În acest moment, în România nu există nici acum o Lege a Mirosurilor. Cu ”rădăcini” timișorene, actul legislativ a fost deja adoptat de mai mult timp, dar nu se poate aplica pentru că nu are norme de aplicare. Și, tot românește, pentru a deveni efectiv funcțională, legea mai are de trecut și … un studiu.…
Ministrul Agriculturii ia apărarea exploataţiilor agricole afectate de Legea Mirosurilor: Primarii au făcut abuzuri
Fermele construite în extravilanul localităţilor spre care primarii unităţilor administrative de care aparţin au aprobat extinderea locuinţelor ar trebui să despăgubească relocarea exploataţiilor agro-zootehnice, dacă acestea produc disconfort olfactiv, a spus ministrul Agriculturii, la Timişoara. Adrian Oros spune că respectivele ferme nu sunt de vină pentru că edilii şefi ai localităţilor au aprobat construcţia de…
USR Timiş a prezentat Legea Mirosurilor. Documentul ar urma să acopere un gol legislativ în reglementările de mediu
De scurt timp, în Parlamentul României au fost aprobate o serie de modificări legislative, cunoscute sub denumirea de Legea Mirosurilor. Iniţiativă a unui candidat USR Timiş la un post de consilier local, Rodica Militaru, aceste modificări nu sunt o lege în sine, ci se referă la o serie de modificări aduse OUG 195 din 2005…