Arhiva pentru eticheta: calitatea aerului

Calitatea aerului din județul Timiș va fi monitorizată cu o rețea de senzori

Calitatea aerului din județul Timiș va fi monitorizată cu o rețea de senzori

După Timișoara, unde e deja funcțională o amplă rețea de senzori de specialitate care măsoară calitatea aerului, astfel de aparate vor fi instalate, printr-un proiect transfrontalier în întreg județul Timiș. Titular al investiției va fi Consiliul Județean Timiș, iar suma alocată este de peste jumătate de milion de lei. Contractul achiziție a senzorilor pentru monitorizarea

Reclamații legate de calitatea aerului la Chișoda. Nu au fost găsite probleme

Pe adresa Gărzii de Mediu Timiș au fost depuse mai multe solicitări referitoare la calitatea aerului din localitatea Chișoda, de lângă Timișoara. În consecință, a fost solicitat sprijinul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș, care a folosit pentru verificări autolaboratorul din dotare.  Garda Națională de Mediu Comisariatul Județean Timiș a fost sesizată cu privire la disconfortul

Datele Agenției pentru Protecția Mediului Timiș nu arată că Timișoara și Timișul ar fi zone cu poluare ridicată

În general, aerul din Timiș și Timișoara nu este unul extraordinar de poluat, arată raportul întocmit de Agenția pentru Protecția Mediului Timiș. Cu ajutorul stațiilor de testare din oraș și din județ au fost înregistrate depășiri ale indicilor de poluare, dar numărul acestora este mult sub ceea ce legislația consideră a fi o problemă majoră.

Timișoara – un aer mai „calitativ” în starea de urgență, fără precipitații, față de aceeași perioadă a anului trecut

Prefectul județului Timiș Liliana Oneț, a condus, astăzi, în sistem videoconferință, reuniunea Grupului Județean privind coordonarea aplicării planurilor de menținere a calității aerului și a planurilor de calitate a aerului, Conform reprezentanților Agenției de Protecție a Mediului (APM) Timiș, în Timișoara, în comparație cu anul 2019, anul acesta s-au înregistrat mult mai puține depășiri ale

Timişorenii pot afla calitatea aerului respirat, prin intermediul unor senzori independenţi, instalaţi de Verzi

Timişoara va beneficia de un nou set de senzori, alături de cei oficiali cu care edilul-şef al Timişoare prezintă situaţia evoluţiei poluării din Timişoara. Astfel, în oraş a fost instalat un prim astfel de senzor, urmând ca un altul să devină funcţional uletrior. Cu ajutorul Verzilor, la Timişoara a fost montat, în cartierul Fabric, un

Se face dezbatere publică pe tema planului de calitate a aerului din Timişoara

Unul dintre cele mai disputate subiecte publice din ultima vreme, cel referitor la calitatea aerului, intră în dezbatere la Primăria Timişoara. Instituţia va realiza un plan de calitate a aerului pentru zona metropolitană a oraşului. Primăria Municipiului Timişoara, anunţă publicul asupra dezbaterii publice privind propunerea de elaborare a planului de calitate a aerului în aglomerarea

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.