Arhiva pentru eticheta: festival

Liber la distractie ca-n Catalunia! Incepe Aplec Internacional / PROGRAM

Liber la distractie ca-n Catalunia! Incepe Aplec Internacional / PROGRAM

O nouă premieră pentru România are loc la Timișoara: în perioada 8-10 august, străzile și în piețele orașului de pe Bega vor fi luate cu asalt de câteva sute de artiști catalani. Aplec Internacional de la Sardana este cel mai mare și mai impresionant festival catalan din afara Spaniei, care ajunge acum și în România.

Timisoara intra in zodia Cataloniei! Trei zile de spectacole cu giganti si nu numai / PROGRAM

Cel mai mare și mai impresionant festival catalan din afara Spaniei se mută la Timișoara. În perioada 8-10 august, orașul de pe Bega se transformă într-o uriașă scenă, unde vor putea fi văzuți giganți, vor putea fi admirate jocuri cu foc și turnuri umane. Intrarea este gratuită la toate evenimentele.

Sarbii se pregatesc de Aplec Internacional, festivalul catalan de la Timisoara!

Aplec Internacional, cel mai important eveniment anual pentru promovarea internaţională a culturii populare catalane, care se desfășoară în premieră la Timișoara, ar putea aduce în orașul de pe Bega inclusiv străini. De exemplu, sârbi, care sunt invitați deja să se înscrie în excursii de o zi, cu plecări din Zrenjanin, Novi Sad și Belgrad.

Robu abia asteapta sa se cultive la JazzTM si spera sa nu ploua

Vremea va fi singurul impediment pentru ca la JazzTM să nu fie 25-30.000 de oameni în Piața Victoriei! Asta susține NIcolae Robu, care nu e foarte precis în a spune dacă se referă la numărul total al spectatorilor sau la cei dintr-o singură seară. Primarul nu are preferințe special în materie de jazz, dar abia așteaptă să-și cultive gusturile.

Se numara pe degete: joi incepe Garana Jazz Festival

Nu, locuri de cazare nu mai sunt demult. Da, drumul e reparat, nu mai faci slalom printre cratere cu mașina. Dar acestea sunt doar detalii, important e că așteptarea aproape a luat sfârșit și, cu toate acestea, e parcă mai grea. Joi, pe 10 iulie, în Poiana Lupului, pleacă la drum ediția cu numărul 18 a Gărâna Jazz Festival. Line-up-ul aniversar este impresionant, așa cum Marius Giura i-a „nărăvit” deja pe iubitorii de jazz… montan.

Piscina de 7.000 de litri, pentru o calatorie peste ape in… Piata Victoriei

După o poveste fantastică spusă la zeci de metri înălțime în zilele trecute, timișorenii sunt invitați, sâmbătă și duminică, la un alt fel de călătorie. De această dată, peste… ape. Ineditul spectacol al companiei SenZa TemPo are ca decor o piscină cu șapte tone de apă, amplasată în fața Teatrului Național.

„Dodoland”, o lume fantastica la zeci de metri inaltime, in Piata Victoriei / FOTO

La ce e bună o macara-gigant plantată în Piața Victoriei? Răspunsul a venit miercuri seară: a adus, taman din Spania, Dodoland. O istorie fantastică, rostită la înălțime, pe muzică live, cu umbre-personaje care au alergat pe clădiri, în căutarea acelui „ceva” care îi face și pe oamenii mari să viseze. Fiindcă poveștile nu sunt doar pentru copii.

„Zburatori” deasupra Pieței Victoriei, la Festivalul European al Spectacolului / PROGRAM

Spectacole la propriu la înălțime, de văzut gratis în Piața Victoriei, dar și evenimente desfășurate în sălile de spectacol – în total 18 propuneri pentru timișorenii care iubesc teatrul în toate formele lui, mai mult sau mai puțin convenționale. Totul, timp de opt zile, în partea a doua a Festivalului European al Spectacolului Timișoara –Festival al Dramaturgiei Românești.

Robu o da iar la intors: vrea sa mute JazzTM pentru a face loc Garanei

Primarul Nicolae Robu a dat drumul unui nou sondaj pe Facebook, de această dată legat de Festivaul Jazz TM, aflat la cea de a doua ediție. Inițial, acesta era programat în perioada 11-13 iulie, suprapus însă peste mult mai consacratul festival de gen de la Gărâna, iar Robu susținea că doar așa s-au putut semna contractele cu artiștii.

Analog Mania, festival pentru nostalgicii vinilului / PROGRAM + FOTO

Într-o lume hiper-digitalizată, în care toți avem smartphone-uri cu care facem poze, la care ascultăm muzică și ne producem singuri filmulețele de vacanță, există încă nostalgici ai plăcilor de pick-up, ai hârtiei fotografice și ai benzilor de magnetofon. Pentru ei, a început, luni seară, Analog Mania, cel mai mic festival din Timișoara.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.