Arhiva pentru eticheta: donare sange

Donaţi sânge şi parcaţi gratuit! Campania TIMPARK continuă

Donaţi sânge şi parcaţi gratuit! Campania TIMPARK continuă

Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice  – TIMPARK reamintește proprietarilor de autovehicule despre inițiativa pusă în aplicare în luna aprilie 2022. Este vorba de facilitatea de a obține un abonament gratuit, de tip COMBINAT, pentru staționarea în zonele roșie, galbenă și albastră, timp de o lună de zile, pentru persoanele care donează

Campanie de donare de sânge la Biled

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara, în colaborare cu Primăria Biled, va organiza o campanie de donare de sânge. Evenimentul va avea loc pe 6 aprilie, iar înscrierea pe lista de donator are loc până în data de 30 martie.  Pentru a deveni donator de sange trebuie sa indepliniti următoarele condiţii: -vârsta cuprinsă în intervalul

Poliţiştii au vărsat sânge. Pentru o cauză nobilă

Având în vedere că este nevoie de sânge atât pentru spitalele din Timișoara cât și pentru răniții pe care i-a lăsat în urmă cutremurul din Turcia, 35 de polițiști au donat sânge zilele trecute. Campania “Ajutăm oameni, protejăm oameni” a devenit esențială în activitatea IPJ Timiș, astfel că ori de câte ori sunt solicitați, oamenii

A curs sânge din poliţişti. Pentru o cauză nobilă

O nouă ediție a campaniei „Protejăm oamenii, ajutăm oamenii”, inițiată de polițiștii timișeni, s-a desfășurat la sediul I.P.J. Timiș. Și de această dată polițiștii timișeni au dat dovadă de solidaritate și empatie, aceștia participând în număr mare la activitatea de donare de sânge. Astfel, 40 de polițiști au donat sânge pentru persoanele aflate în situații

Acţiune pentru viaţă. La Ghiroda s-a donat sânge

Peste 40 de angajaţi ai Primăriei, Poliției Locale, ADP și CSC Ghiroda au donat sânge, joi, în cadrul unei acţiuni denumite “Ghiroda donează sânge”.  Donarea s-a făcut în incinta Căminului Cultural şi a fost sproijinmită de o echipă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.  „Angajații Primăriei Ghiroda cred că donarea de sânge poate salva

Studenții timișoreni, implicați într-o campanie pentru donarea de sânge. Tu ai 90 de minute să salvezi o viață?

Facultatea de Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara a lansat campania de mobilizare pentru donarea de sânge „Punem lumea în mișcare!” Campania a fost gândită, dezvoltată și gestionată de o echipă de studenți de la specializarea Publicitate, anul III, ca proiect de seminar la disciplina

Jandarmii timișoreni salvează vieți cu propriul sânge

Jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara au participat la o nouă acțiune de donare de sânge. Activitatea face parte din campania națională ,,Donează sânge! Salvează o viață!”, organizată de Jandarmeria Română în colaborare cu Patriarhia Română și se desfășoară în perioada 7-8 octombrie. Jandarmii s-au implicat voluntar și au donat sânge

Angajații Consiliului Județean au donat „viață” pentru semenii aflați în dificultate/Foto

33 de angajați ai Consiliului Județean Timiș s-au alăturat unei campanii instituționale de donare de sânge. În sprijinul acestora au venit reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara, care s-au deplasat astăzi la Palatul Administrativ pentru a le oferi doritorilor posibilitatea să doneze. Printre participanți s-a numărat și președintele CJ, Alin Nica, acesta subliniind

donare sange, politisti

Poliţiştii timişoreni au donat sânge. Cu bonurile oţinute vor cumpăra alimente pentru copii din familii nevoiaşe/Foto

Inspectoratul de Poliție Județean Timiș continuă Campania de donare de sânge “Protejăm oameni, ajutăm oameni!” cu scopul de a conștientiza nevoia reală de sânge de la nivelul societății. Având în vedere nevoia de sânge pe care o au multe persoane pentru a rămâne în viață, în cursul zilei de astăzi, polițiști timișeni s-au mobilizat și

donare sange

Este nevoie de sânge din toate grupele la Timișoara

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac apel la oameni să doneze sânge deoarece este criză în spitalele din oraș și județ. Puteți dona sânge de luni până vineri, de la ora 8.00 la 13.00, la Centrul Regional de Transfuzie, de pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1, lângă Spitalul Județean. Vă puteți programa

Se poate dona sânge imediat după imunizarea anti-covid

Vaccinurile împotriva COVID-19 disponibile în România în acest moment, Pfizer BioNTech și Moderna, permit donarea de sânge imediat după vaccinare, fără o perioadă de așteptare. În momentul de față, România dispune de vaccinurile împotriva COVID-19 bazate pe tehnologia ARN-ului mesager. Molecula de ARN mesager nu prezintă potențial infecțios și este înlăturată din organism odată ce

fii erou

Donează sânge, fii erou!

Înainte de Crăciun are loc o nouă ediție a proiectului “Donează sânge, fii erou!”. Dacă doriți să ajutați și să contribuiți la salvarea unei vieți, ați găsit oportunitatea perfectă! Sunteți așteptați în perioada până în 11 decembrie și în intervalul 14-18 decembrie, între orele 08:00 și 13:00 la Centrul de Transfuzie Sanguină Timișoara, pe strada

donare sange

Sâmbătă – deschis la Centrul de Transfuzia Sanguină Timișoara. Haideți să donați!

Astăzi, 28 noiembrie, puteți dona sânge, la Timișoara. Este deschis la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Nu și duminică, luni și marți. Sâmbătă, 28 noiembrie, este deschis, între orele 8.00 și 12.00, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara, deși, în mod normal, programul este de luni până vineri, de la 8.00 la 13.00.

donare sange

Program prelungit! Puteți dona sânge și sâmbătă, la Timișoara. Este nevoie de sânge din toate grupele!

Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara va fi deschis și sâmbătă, 26 septembrie. Până acum era deschis doar de luni până vineri. Haideți să donați! Este atât de multă nevoie de sânge, din toate grupele! Cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara (situat pe strada Martir Marius Ciopec, nr. 1 – lângă Spitalul

donare sange

Este nevoie de sânge, la Timișoara. Apelul celor de la Centrul de Transfuzie

Haideți să donați sânge! Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac apel la voi să veniți la donare. Este nevoie de donatori de sânge pentru a face față cererilor venite de la spitale, transmit cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. „Dragi timișoreni, din păcate suntem nevoiți să apelăm din nou la

donare sange

Haideți să donați sânge, la Timișoara! Este nevoie de donatori, din toate grupele

Sunteți chemați să donați sânge, la Timișoara. Cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac un apel: au nevoie de donatori. Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara fac un apel, pe facebook, către donatori: „Avem nevoie de donatori din toate grupele de sânge: 0, A, B, AB”. Puteți dona sânge de luni

donare sange

Reprezentanții Centrului de Transfuzie Timișoara: „Avem nevoie urgent de donatori”

Mergeți și donați sânge! Cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au nevoie urgent de donatori, din toate grupele de sânge. Puteți dona venind la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de lângă Spitalul Județean Timișoara, de pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, de luni până vineri, între orele 8-13. „Avem nevoie urgent

Donare de sânge

Donați sânge, la Timișoara. „Avem nevoie de donatori”

Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au transmis că au nevoie de sânge. Haideți să donați la centrul situat lângă Spitalul Județean Timișoara! „Avem nevoie de donatori A, B, AB, 0. Vă rugăm să veniți la donare‼! Există bolnavi care au nevoie de sânge indiferent de contextul epidemiologic în care ne aflăm!”, au transmis

Top