CCIA Timiș, în discuții cu Ambasada Canadei la București

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș dorește să colaboreze cu Canada. Președintele CCIAT, Florica Chiriță, a avut o întrevedere cu Gavin Robb Buchan, ambasador al Canadei în România. Discuțiile au avut loc la sediul Ambasadei din București. La întâlnire a participat și Heather Bystryck, Consilier Comercial.

Vizita a constituit un bun prilej pentru abordarea unor teme de interes reciproc, în contextul vizitei la CCIAT din 14 august a reprezentantelor Serviciului Comercial al Ambasadei Canadei – Heather Bystryk și Raluca Tudor-Petcu, cât și al misiunii economice pe care CCIAT o organizează în Canada, la Montréal, și în SUA, la New York, în perioada 04 – 15 noiembrie 2024.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate propunerile de colaborare lansate de CCIAT cu prilejul întâlnirii de la Timișoara, respectiv organizarea la Timișoara, în cursul anului viitor, a unui Forum de Afaceri România-Canada, participarea companiilor canadiene la evenimentele expoziționale ale CCIAT și a companiilor timișene la expoziții internaționale sectoriale din Canada.

Înaltul diplomat a confirmat întregul suport al Ambasadei în consolidarea dialogului instituțional și în punerea în aplicare a agendei de lucru comune propuse. În acest sens, a propus ca Forumul de Afaceri să fie organizat în parteneriat cu Clubul Economic Nord-American Timișoara (N.A.E.C.), conferind o dimensiune panamericană – România-Canada-SUA-Mexic. Mai mult, în sprijinul misiunii economice timișene, Serviciului Comercial al Ambasadei Canadei va organiza, în data de 10 octombrie a.c., o întâlnire on-line cu membrii delegației de afaceri a CCIAT, pentru a le prezenta aspecte privind trendurile de consum și oportunitățile oferite de piața canadiană precum și Acordul de comerț liber între Uniunea Europeană și Canada (CETA), în contextul rezultatelor îmbucurătoare ale acestuia resimțite în întreaga Uniune Europeană.

„Colaborarea cu Ambasada Canadei este esențială pentru a valorifica potențialul economic și comercial al țărilor noastre. Apreciem faptul că Excelența Sa consideră relațiile economice ale Canadei cu România ca fiind prioritare, în contextual beneficiilor oferite de Acordul CETA, privit de oficialii UE ca o “relație strategică” care permite părților să abordeze provocările globale ca parteneri”, a declarat președintele CCIAT.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Paul a spus: (octombrie 5th, 2024 at 12:22 )

Poate să-mi indice și mie obiectiv cu nume și prenume un investitor atras de acest CCIAT de carton, în afară de protocoale zilnice, băut, mâncat și tras apa la WC? Că nu trece săptămâna, pleacă în alte delegații în străinătate, ,,leagă” relații cu investitori dar niciuna nu se concretizează venind în Timiș

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări

Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică

Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Insistența celor de la USR pentru o alianță cu PNL în Timiș stârnește din nou reacții în cadrul filialei județene a liberalilor. Ultima solicitare a unui astfel ”pol reformator” vine de la președintele USR Timiș, Sorin Șipoș, acesta amintește despre fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei la nivel național, care ar trebui să aibă efecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea răspunde declarațiilor lui Șipoș despre un pol reformator din Timiș: ”Timișul și Timișoara au nevoie de mai mult decât o alianță în declarații”
Profitând de pauza internațională, cele două echipe din Timiș s-au reîntâlnit amical, după ce în urmă cu două săptămâni jucat oficial în campionat. A fost 4-1 pentru Poli în meciul cu Dumbrăvița. Pe un teren ce a rezistat foarte bine, după ploile abundente din această săptămână, startul a fost favorabil alb-verzilor. După o perioadă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a răzbunat amical pe Dumbrăvița. Meci cu cinci goluri disputat la Gara mică
Preluarea bazei sportive Aqua Arena de către Primăria Timișoara și ”oferta promoțională” pentru rezervarea unui loc la bazin gratuit s-au dovedit extrem de atrăgătoare pentru timișoreni. Conform municipalității, pentru următoarele 10 zile au fost deja depuse peste 1.000 de rezervări. Din fericire, perioada promo se încheie în ultima zi a anului în curs. Deocamdată mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aqua Arena, adevărat magnet pentru timișoreni. S-au făcut deja peste o mie de rezervări
Un operator economic din județul Timiș a fost amendat cu o amendă de 480.000 de lei de către Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Timiș. Comisarii instituției au efectuat verificări în trei amplasamente, în urma unei reclamații privind executarea unor lucrări fără obținerea actelor de reglementare necesare. În urma controalelor, s-a constatat că același...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă de jumătate de milion de lei. Garda de Mediu a sancționat un operator economic pentru efectuarea de lucrări fără autorizații
Marți, 17 noiembrie 2026, ora 17:00, la Nemesis Art Club, situat în Bastionul Maria Theresia din Timișoara, va avea loc vernisajul expoziției „Timpul – între ritm și imagine”, care reunește lucrările artistei Consuela Grigorescu și ale invitatei sale, Laura Neaga. Expoziția propune o explorare vizuală a timpului, privit dincolo de dimensiunea sa cronologică, ca experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timpul, între ritm și imagine! Expoziție de grafică de excepție la Bastion, cu Consuela Grigorecsu și Laura Neaga
Marți, comunitatea creativă din Timișoara este așteptată la o nouă ediție a CreativeMornings Timișoara, găzduită de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT). Participarea este gratuită, pe bază de înscriere. Invitata acestei ediții este Roxana Puriș, creatoare de conținut și digital storyteller din Timișoara, cunoscută pentru modul autentic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CreativeMornings Timișoara vine la Facultatea de Arte și Design, cu Roxana Puriș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță că începând de luni, 16 noiembrie 2026, vor fi operate mai multe ajustări ale orarelor de circulație pentru mai multe linii de transport, majoritatea periurbane. Vizate sunt liniile M24, M30, M35 și 5C, precum și o modificare în ceea ce privește stațiile liniei M11, pentru o mai bună adaptare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT ajustează programul de circulație pe mai multe linii metropolitane și pe o linie orășenească
Muzeul Național de Artă Timișoara și Consiliul Județean Timiș lansează luni, la Sala Baroc, albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”. Albumul reunește contribuțiile unor personalități din lumea artei și a cercetării istorico-artistice. Coordonator și editor al albumului este Filip A. Petcu, acesta va prezenta contribuțiile lui Cristina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul de Arte Timișoara se lansează albumul expoziției „Luminile lui Caravaggio. Începutul Modernității în Pictura Europeană în Colecția Roberto Longhi”
Facultatea de Management în Producție și Transporturi (MPT) din cadrul Universității Politehnica Timișoara (UPT) a marcat, vineri, 13 noiembrie 2026, trei decenii de existență. Ceremonia aniversară a avut loc în Auditoriumul Centrului de Conferințe al UPT și a celebrat dezvoltarea în premieră națională a domeniului Inginerie și Management, o direcție academică menită să îmbine competențele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei decenii de pionierat la Politehnica Timișoara! Facultatea de Management în Producție și Transporturi a sărbătorit 30 de ani de la înființare
Potrivit unui scenariu prezentat de PSD drept reformă administrativă, din opt oraşe câte numără acum judeţul Timiş, ar mai rămâne doar două: Sânnicolau Mare şi Jimbolia. În schimb, planul PSD nu spune nimic dspre comunele care au peste 10.000 de locuitori, pragul pentru a ajunge oraş. În Timiş sunt trei exemple de acest gen. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Potrivit planului PSD de reorganizare administrativă, şase oraşe din judeţul Timiş ar urma să dispară. În schimb, trei comune au peste 10.000 de locuitori
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.