Arhiva pentru eticheta: consilii de cartier

Nicolae Robu

Robu explica de ce nu vrea referendumuri locale: In comunism a fost democratie participativa

Robu explica de ce nu vrea referendumuri locale: In comunism a fost democratie participativa

Timișoara nu va avea niciodată, cât timp Nicolae Robu va fi primar, buget participativ. Edilul spune că democrația nu înseamnă ca oamenii să spună ce vor, pentru că așa se făcea în comunism. Robu susține că are o bună colaborare cu consiliile de cartier, deși acum jumătate de an le considera, pe cele mai multe dintre ele, aservite politic.

politia locala

Politia Locala are nevoie de discretie. Se intalneste in secret cu presedintii consiliilor de cartier

Întâlnirile între polițiștii locali și președinții consiliilor de cartier, pe tema problemelor cu care se confruntă cetățenii, trebuie să se desfășoare „într-un cadru discret”. Ele sunt interzise altor persoane, pentru că, spune primarul Nicolae Robu, unii participanți joacă anumite roluri.

Consiliile de cartier vor aquapark in Timisoara!

De ce la Dudeștii Noi și nu în Mehala, de exemplu? Aceasta este întrebarea pe care o adresează consilierilor locali și județeni reprezentanții consiliilor de cartier din Timișoara. Ei au trimis adrese către cele două instituții, solicitând construirea unui aquapark în oraș, după modelul prezentat deja de doi consilieri locali.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.