Arhiva pentru eticheta: aquatim

Șervețelele umede au înfundat canalizarea Timișoarei la furtună. S-au adunat 50 de tone de deșeuri/FOTO

Șervețelele umede au înfundat canalizarea Timișoarei la furtună. S-au adunat 50 de tone de deșeuri/FOTO

Șervețelele umede par să fie cea mai mare problemă cu care se confruntă societatea Aquatim atunci când vine vorba despre canalizarea orașului. Acest lucru a fost dovedit și de ultima furtună, care a avut loc vineri la Timișoara. Societatea de canalizare a avut peste 200 de intervenții, în timp ce la stația de epurare au

apă

Mai multe localități din Timiș rămân zilele viitoare fără apă

Zilele viitoare se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități din județul Timiș. Ca urmare, în perioada 12-16 iunie, zilnic între orele 9-15 se va întrerupe furnizarea apei în Izvin și Giarmata Vii, iar marți, 13 iunie, între orele 8-14 se va opri apa în Belinț și Chizătău. Lucrările de

La Timișoara a fost inaugurat oficial Muzeul Apei. Va funcționa la fosta Uzină de Apă Urseni, a societății Aquatim/FOTO

De vineri, Timișoara are oficial deschis un Muzeu al Apei. Inițiativă a companiei locale de apă și canal, Aquatim, acesta este situat la prima uzină de apă a orașului, acolo unde erau primele utilaje industriale de extragere, prelucrare și epurare a apei din capitala Banatului. Locația revine în viața comunității, în urma unui amplu program

Aquatim

Două localități din Timiș vor rămâne vineri fără apă

Vineri, 9 iunie, între orele 9-14 se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități din județul Timiș. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei în Bichigi și în Făget, pe străzile Ștefan cel Mare, Calea Lugojului, Coriolan Brediceanu, Stadionului și 1 Decembrie 1918. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate

aquatim

Aquatim a achiziționat 8.000 de contoare digitale pentru Timișoara. Societatea își face două parcuri fotovoltaice, de zece milioane de lei

Societatea  apă și canal Aquatim modernizează sistemul de citire al consumurilor de apă, după ce a fost semnat contractul de achiziție a 8.000 de contoare de ultimă generație. De asemenea, tot cu fonduri nerambursabile construiește două parcuri fotovoltaice de mare putere pentru a-și acoperi resursele proprii de energie. Aquatim va putea obține direct de la

O conectare conducte va duce la întreruperea apei pe mai multe străzi din Timişoara

Marti, 30 mai, între orele 8-16, la intersecția Aleii F.C. Ripensia cu 1 Decembrie 1918 și Intrarea Pădurarilor vor avea loc lucrări de conectare conducte. Se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Aleea F. C. Ripensia, Surorile Martir Caceu, Intrarea Pădurarilor, Bucegi, Carpați, Cărturarilor, precum și la Punctele Termice nr. 50, 56 și Diana și

Aquatim spală reţele de distribuire şi rezervoarele de apă în mai multe localităţi. Unde se va opri furnizarea apei

În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare în mai multe localități. Ca urmare, pe 22 mai, între orele 8-15 se va opri apa în Șipet, iar între orele 8-14 presiunea va fi scăzută în Tormac. Pe 23 mai, între orele 8-15 se va opri apa în Nițchidorf,

Societatea Aquatim va executa noi rețele de apă și canal în mai multe localități din județul Timiș

Societate Aquatim a semnat încă un contract de lucrări din cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, în perioada 2014-2020”, parte a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM). Investiția va ajuta la creșterea calității vieții pentru localitățile  Uivar, Pustiniș, Răuți, Sânmartinu Maghiar, Otelec, Bărăteaz, Hodoni, Satchinez. Durata contractului

Aquatim

Lucrările de spălare în mai multe localități din Timiș

Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. Joi, 11 mai, între orele 9-14 se va efectua spălarea rezervoarelor de înmagazinare din Jimbolia. Pe durata lucrărilor furnizarea apei se va face în regim normal.

aquatim santier

Aquatim luată în colimator, de un consilier, în plenul CL Timișoara: Nu repară trotuarele sparte cum trebuie și cere bani doi ani pentru aceleași lucrări

Consilierii locali timișoreni au avut de votat, marți, într-o ședință extraordinară, un proiect de hotărâre referitor la bugetul societății Aquatim, mai precis la programul de investiții din surse proprii al societății. Nimic interesant, doar că societatea amintită, ”perla coroanei” din visteria Primăriei Timișoara a fost luată la rost. ”Proiect de hotărâre privind aprobarea Programului de

Cu presiune scăzută și fără apă în mai multe localități din Timiș. Vezi motivul

Zilele viitoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție și a rezervoarelor de înmagazinare din mai multe localități. Ca urmare, pe 8 mai, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Ohaba-Forgaci și Racovița, iar pe 9 mai, între orele 8-15 presiunea va fi scăzută în Sinersig și Ficătar. Tot pe 9 mai, în același

Se întrerupe apa

Fără apă miercuri în Giroc și cu presiune scăzută în următoarele zile în Cenad și Lovrin

Miercuri, 26 aprilie, între orele 9-16 se va opri furnizarea apei în localitatea Giroc pentru lucrări de mentenanță la stația de pompare. Pe 26 și 27 aprilie, în intervalul orar 9-14 presiunea va fi scăzută în Cenad și Lovrin pentru spălarea rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei

aquatim-comunicat-de-presa-thumb

Comunicat de presă: Sistem SCADA regional din fonduri europene atrase de Aquatim

20.04.2023 Sistem SCADA regional din fonduri europene atrase de Aquatim   În data de 19 aprilie 2023, Aquatim a semnat contractul de lucrări „Proiectare și executie sistem SCADA pentru localităţile Timişoara, Buziaş, Deta, Făget, Jimbolia, Sânnicolau Mare”, cu Asocierea S.C. BEESPEED AUTOMATIZARI S.R.L , S.C. DATCOMP S.R.L , S.C. ELSACO ELECTRONIC S.R.L, S.C. EDI GRUP

fara apa

Aquatim anunţă pentru miercuri întreruperea apei într-un oraş din Timiş

Miercuri, 19 aprilie, între orele 9-14 se va întrerupe furnizarea apei în Colonia Fabricii și în Făget, pe străzile Ștefan cel Mare, Calea Lugojului, Coriolan Brediceanu, Stadionului, 1 Decembrie 1918, pentru spălarea rețelei de distribuție. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de

aquatim

Program casierii Aquatim în perioada sărbătorilor de Paște

Aquatim anunță că în perioada 14 – 18 aprilie, casieriile Aquatim vor fi închise, împreună cu birourile de relații cu publicul, care gestionează reclamațiile, contractele și avizele tehnice. Pentru achitarea facturii de apă, pot fi utilizate metodele alternative: on-line, din contul de client pe site-ul www.aquatim.ro, prin reţelele bancare, la magazinele din reţeaua PayPoint, centrele

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.