurării, timișorenii vor beneficia și de oferte speciale. Magazinul Certificat LEGO®, va reuni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Magazinul certificat LEGO® se deschide pe 6 noiembrie în Iulius Town
Primăria Timișoara a anunțat că a transmis Consiliului Județean Timiș acordul necesar asocierii cu acesta pentru a extinde Bulevardul Sudului până la Centura de Sud și pentru a amenaja un nou drum paralel cu Drumul Boilor. Acestea vor oferi o alternativă miilor de oameni din Moşniţa Nouă şi Giroc care circulă zilnic între oraș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avem prima confirmare oficială a parteneriatului CJT – PMT pentru extinderea bulevardului Sudului și realizarea unei noi străzi la Drumul Boilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.