Arhiva pentru eticheta: gal timisoara

Filmul „Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate”, premiat la festivalul „RROMA Film Festival”

Filmul „Schimbarea imaginii publice a comunităților defavorizate”, premiat la festivalul „RROMA Film Festival”

În cadrul proiectului „Acționăm împreună! – Participare și dialog intercultural pentru incluziune și dezvoltare comunitară”, Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Fundația Popular – Europeană de Strategii Sociale, Economice și Culturale, co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman, o contribuție la implementarea strategiei de dezvoltare locală (SDL) a zonelor urbane marginalizate de

Weekend în sărbătoare: începe Târgul „Produs în Banat”

Prima ediție a Târgului „Produs în Banat”, organizat de GAL Colinele Recaș alături de Auchan, MMTCG, GAL Timișoara, ADI Zurobara și GAL Timișul de Centru, se desfăşoară în perioada 20-22 mai 2022 în incinta Iulius Town Timișoara, zona Iulius Expo și parcarea VIP. Pentru că Banatul înseamnă cultură și civilizație, modele de urmat, o școală

FOTO. Concurs gastronomic organizat de GAL Timișoara. Va investi 900.000 de euro în Piața Traian

Președinte GAL Timișoara, Cătălin Tiuch, a anunțat, vineri, că pentru a contribui la dezvoltarea cartierului Traian și a veni în sprijinul năzuințelor Asociației Cetățean de Traian, GAL Timișoara va finanța în perioada următoare investiții în locuințe sociale, cu o sumă de 900.000 de euro. Proiectul GAL Timișoara a plecat de la ideea de a rezolva

600 de copii, ajutați de GAL Timișoara, într-un proiect social

Grupul de Acțiune Locală Timișoara, în baza unui acord de cooperare cu fundația Filantropia Timișoara, derulează un proiect finanțat de Primăria Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara. Astfel, a distribuit 600 de pachete cu conținut cultural pentru 600 de copii, 300 la Școala Generală nr. 1 și 300 de pachete la: Grădinița

Catalin Tiuch

GAL Timişoara se pregăteşte de implementarea a mai multor proiecte de milioane de euro

Grupul de Acţiune Locală Timişoara va contribui la dezvoltarea oraşului de pe Bega cu proiecte în valoare de mai multe milioane de euro. Acestea sunt în domeniul social, în domeniul economiei private, a sprijinirii populaţiei defavorizate, dar şi cel al medicinei. Milioane bune de euro, finanţări nerambursabile vor ajunge în capitala Banatului prin intermediul GAL

Grupurile de Acţiune Locală

Un milion de euro de la UE, pentru locuințe sociale. Primăria trebuie să facă proiecte, GAL-urile au banii

O parte din problemele zonei Piața Traian, unde sunt mai multe locuințe sociale în care stau romi, ar putea fi rezolvate cu bani europeni. Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Freidorf spun că Primăria Timișoara poate accesa un milion de euro pentru locuințe sociale.

gal timișoara

Vin 7 milioane de euro pentru comunitatea locală. GAL Timișoara așteaptă proiectele

Grupul de Acţiune Locală Timişoara a finalizat procedurile pentru obţinerea de fonduri europene destinate mediului urban, respectiv Timişoara. Este vorba despre aproape 7 milioane de euro, sumă care va fi împărțită între sectorul public şi cel privat.

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.