Trecerea peste calea ferată de pe drumul spre Săcălaz a intrat în reparații. Un tren de călători nu va circula temporar

default

Circulația pe drumul care leagă Timișoara de Jimbolia, prin Săcălaz, va fi îngreunată în perioada următoare. Se lucrează la trecerea la nivel cu calea ferată aflată la intrarea în localitatea dinspre Timișoara.

Acolo era în funcțiune o barieră antică, acționată manual, iar starea dalelor din beton existente era una foarte proastă.

CFR Infrastructură a anunțat că au început lucrările aferente obiectivului de investiții ,,Modernizare TN km 580 +104 între stațiile Timișoara Nord – Cărpiniș”. Trecerea la nivel de la km 580+104 este situată pe Linia CF 100 Orșova-Jimbolia, între stațiile Ronaț Triaj Gr.D – Cărpiniș și se intersectează cu drumul național DN 59A (Timișoara-Jimbolia).

Vechile bariere manuale sunt înlocuite cu altele automate, moderne. Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în data de 31.10.2025, constructorul Gdo Mov Impex SRL demarând lucrări la sistemul de semnalizare și instalații, fiind montate cele 2 semibariere de tip BAT.

În vederea creșterii gradului de siguranță rutier și feroviar, va fi montat un sistem video, care să asigure supravegherea permanentă a traficului și să stocheze informațiile pentru o vizualizare ulterioară.

Începând cu seara zilei de 3 noiembrie, au demarat și lucrările de demontare a suprastructurii feroviare, astfel încât circulația rutieră a fost restricționată pe o singură bandă de mers. În perioada 3 -16 noiembrie traficul fiind semaforizat.

Totodată, prin aceste lucrări la suprastructură va fi afectat și traficul feroviar, trenul 14261 în relația Timișoara Nord – Jimbolia se anulează pe toată distanța, din data de 03.11.2025 până în data de 16.11.2025 și se va asigura transbordarea călătorilor pe distanța Timișoara Nord – Jimbolia cu mijloc auto, cu opriri în toate stațiile de pe parcurs și cu respectarea orelor de circulație.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș

Mai multe școli și grădinițe din toate cartierele orașului au beneficiat de lucrări de reparații și întreținere în perioada vacanței. În total, în acest an s-a intervenit la peste 20 de unități de învățământ. Lucrările au inclus atât reparații și igienizări, precum refacerea tencuielilor, zugrăvirea pereților sau înlocuirea instalațiilor electrice și sanitare, cât și reparații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a derulat pe perioada vacanței de vară noi lucrări de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis Marius Graur

Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat

Unul dintre cei mai importanţi şi vechi primari PNL din Timiş, Marius Vasile Graur, edilul comunei Lovrin, este convins că USR ar trebui desfiinţat. Mai mult, el spune că USR-iştii sunt vânzători de ţară. Aceste remarci au fost făcute într-un comentariu la o postare pe Facebook a preşedintelui PSD Timiş, Alfred Simonis. Dacă la nivel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marius Vasile Graur, vechi şi important primar PNL din Timiş, decretează: USR ar trebui desfiinţat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O a doua etapă echilibrată în C7. Deocamdată, Șagul ține steagul Timișului sus

Este început de campionat și este clar că mai sunt multe reglaje de făcut la echipele din Liga 3. În cea mai vestică serie, a VII-a, totul pare deschis. Nicio echipă nu pare favorită la primul loc și orice este posibil. Deocamdată, Timișul Șag este fruncea echipelor din județ. După victoria importantă de la Ghiroda,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O a doua etapă echilibrată în C7. Deocamdată, Șagul ține steagul Timișului sus
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

canalul bega

Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cciat

CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Petro Vaselo, povestea nu s-a oprit la ceea ce a fost deja construit. La mai bine de un an de la materialul dedicat cramei din apropierea Timișoarei, un lucru devine tot mai clar: proiectul viticol își pregătește următoarea etapă. Nu prin schimbarea direcției, ci prin extinderea ei. Noi plantații, soiuri autohtone, investiții în tehnologia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Petro Vaselo pregătește următorul capitol: noi soiuri, tehnologie și o experiență care începe să depășească vinul din sticlă
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au început noul sezon în cel mai bun mod posibil. „Leii” din Banat și-au adjudecat trofeul celei de-a 20-a ediții a Cupei Timișoara, după ce au învins în meciul decisiv, formația CSU Sibiu, scor 78-75. Turneul amical găzduit de Sala „Constantin Jude” a oferit publicului bănățean primele indicii despre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trofeul rămâne acasă! SCM Politehnica a câștigat Cupa Timișoara după o finală dramatică cu CSU Sibiu
Politehnica Timișoara joacă duminică, în etapa a VI-a a Ligii 2, pe terenul celor de la CSM Olimpia Satu Mare. Dacă alb-violeții au început bine campionatul și au înregistrat un singur pas greșit, o remiză, gruparea sătmăreană nu a cunoscut până acum gustul victoriei, având doar două puncte în clasament. „În ultimele două jocuri au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexa merge pe terenul lui Pelici, iar Politehnica înfruntă în deplasare Satu Mare. Un nume important pentru ambele orașe va da lovitura de start
Se caută membrii pentru Consiliul de Administrație al regiei Canalul Navigabil Bega – Timiș. Ministerul Transporturilor a anunțat că a lansat concursul pentru selecția a cinci membrii pentru consiliul de administrație al acestuia, mai mult, ne spune că va fi ”o competiție deschisă, transparentă și corectă” Mandatul celor cinci va fi de patru ani. ”Căutăm...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ministerul Transporturilor caută șefi pentru Timișoara
Un număr de 17 companii din Recklinghausen, Germania, caută noi parteneri în mediul de afaceri timișean. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, o întâlnire de afaceri cu delegația amintită, dedicată identificării unor noi oportunități de colaborare și dezvoltării relațiilor economice dintre cele două comunități de afaceri. Delegația germană reunește reprezentanți ai Primăriei orașului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș deschide noi oportunități de afaceri cu Germania
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.