Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara a fost la datorie, pe șoselele din vestul țării, după ninsoarea care a început ieri și care a făcut ca drumurile să devină extrem de alunecoase. De ieri, de la ora 17.00, și până în această dimineață, la ora 5.00, s-a acționat în tot vestul țării cu…
Reparații de urgență pe șoselele din Timiș, după zăpadă
După ninsorile abundente de acum două săptămâni, zăpada a scos la iveală și gropi serioase în asfalt, mai ales în zonele intens circulate. Era, de altfel, de așteptat ca vremea proastă să-și lase amprenta asupra șoselelelor. Drumarii au trecut la reparații înainte de Revelion. Angajații DRDP Timișoara (Direcția Regională de Drumuri și Poduri) au putut…
Cât o fi de Ispravnic șeful DRDP Timișoara, dar lipsa parapeților la Dunăre a mai făcut o victimă. Predecesorul său a fost demis din acest motiv
În luna octombrie 2017, fostul șef al DRDP Timișoara, Horațiu Simion era demis din funcție, imputându-i-se lipsa parapeților la Coronini, acolo unde o mașină cu cinci persoane a plonjat în Dunăre. În urmă cu o zi, cântăreața Anca Pop își pierde viața după ce ajunge cu mașina în Dunăre, tot într-o zonă fără parapeți. Va fi schimbat și actualul șef al DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic? Indiciu ajutător: Simion nu era membru de partid, Ispravnic e mare mahăr în PSD Arad.
Sute de utilaje au împrăștiat tone de material antiderapant în noaptea trecută pe autostrăzile și drumurile naționale din vest / VIDEO
Vestul țării se află în continuare, și în aceasată dimineață, sub avertizare meteorologică Cod Portocaliu de ninsoare până astăzi, la ora 12.00. Nu plecați la drum dacă nu aveți mașina echipată de iarnă! Pe autostrăzi și drumuri naționale au acționat, în cursul nopții trecute, 230 de utilaje și au fost răspândite 2.800 de tone de…
Transport agabaritic, în drum spre Nădlac
DRDP Timișoara anunță că, pe ruta Giurgiu – PTF Nădlac II, se deplasează, până pe 1 decembrie, un transport cu depășiri. Este vorba despre un container.
60 de utilaje au „patrulat” pe șoselele din vestul României
A venit iarna și în vestul țării. În noaptea de duminică spre luni, 60 de utilaje au „patrulat” pe drumurile din raza DRDP Timișoara, pentru a împrăștia material antiderapant. Cele mai multe intervenții au fost în zona SDN Orșova.
Pasajul de pe centura Aradului a fost dat în circulație
Pasajul de pe centura Aradului a fost deschis traficului. A fost dat în folosință traseul nou creat al pasajului de pe varianta de ocolire a municipiului Arad, peste liniile CF Brad – Curtici – DJ 709B, pentru finalizarea lucrărilor pe actualul DN 7.
Restricții pe drumuri din Timiș, Arad și Caraș-Severin
Se lucrează pe mai multe drumuri din Timiș, Arad și Caraș-Severin. Sâmbătă, 13 octombrie, se va circula cu restricții pe mai multe sectoare de drum din vestul țării.
Reparații de peste 220.000 de euro pe câteva șosele din vestul României
Câteva șosele foarte circulate din vestul României intră în reparații, în pregătirea sezonului de iarnă. Printre acestea, și centura orașului Caransebeș. Toate lucrările vor fi efectuate până la finele anului și vor costa peste 220.000 de euro.
Atenție, șoferi! Nu mai aveți voie să virați la stânga de pe centura Timișoarei
Șoferii sunt rugați să circule cu atenție pe centura Timișoarei, pentru că au intrat în vigoare noi restricții. Dacă vreți să intrați pe drumurile adiacente, țineți cont că nu mai aveți voie să faceți viraje la stânga.
Atenție la criblură! Se repară centura, urmează șoseaua dintre Coșava și Coșevița
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a semnat, zilele trecute, un contract de lucrări pentru Secția de Drumuri Naționale Timișoara, valabil până la finele anului. De miercuri, 12 septembrie, începe șantierul pe DN 68A, între Coșava și Coșevița.
Restricții de trafic pe DN6. Porțiuni cu viteză maximă 40 km/h
Dacă plecați la drum în aceste zile pe celebrul DN6, aveți grijă! Drumarii nu au vacanță, așa că intervin de joi, 16 august, pe porțiunea dintre Cornea și Caransebeș.
Lucrări de vară pe șantierul de pe autostradă. Vine și vacanța pe A1 Lugoj-Deva
Lucrările pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, lotul patru, sunt în… tiparul verii. Săptămâna viitoare e vacanță, dar apoi se va munci susținut.
Reparații pe DN59B, Cenei – Cărpiniș. Sunt restricții de trafic
Dacă aveți drum înspre Cenei și Cărpiniș, aveți grijă! Drumarii de la DRDP au început reparația șoselei, așa că se circulă cu unele restricții.
Se lucrează în minivacanță pe DN68A. Pe unde puteți să ocoliți
DRDP Timișoara nu are liber: muncitorii sunt scoși la treabă pe DN 68A, șoseaua care leagă Timișul de Hunedoara și care este în ultimul hal. Se astupă gropile, așa că ar fi bine să ocoliți zona.
Fără vacanță de 1 mai pe Lotul 4 al Autostrăzii A1 Lugoj – Deva
România se pregătește de minivacanța de 1 mai, dar nu și cei care lucrează pe Lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva. DRDP Timișoara anunță că nu va fi pauză pe acest șantier.
Se astupa gropile pe DN 59 Timisoara – Moravita. Reparatii serioase, dupa 31 martie
Una dintre cele mai circulate șosele din vestul României, DN 59 Timișoara – Moravița, a ieșit tare prost din iarnă. Pe anumite segmente s-au format adevărate „șiraguri” de gropi și, dacă nu vor să facă un drum costisitor la service, șoferii trebuie să facă slalom. DRDP trece la reparații în această săptămână.
Seful DRDP Timisoara, Cristian Ispravnic, in stare de crasa incompatibilitate. Exista si un precedent similar
La jumătatea lunii februarie 2017, un fost director al DRDP Cluj, Eugen Cecan, a pierdut definitiv un proces cu ANI. El a fost declarat incompatibil fiindcă a deținut simultan calitatea de consilier județean, respectiv de director al DRDP Cluj. Exact în aceeași situație se află și directorul DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, consilier județean în Arad.
Se circula in conditii de iarna, dar oficial nu sunt drumuri nationale blocate in vest. DRDP intervine cu zeci de utilaje
Ninge de ore bune în vestul României, așa cum au anunțat meteorologii. Traficul se desfășoară în condiții de iarnă, iar cei de la DRDP Timișoara anunță că intervin peste tot, în operațiunea de deszăpezire fiind implicate peste 90 de utilaje.
Atentie! Se inchide podul de la Soimus
Urmează o săptămână de restricții de trafic la Șoimus, unde încep lucrările de reabilitare a podului. Până pe 20 noiembrie, accesul mașinilor va fi interzis, așa că șoferii trebuie să meargă pe rute ocolitoare.