Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J. Timiș, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, au pus în executare 10 de mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș, la imobilele unor persoane fizice și la sediul unor instituții publice. Perchezițiile fac obiectul unui dosar penal în care…
La Timişoara, defrişările “în forţă” se fac folosind excavatorul! / VIDEO
Dezvoltarea în forţă a oraşului, acum etapa strada Grigore Alexandrescu, continuă la Timişoara cum nu se poate mai ciudat. Oamenii, probabil de la firma tocmită să se ocupe de lucrare, au rămas fără drujbe şi defrişează copacii care le stau în calea extinderii şoselei…cu excavatorul. O serie de imagini ce nu face cinste oraşului sub…
Agora de duminica, episodul 1: Coruptia si defrisarile
Gata, cel puțin pentru moment, cu protestele din Piața Victoriei. Timișorenii sunt însă așteptați, duminică seară, la prima întâlnire din Piața Sf. Gheorghe, unde este programată o dezbatere pe tema „Corupția și defrișările”. Astfel de discuții vor avea loc, spun organizatorii, săptămânal.
Copaci defrisati pentru ca au distrus trotuarul, pe strada Iepurelui
August 2014. Copaci falnici, umbra cât încape, o șansă să scapi de caniculă. Iulie 2015. Nici urmă de arbori, doar un trotuar spart, pe care primăria promite să-l repare cât de curând. Unde? Pe strada Iepurelui din Timișoara.
O firma de deratizare apropiata liberalului Cristian Busoi va „coafa” pomii in Timisoara
Are ca obiect de activitate exclusiv deratizarea și dezinfecția, dar este câștigătorul absolut al licitației pentru tăierile și defrișările de arbori din Timișoara Firma bucureșteană Tradecomia, autoarea acestei performanțe, îl are în spate pe Cristian Bușoi, șeful liberal al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).