Elevii de gimnaziu intră în emoțiile examenelor. Încep evaluările naționale de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a. Primii care intră în examen sunt micuții de clasa a II-a. Potrivit calendarului de administrare a evaluării naționale la finalul clasei a II-a (EN II), marți, 7 mai, se vor desfășura probele scrise la…
I-a sunat Lia? Sau PSD-ul? Cum s-au transformat “suveraniştii” din „luptători” anti-sistem în slugile sistemului
Poate aţi observat, după apariţia senzaţionalului documentar Recorder despre corupţia din justiţie, dinspre PSD a venit o linişte asurzitoare. Şi asta deşi, din punct de vedere politic, PSD era principalul partid vizat în domentar, fiind formaţiunea care a tot jonglat cu legile justiţiei pentru a fi exact pe gustul infractorilor. Mai ales a marilor infractori…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Usturoiul din respirația PSD
”Votăm eliminarea pensiilor speciale”, spunea la final de ianuarie 2020 pesedistul Alfred Simonis, pe atunci lider al grupului social-democrat din Camera Deputaților, înainte ca rodul muncii sale să cadă la CCR. Trei ani şi jumătate mai târziu, același Alfred Simonis, avansat președinte interimar al Camerei, a întărit angajamentul său și al partidului pentru eliminarea privilegiilor,…
Citeşte tot articolul
Citeşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și…
Citeşte tot articolul
Citește și alte articole pe aceeași temă: