Arhiva pentru eticheta: devalizare

„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)

„Prima administrație care a oprit devalizarea Colterm este şi singura care a fost acuzată și anchetată”. Interviu cu Ruben Laţcău (1)

La începutul aceste luni, după plecarea forţată din funcţie a lui Dominic Fritz, atribuţiile de primar al Timişoarei au fost preluate de viceprimarul Ruben Laţcău. Imediat după acest schimb de ştafetă, DNA a deschis un dosar penal referitor la Colterm. Despre situaţia de la Colterm, dar şi despre administraţie şi politică într-un interviu cu Ruben…

Perchezitii la fostul presedinte al UCMR, condamnat deja in alt dosar

Marți dimineață au fost percheziționate mai multe locuințe din Timișoara și Reșița, deținute de Adrian Chebuțiu (foto) și Adrian Preda, fost președinte, respectiv fost director executiv al UCMR. Cei doi au fost condamnați deja la câte cinci ani de închisoare într-un alt dosar, iar acum sunt cercetați într-altul.

Poli Timisoara, un nou „Jafo” Onesti?

Similitudinile dintre ceea ce se întâmplă în ultimul timp la Poli Timişoara şi mega-escrocheria de la Rafo Oneşti par tot mai evidente. Ceea ce leagă cele două cazuri din start este, în mod evident, Marian Iancu, cel care s-a ocupat în mod direct şi de falimentarea celebrei rafinării, iar acum pare să facă acelaşi lucru şi la Timişoara.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.