Mergeți și donați sânge! Cei de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara au nevoie urgent de donatori, din toate grupele de sânge.
Puteți dona venind la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, de lângă Spitalul Județean Timișoara, de pe strada Martir Marius Ciopec nr. 1, de luni până vineri, între orele 8-13.
„Avem nevoie urgent de donatori din toate grupele de sânge – A, AB, B, 0”, au transmis reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Timișoara pe pagina de Facebook.
Ca să puteți dona sânge trebuie să aveți vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani, greutate peste 50 de kg, puls regulat, 60-100 bătăi pe minut, tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg, să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale, să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării, să nu fiți sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine și să nu aveți sau să fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Vă puteți programa online aici: https://despre.donorium.ro/
Comentarii prin facebook