Alin Nica a găsit cine a fost în spatele scandalului PNL Timișoara. ”Vinovatul” Robu ar putea fi dat afară din partid

Fostul primar Nicolae Robu s-a aflat în spatele scandalului de la PNL Timișoara și l-a încurajat, spune Alin Nica, cel care sâmbătă va candida pentru continuitate în fruntea PNL Timiș. Mai mult, dacă nu va fi cuminte, fostul șef al filialei și fost primar al Timișoarei, ar putea fi dat afară din partid, la fel ca orice membru.

Acum nu mai e vorba despre conflictul național Cîțu – Orban, ci despre fostul președinte al filialei județene, Nicolae Robu, el e vinovat, în opinia lui Alin Nica, de scandalul apărut la alegerile municipale din capitala Banatului. În jurul fostului primar al Timișoarei s-a creat o faună care s-a văzut fără privilegii și a reacționat violent, a găsit justificarea evenimentelor, Nica.

Pentru el, tot scandalul a fost unul produs de 20 – 30 de persoane, care sunt o faună crescută în jurul lui Robu.

”Îmi cer scuze pentru șirul de evenimentele prin care a trecut PNL Timiș fac asta în numele majoritar covârșitoare a PNL Timiș care sunt de bună credință și dezavuează modul de manifestare. Acest gest minimal de a-mi cere scuze este necesar. Acești 20 – 30 de oameni care au provocat scandalul sunt practic adevărata moștenire a PNL Robu. Este fauna care a crescut în jurul fostului primar și pe care Nicolae Robu a lăsat-o se se dezvolte fără să intervină. Cred că poate chiar i-a convenit, acești membri îi asigurau perioada de protecție față de nemulțumirile membrilor adevărat grupul s-a trezit fără privilegii și au reacționat contondent violent, pe măsură. Am început curățenia în partid din prima zi când am fost ales, am propus să excludem membrii acestui grup, dar nu aveam cum să-i dăm afară pe toți într-un timp așa de scurt. Dar am crezut că unii pot fi aduși pe calea cea bună. Am greșit crezând că talibanii din jurul lui Robu pot deveni membri buni ai PNL, acum avem dovada clară că prețul pe care îl plătim este mare și îl vom deconta noi cei care muncim pentru acest partid în timp ce creatorul acestui mecanism odios, scrie în continuare scrie și se victimizează pe Facebook”, a declarat, vineri, Alin Nica.

El a lăsat orice formă de diplomație deoparte și și-a exprimat clar opiniile de politică internă, pe de o parte sunt oamenii eleganți ai lui Cîțu și gașca pro Orban.

”Competiția de la Timișoara nu a fost doar ceea ce am văzut. A fost un duel între echipa viceprimarului Tabără și a susținătorilor săi, una elegantă susținătoare a echipei lui Cîțu, și gașca lui Ambruș și Chira, susținători ai lui Orban.”, a mai spus Nica.

Revenind la Robu, actualul președinte al PNL Timiș va putea scăpa de fostul său adversar politic ”intern”, Nica spune că sunt dovezi indubitabile că, de fapt, fostul primar al Timișoarei a pus la cale circul de la alegeri. În consecință, poate fi pe făraș, dar se mai analizează dacă fărașul ajunge și până la a fi ”descărcat”

”Dacă va nesocoti statutul PNL, evident că orice membru se poate găsi în această postură. Se victimizează pe Facebook prin toate postările, și ce țin de primărie, și ce țin de politică. Am informații că a fost clar în spatele acestor mișcări și chiar le-a stimulat și încurajat. Da, când vor fi dovezile indubitabile și va ieși și în afara partidului să facă astfel de afirmații, vom încerca să vedem. Depinde de gravitatea situației”, a mai subliniat Nica.

Cel vizat de acuzații poate recupera ”interlopii”, în dorința de a fi din nou primar.

”Noi nu construim un partid de interlopi, așa că Nicolae Robu îi poate recupera în proiectul său de a deveni primar”, a încheiat Alin Nica.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

BOCSIG a spus: (august 6th, 2021 at 14:12 )

Mult stimate si iubite Tovarase Robu, noi tovarasii tai de la PSD-eu, te asteptam cu bratele deschise in organizatia locala de partid, nu de alta, dar sa ne ajuti si pe noi sa ajungem macar in turul 2 la urmatoarele alegeri, „ca cu” ce avem noi acuma la PSD-eu, nu vom castiga alegerile in vecii-vecilor, amin, in Timisoara, basca la judet. Ai nostrii e deja dresati, se inchina la Rasarit si stiu sa se ridice in picioare cand intra sefu… Asa ca vino la noi, si adu-ti si postacii de meserie cu tine, ca e mai buni ca ai nostri, „trai-ti-ar Famelia ta de barosan”. Nu te uita in urma, ca PNL e „hai pa” pentru tine.
PSD bastion al Pacii e! Robu, Freddy si cu Dej au bagat spaima-n burgheji!

yeu a spus: (august 6th, 2021 at 14:23 )

Cine naiba se crede mascariciul asta ca sa-i catalogheze pe sustinatorii lui Citu ca fiind eleganti iar pe cei ai lui Orban-aia rai si scandalagii?! Singurii primari cu oarecare rezultate din judet te boicoteaza, stimabile Soso-Nica , tu faci si desfaci statute si mai ai si tupeul sa dai declaratii?! Esti chiar definitia rusinii si a mizeriei politice!

România e BĂTAIA DE JOC A POLITRUCILOR!! Ei NU răspund niciodată?!
Precum omul lui Nica, Cosmin Tabără, uns VICEPRIMAR al Timisoarei- Capitală Banatului și mare șef peste mai TOATE DOMENIILE IMPORTANTE ale orașului, inclusiv Politia Locală … Deși L-au numit „avocatul diavolului” nu cu mult în urma!
Amintirile care s-au reactivat și care sunt comentate acum la Timișoara sunt legat de celebrul dosar „Radisson”, despre care s-a scris mult la jumătatea anilor 2000. Era vorba despre un mare proiect imobiliar, dezvoltat de firma Radisson, care, printr-o publicitate agresivă, îndemna lumea să cumpere apartamente în noile cartiere ridicate în oraș. S-au dat bani în avans, unii oameni și-au vândut vechile locuințe. În final s-a dovedit că era o înșelăciune, apartamentele nu au fost construite pentru că firma nu avea niciun aviz, nicio autorizație de construire, iar în multe cazuri nici măcar terenul nu aparținea pretinșilor constructori.
Avocatul din 2005 al firmei Radisson era Cosmin Tabără, care a fost acuzat de inducere în eroare și de cumpărători și de presa locală, care a făcut foarte multe investigații la vremea respectivă. L-au numit „avocatul divolului” pentru că s-a pus în slujba unor escroci și interlopi și le-a avizat juridic o asemenea afacere.

George a spus: (august 6th, 2021 at 16:01 )

Deci, declamă robu 2: „Am informații că a fost clar în spatele acestor mișcări și chiar le-a stimulat și încurajat. Da, când vor fi dovezile indubitabile și va ieși și în afara partidului să facă astfel de afirmații, vom încerca să vedem”. Vărul meu de la SRI mi-a șoptit… Cât de idiot să fii ca să nu-ți dai seama că asta e CALOMNIE, dacă nu o poți dovedi. Dar merge și el pe principiul fostului, că n-are nimeni c**ie să replice. Pătrășcanu e mic copil pe lângă nica.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova

Politehnica Timișoara Femina a învins-o spectaculos pe Universitatea Craiova cu scorul de 5-0 (3-0) într-un meci disputat pe Stadionul Știința, în cadrul etapei a zecea din Superliga Feminină. Jucătoarele antrenate de Andra Vela au dominat partida de la un capăt la altul și au obținut o victorie categorică în fața propriilor suporteri. Scorul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muică, ce le băturăm! Politehnica a învins Universitatea Craiova
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La o zi de la alegerea Biroului Național, USR anunță că vrea să fie principala forță reformatoare din România, dar, mai ales, să lupte împotriva PSD și a AUR. Partidul își schimbă strategia și a decis să iasă pe teren, să ajungă și în casele celor care nu i-au votat, mizând pe 30% din voturi....
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR vrea să iasă din confortul urbanului și să bată la fiecare poartă. Dominic Fritz nu își simte amenințat postul de președinte al partidului
Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.