Copaci defrisati pentru ca au distrus trotuarul, pe strada Iepurelui

August 2014. Copaci falnici, umbra cât încape, o șansă să scapi de caniculă. Iulie 2015. Nici urmă de arbori, doar un trotuar spart, pe care primăria promite să-l repare cât de curând. Unde? Pe strada Iepurelui din Timișoara.

strada iepurelui colaj

Timișorenii au început să urmărească mult mai atent toate operațiunile de refacere a carosabilului și a trotuarelor, girate de municipalitate. În oraș există, în ultimele luni, un puternic curent îndreptat împotriva tăierilor de arbori care însoțesc, de cele mai multe ori, aceste lucrări. Pe rețelele de socializare apar în fiecare zi alte imagini ale copacilor tăiați în diverse zone ale Timișoarei. Ultima arteră unde și-au făcut simțită prezența drujbelor este strada Iepurelui, de unde au dispărut, de câteva zile, absolut toți arborii de pe marginea trotuarului! Este vorba despre copaci zdraveni, sănătoși, a căror singură „vină” este că… se aflau unde nu trebuie! „Arborii de pe strada Iepurelui au fost defrișați deoarece rădăcinile acestora au distrus trotuarele, iar circulația pietonală se desfășura pe carosabil și prezenta risc pentru pietoni. Trotuarul va fi refăcut în perioada următoare”, a explicat Alina Pintilie, purtătorul de cuvânt al PMT.

În luna aprilie, primarul Nicolae Robu, criticat tot mai des de timișorenii care îi reproșează tăierea copacilor, susține că în mandatul său nu au fost tăiați decât vreo 150 de arbori. În schimb, spun edilul, ar fi fost plantați nu mai puțin de 3.900, cărora ar urma să li se adauge încă 2.000, în perioada următoare. „Mie îmi sunt dragi copacii. Copacii tăiați erau fie nesănătoși, erau găunoși, alții erau pe rețelele de utilități, iar alții încurcau amenajări importante de făcut în oraș. O bună parte din copacii care au fost îndepărtați au reprezentat și vegetație spontană, cum a dat Domnul. Nu putem lăsa un oraș ca Timișoara în evoluție la voia întâmplării”, explica Robu… (sursa foto: Facebook.com)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

flo a spus: (iulie 30th, 2015 at 13:39 )

Ala nu era trotuar acolo…erau formatiuni muntoase din bitum ridicat de radacinile copacilor care deja erau foarte la suprafata…..cred ca riscul ca un copac sa se prabuseasca in sosea era foarte mare.Alta solutie acolo nu cred ca era decat taiati si refacut trotuarul si plantat alti arbori

Cata a spus: (iulie 30th, 2015 at 17:16 )

Primăria a procedat foarte corect!

Emil a spus: (iulie 30th, 2015 at 18:24 )

Într-adevăr, nu putem lăsa orașul Timișoara la voia întâmp,lării, la cheremul primarului drujbar, gata să defrișeze tot ce prinde. Orașul devine tot mai mult imaginea denaturată despre cum nu trebuie să arate un oraș, imaginea încolțită și înșurubată în mintea puțină a lui Nicolae Robu. Dacă acest individ mai apucă un mandat, va lichida tot ceea ce-a fost Timișoara, câlcându-i în picioare habitatul și, mai ales, distrugându-i zonele verzi și taăindu-i copacii. Robu servește tututor aceeași placă de patefon uzată: copacii erau găunoși, nesănătoșisau chiar „expirați” (oare ce termen de utilizare au copacii?), adăugând cei peste 3900 de arbori plantați. Serios, Robule? Și unde i-ai plantat matale, că nu se văd? Se piot remarca însă copăceii tip grisină, majoritatea gata uscați, care nu dau nici umbră nici nimic, uscați de la bun început. Și să ne înșiri moși pe groși, când toată lumea vede cu ochiul liber că te răfuiești cu întreaga Timișoară, căreia i-ai distrus deja 3 piețe istorice și-i tai copacii. Știu că urmează defrișarea Parcului Justiției și Central, pe motiv că vrei să le faci „englezesc” și „vienez”, adică fără copaci, doar cu rondouri de flori de sezon și ceva gazon. Dacă crezi că așa ceva vrem noi în oraș, esști cu adevărat imbecil.

sly a spus: (iulie 30th, 2015 at 21:08 )

Ăștia de la primărie care stau doar prin birouri habar nu au ce înseamnă realitatea.
Soluția lor e simplă în acest caz: taie copacii pentru că rădăcinile au deteriorat trotuarul.
OK pînă aici.Problema este că anul viitor pe vremea asta vor trebui tăiați din nou acești copaci fiindcă s-a deteriorat trotuarul.
Păi, cum așa? Fiindcă acolo rămîn rădăcinile care vor strica mai mult decît pînă acum.
Primăria are o firmă care se numește Horticultura și ar fi bine să îi consulte pe ei cum se rezolvă asemenea probleme.
În concluzie: cetățeanul plătește, birocratul primăriei consumă, cetățeanul plătește încă o dată munca/șpaga birocratului.
A se vedea lucrarea făcută anul trecut în Buziașului pe trotuar și ce se întîmplă acum.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an

Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Universitatea Politehnica Timișoara împlinește astăzi 106 ani de la înființarea sa prin decret regal, semnat de Regele Ferdinand I la 11 noiembrie 1920. Este un bun prilej de bilanț, dar și de reflecție. Ce a însemnat Politehnica în tot acest timp pentru oraș, pentru regiune și pentru țară? A format peste 140.000 de ingineri, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dincolo de formule și cifre. Istoria nespusă a rezistenței care a născut spiritul „Poli”… Arhitecții liberății din 56/FOTO
Campania „Fake News Busters”, un proiect dedicat combaterii dezinformării și dezvoltării spiritului critic în rândul tinerilor.continuă în organizarea Facultății de Științe ale Guvernării și Comunicării (FSGC) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Prima ediție a ajuns în șase județe, 25 de licee și a implicat aproximativ 1.500 de elevi, inițiativa se pregătește pentru o nouă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fake News Busters continuă cu ediția a doua
Gândită în urmă cu mai mulți ani, centura mică de ocolire a Timișoarei, formată din mai multe drumuri județene care leagă comunele periurbane ale orașului se apropie de a fi un inel complet. Consiliul Județean Timiș are în derulare mai multe proiecte de infrastructură rutieră, unele dintre ele urmând să fie finalizate în cursul acestui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Centura mică a Timișoarei e la câțiva kilometri de a fi întreagă. Mai multe drumuri județene din Timiș ar putea fi finalizate în acest an
La mai mult de doi ani și jumătate de la lansarea primei licitații pentru reabilitarea Școlii Generale nr. 1 din Fabric, Primăria Timișoara este la un pas de stabilirea constructorului pentru realizarea lucrărilor. Între timp banii din PNRR au fost pierduți, iar contractul cu firma care câștigase inițial reziliat. A fost organizată o nouă licitație,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitația reluată pentru modernizarea școlii generale din Fabric a atras interesul mai multor constructori
La nivel naţional PNL a decis să demareze negocierile privind fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei, partid condus de Ludovic Orban. În Timiş odată produsă această absorţie ar face din PNL cel mai puternic partid din Consiliul Judeţean din punct de vedere al numărului de mandate. Biroul Politic Național al PNL a aprobat, duminică, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fuziunea prin absorţie cu Forţa Dreptei ar transforma PNL în cel mai numeros grup din Consiliul Judeţean Timiş
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.