Arhiva pentru eticheta: bariera

Trecerea peste calea ferată de pe drumul spre Săcălaz a intrat în reparații. Un tren de călători nu va circula temporar

Trecerea peste calea ferată de pe drumul spre Săcălaz a intrat în reparații. Un tren de călători nu va circula temporar

Circulația pe drumul care leagă Timișoara de Jimbolia, prin Săcălaz, va fi îngreunată în perioada următoare. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată aflată la intrarea în localitatea dinspre Timișoara. Acolo era în funcțiune o barieră antică, acționată manual, iar starea dalelor din beton existente era una foarte proastă. CFR Infrastructură a anunțat

CFR Infrastructură Timișoara explică de ce se stă mai mult la barieră pe Gheorghe Adam

Timpii mai mari de așteptare la barierele de la trecerea peste calea ferată de pe strada Gheorghe Adam sunt unul dintre efectele lucrărilor efectuate pentru modernizarea căii Ferate dintre Timișoara și Arad, precizează administratorul infrastructurii feroviare, ca răspuns la sesizările primite din partea conducătorilor auto, referitoare la timpii mari de așteptare la trecerea la nivel

Trecerile la nivel cu calea ferată de pe ruta Timișoara – Cărpiniș vor fi modernizate și aduse în secolul 21

O firmă din Baia Mare va primi aproape patru milioane de lei pentru a aduce trecerile la nivel cu calea ferată aflată pe ruta feroviară dintre Timișoara și Jimbolia, porțiunea până la Cărpiniș, în secolul 21. Se vor instala dale elastice din cauciuc, barierele vor fi schimbate și automatizate. Finanțarea lucrărilor se face din bugetul

Se închide temporar circulația la trecerea peste calea ferată de la Giarmata

Lucrările de extindere la patru benzi a drumului județean 691, desfășurate la trecerea peste calea ferată de la intrarea în localitatea Giarmata, fac necesară închiderea circulației, în zona amintită, timp de câteva ore, vineri. Accesul se va face deviat, pe DC58. Pentru efectuarea unor lucrări de specialitate în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată

Trecerea peste calea ferată de la intrarea în Giroc va avea semnalizare rutieră și feroviară modernă și semibariere automate

Noua trecere peste calea ferată, aflată la intrarea în cea mai populată comună a Banatului, Giroc, va avea instalație de barieră automată, o nouă semnalizare rutieră și feroviară și va fi dotată cu dale elastice din cauciuc. Întreaga lucrare va costa 4,3 milioane de lei și va fi suportată de CFR. Drumul dintre Timișoara și

Primarul Robu declara razboi kitschului. Prima tinta: bagheta unicat in Romania de la intrarea in filarmonica

Prezentată drept o nouă premieră a Timișoarei, dar catalogată de alții drept un kitsch sinistru, bariera-baghetă din fața Filarmonicii Banatul ar putea dispărea. Ea a devenit subiectul sondajului cu numărul 12 inițiat pe Facebook de primarul Nicolae Robu.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.