Robu si Bojin, contradictii pe aeroport, dar totul s-a terminat cu bine

Consilierii județeni au votat pe șest preluarea Aeroportului Internațional Timișoara. Proiectul nu a figurat pe ordinea de zi a ședinței de plen a CJ, iar consilierii s-au trezit în față cu propunerea privind preluarea a 80% din acțiunile Aeroportului Internațional Timișoara. Proiectul a fost discutat după o pauză luată la finalul dezbaterilor pe marginea punctelor care figurau pe ordinea de zi.

aeroport

Votul în favoarea proiectului s-a dat în unanimitate. Și aceasta, în ciuda unor discuții din ziua precedentă, potrivit cărora primarul Nicolae Robu ar fi supărat pe intenția președintelui CJT, Titu Bojin, de preluare a aeroportului, fără o negociere între cei doi. Potrivit unor surse, Robu își dorește foarte mult ca și primăria să devină acționar la aeroport. Ca atare, consilierii liberali ar fi urmat să se împotrivească din răsputeri acestui proiect. Până la urmă, s-a ajuns la pace, fiind adoptat un amendament făcut de Tiberiu Lelescu (PDL), potrivit căruia, după preluarea celor 80% din acțiuni, o parte să fie cedată CLT. Un punct în acest sens ar putea apărea pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a Consiliului Local Timișoara, care va avea loc joi. Restul de 20% din acțiunile aeroportului aparține Fondului Proprietatea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

victorie idolu a spus: (octombrie 30th, 2013 at 18:23 )

pana la urma acest infractor cica specialist in aviatie a reustit ce si-a propus….falimentarea aeroportului si trecerea acestuia la autoritatile locale.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături

SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Distracție pe patine 29 noiembrie - 11 ianuarie

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

A fost așa de șmecher încât a ajuns cu mașina în magazin

Incident neașteptat în parcarea unui supermarket, acolo unde un tânăr a vrut să arate că este un as al volanului, dar a demonstrat exact contrariul. Acum e bun de plată! Azi-noapte, în jurul orei 00:30, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui incident rutier în municipiul Lugoj. Din verificările efectuate a rezultat faptul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost așa de șmecher încât a ajuns cu mașina în magazin

Economic vezi arhiva Economic

ANAF

ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Astfel, programul calendaristic pentru efectuarea principalelor operaţiuni de încheiere a exerciţiului bugetar al anului 2025 prin unităţile trezoreriei statului va fi unul special. Iată care este calendarul operațiunilor Operaţiuni în numerar 1. Ridicarea sumelor în numerar din conturile instituţiilor publice deschise la unităţile Trezoreriei Statului. Autoritatea de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ANAF a anunțat programul special al operațiunilor pentru finalul de an

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV a prezentat Cupa României timișorenilor
Căminul Cultural din Pișchia a găzduit prima ediție a Festivalului de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”, dedicat valorilor culturale bănățene și memoriei scriitorului Ionel Iacob-Bencei, marcând un debut pentru un proiect cultural care își propune să devină tradiție. Evenimentul a atras un public numeros, care a umplut sala până la refuz. Festivalul a fost inițiat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Pișchia a fost prima ediție Festivalul de Cultură Bănățeană „Ionel Iacob-Bencei”
Pentru al optulea an consecutiv,  Departamentul de Sociologie din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială și studenții voluntari din cadrul Universității de Vest din Timișoara și-au unit eforturile și au invitat comunitatea academică și publicul larg la „Socio Claus”, campania lunii decembrie la UVT, prin care sunt promovate incluziunea, solidaritatea, acceptarea, empatia și susținerea față de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Socio Claus a fost și în acest an la Universitatea de Vest Timișoara
SRL-ul înființat de Primăria Timișoara caută furnizori pentru produse de igienă și curățenie. Firma a lansat pe SEAP licitația pentru ”Achiziția în sistem centralizat de produse de îngrijire și curățare a clădirilor/facilităților, inclusiv articole igienico-sanitare din hârtie MC-3”. Suma alocată este între 3,9 și 4,7 milioane de lei. Achiziția e împărțită pe două loturi: Lot...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Detergenți, hârtie igienică sau produse biocide, de aproape cinci milioane de lei. Agenția de Achiziții Publice Timișoara iese la cumpărături
Duminică dimineața la ora 10, un telefon la 112 anunța un eveniment rutier nefericit în localitatea Ictar Budinț, astfel că ISU Banat a reacționat imediat. În accidentul rutier sunt implicate două autoturisme în care se aflau trei persoane. Dintre acestea, două victime au rămas încarcerate. Toate persoanele implicate sunt conștiente, cooperante. La locul evenimentului intervin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav la Ictar Budinț! Trei victime, două persoane încarcerate
Într-un ritm de viață tot mai alert, în care timpul, atenția și resursele pentru copii par adesea insuficiente, există inițiative care aleg să pună copilăria pe primul loc. Asociația Piticii Monei este una dintre acele organizații care demonstrează că educația poate fi construită cu răbdare, consecvență și multă implicare comunitară. Aici, copiii nu sunt doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Piticii Monei – un loc unde copilăria este respectată, iar educația devine o experiență vie
Prim-divizionara de baschet SCM Politehnica Timișoara a obținut un succes spectaculos și important în fața unei vecine de clasament, CSM Corona Brașov, 107-94, iar acum cele două combatante au aceeași linie de clasament, 6 victorii, 6 înfrângeri. Meciul a început direct, fără tatonare, cu execuții precise și spectaculoase, bineînțeles cu un plus pentru bănățeni care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Spectacol ofensiv! SCM Politehnica a depășit suta în meciul cu Brașovul
Un număr de 11 noi arbori au fost plantați pe malul Begăi, pe Aleea Libertății, de lângă Podul Decebal, fiecare în memoria unui revoluționar. Este al doilea an când se desfășoară un astfel de eveniment, organizat de Primăria Timişoara şi SC Horticultura. Au participat viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, precum și revoluționari și cetățeni de onoare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pe Aleea Libertății au fost plantați 11 noi arbori, dedicați revoluționarilor timișoreni/FOTO
  Cupa României vine în Banat! Acolo unde îi este și locul! După patru eșecuri în acest 2025 în fața echipei din Baia Mare, una în finala campionatului, iată că a venit și izbăvirea, într-o dată simbol pentru Timișoara, 20 decembrie! A fost 18-11 pentru gruparea bănățeană, care câștigă trofeul pentru a șasea oară, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 6, vine Cupa! SCM USV Timișoara se răzbună în ultimul meci al sezonului pe CSM Baia Mare
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.