GAL Timişoara se pregăteşte de implementarea a mai multor proiecte de milioane de euro

Catalin Tiuch

Catalin Tiuch

Grupul de Acţiune Locală Timişoara va contribui la dezvoltarea oraşului de pe Bega cu proiecte în valoare de mai multe milioane de euro. Acestea sunt în domeniul social, în domeniul economiei private, a sprijinirii populaţiei defavorizate, dar şi cel al medicinei.

Milioane bune de euro, finanţări nerambursabile vor ajunge în capitala Banatului prin intermediul GAL Timişoara, am aflat de la Cătălin Tiuch, şeful organizaţiei.

„În perioada viitoare vom implementa finanţări pentru sănătate în valoare de două  milioane de euro, pentru educaţie în jur de alte două milioane. În ceea ce priveşte infrastructura vor fi investiţii de peste trei milioane, iar pentru entităţile private trei milioane. În cadrul proiectelor, vom realiza activităţi de realizare a cărţilor de identitate şi de carte funciară pentru persoanele defavorizate, vom oferi consiliere  juridică. Scopul acţiunilor este de a implementa strategia de bune practici pe care le-am întâlnit în cartierele Soarelui, Negoiu, Giroc, şi peste Calea Buziaşului, în cartiere mai puţin dezvoltate, cum ar fi Plopi, Kuncz, Crişan. Sperăm la cât mai multe proiecte, evaluarea acestora va începe din ianuarie. Ghidurile sunt pe site-ul GAL, depunerea lor va avea loc în lunile ianuarie şi februarie”, ne-a declarat Cătălin Tiuch.

Unul dintre cele mai importante proiecte în care GAL Timişoara e implicată este Centrul Multifuncţional care va fi construit în Kuncz. Primăria se va ocupa de implementare, finanţarea este acordată prin intermediul Programului Operaţional Regional, aceasta după ce a fost aprobat de GAL. De asemenea, organizaţia se va ocupa şi de monitorizarea realizării proiectului. Este vorba de o finanţare de trei milioane de euro. De asemenea, GAL Timişoara a derulat un proiect de finanţare pentru 24 de firme pe Programul Operaţional Regional Capital Uman, pentru start-up-uri, în valoare de 25.000 de euro pe start-up.

Se caută o siglă pentru GAL Timişoara

În această perioadă, organizaţia derulează un concurs în urma căruia va avea o nouă identitate.

„GAL Timişoara organizează un concurs pentru stabilirea unui nou logo, varianta grafică reprezentativă a GAL. Aşteptăm propuneri până în 16 ianuarie. Propunerile lansate vor fi supuse votului public. Lumea intersată va putea să aleagă. Câştigătorul va primi un premiu de 1500 de lei”, a mai declarat Tiuch.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere de revizuire legată de dosarul în care a fost declarat în conflict de interese. Dominic Fritz afirmă că nu e nicio ştire aici, procesul pe fond urmând să continue. Şampanii desfăcute azi în rândul adversarilor primarului Timişoarei, Dominic Fritz, totodată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului

După ce săptămâna trecută rugbiștii de la SCM USV Timișoara și-au adjudecat primul trofeu al sezonului, Supercupa, astăzi ei au debutat și în campionat, acasă, pe o vreme superbă de primăvară cu HC Gura Humorului. A fost 90-3 pentru timișoreni, care au făcut o adevărată demonstrație de rugby de calitate. Faze în mare viteză, placaje,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Debut de supercampioni. Galop de sănătate cu nou-promovata din Gura Humorului
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, Timișoara devine scena primei ediții a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), evenimentul care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Între orele 16 și 23, porțile sediilor companiilor participante se vor deschide pentru vizitatori, oferindu-le șansa de a vedea din interior cum se construiește viitorul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul AJOFM Timiș devine partener al primei ediții din Timișoara a evenimentului Noaptea Companiilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara are în vedere lansarea unor proceduri de expropriere a unor clădiri și a unor terenuri din Fabric, mai ales în jurul Pieței Traian, acolo unde a și demarat proiectul de reabilitare a întregului cartier, spune viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău. Acolo se are în vedere realizarea unui nou Plan Urbanistic Zonal, acesta cuprinde aria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara are în vedere realizarea unor exproprieri de terenuri și clădiri degradate în zona Fabric
În mai 2026, când Delta Dunării înflorește, păsările se întorc acasă, iar nuferii colorează canalele, As Tour Timişoara vă invită să trăiți această experiență autentică: plimbări cu barca, gastronomie locală, natură pură, oameni calzi și momente care rămân în suflet. Nu este doar o vacanță! Este o întâlnire cu liniștea şi cu natura. As Tour...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În luna mai puteţi descoperi fascinanta Deltă a Dunării cu As Tour Timişoara
Primarul comunei Moșnița Nouă, Gerald Simonis, va propune, la prima şedinţă a Consiliului Local, un proiect de hotărâre privind interzicerea jocurilor de noroc pe raza întregii comune. Primăria comunei Moșnița Nouă, la inițiativa primarului Gerald Simonis, a decis adoptarea unor măsuri pentru interzicerea sălilor de jocuri de noroc de pe raza comunei Moșnița Nouă. Decizia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Moşniţa Nouă, prima comună din Timiş unde se interzic jocurile de noroc
Două dintre școlile timișorene urmează să beneficieze de importante fonduri, în vederea dezvoltării. Generală 7 va avea parte de fonduri europene, în timp ce pentru Generală 1 finanțarea va fi integral de la bugetul local, finanțarea pe PNRR nu va putea fi asigurată din cauza duratei proiectului. Consilierii locali sunt chemați pentru a aproba finanțările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea școlilor generale 7 și 1 din Timișoara scoate 28 de milioane din bugetul orașului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.