Arhiva pentru eticheta: frati

Doi fraţi din Timişoara, de 12 şi 14 ani, dispăruţi de acasă/Update. Cei doi au fost găsiţi

Doi fraţi din Timişoara, de 12 şi 14 ani, dispăruţi de acasă/Update. Cei doi au fost găsiţi

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Timiș efectuează verificări în vederea depistării a doi minori dispăruți din Timișoara. Cei doi sunt fraţi şi nu au mai fost văzuţi de dimineaţă, când au plecat spre şcoală. Astăzi, 19 noiembrie, Cristian – Gheorghe Prişneanu, în vârstă de 14 ani, și Adanana-Gabriela Prişneanu, în vârstă de

Parastas la PSD si Bega Grup, scaunul de primar al Timisoarei ramane un vis

Tare mare jale trebuie să fi fost luni în sediul PSD! Sau, ca să nu generalizăm, în unele birouri ale PSD, atât la nivel local, cât și central. Jalea a fost cu atât mai adâncă cu cât șampaniile stăteau la rece în frapiere și se aștepta doar un semnal pentru a fi desfăcute. Iată însă că visul de mai bine de două decenii al social-democraților s-a făcut praf, odată cu sentința ICCJ în dosarul Robu – ANI.

Sandu Chirila le-a dat peste bot fratilor Cristescu

În fine, celebrii frați Cristescu și-au găsit, se pare, nașul și în Primăria Timișoara, povestesc surse de-ale noastre. Nu de alta, dar de ceva timp ei considerau instituția de pe CD Loga nr. 1 un punct de lucru al Bega Grup. Cel care i-a coborât puțin cu picioarele pe pământ este Alexandru Chirilă, consilier al primarului Nicolae Robu.

Fratii Cristescu, la primul „tun” in consiliul local

Ședința festivă a consiliul local, dedicată Zilei Timișoarei, s-a transformat, într-o grabă suspectă, și într-o ședință lucrativă. Nu mai puțin de trei proiecte având conotații imobiliare au fost supuse dezbaterii, toate fiind aprobate. Cel mai controversat proiect a ajuns pentru a treia oară în fața consilierilor, până acum el fiind respins.

Top