Arhiva pentru eticheta: consiliul judetean timis

Poli, in prag de catastrofa

Liderul Seriei a II-a a Ligii a II-a nu va putea promova, indiferent de locul ocupat la sfârşitul campionatului. Consilierii judeţeni nu au aprobat, în regim de urgenţă, deblocarea a 1,8 milioane de euro, cerinţa minimă pentru ca Poli să poată depune dosarul de licenţiere. Întruniţi într-o şedinţă cu uşile închise, aleşii judeţeni nu i-au dat nicio şansă lui Iancu. De altfel, era și greu s-o facă.

CJT scoate la bataie 17,3 milioane de lei pentru lucrari la drumuri judetene

Consiliul Judeţean Timiş, prin Direcţia pentru Administrarea Drumurilor şi Podurilor Judeţene, organizează, până la sfârşitul lunii, nu mai puţin de şapte licitaţii publice pentru lucrări de asfaltare şi reparaţii, cu o valoare estimată care depăşeşte 17 milioane de lei.

Bega Blues Band, la CJT

Șefii de la CJT vor culturalizare, așa că își propun să organizeze lunar acțiuni în noua sală multifuncțională a Palatului Administrativ. Miercuri, 16 februarie, de la ora 19, cu intrare liberă pe la intrarea principală a noului corp de clădire a CJT, are loc concertul unplugged susţinut de Bega Blues Band.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.