Lucrările de reabilitare de la Colegiul Național „CD Loga”, începute în vara lui 2014, sunt, în sfârșit, gata. Mai sunt de pus la punct doar unele detalii, iar apoi ar trebui făcută recepția. Elevii vor reveni în clase la toamnă, după ce, timp de aproape doi ani, au învățat în spații provizorii.
Balta Lamaita tot nu e gata, desi ar fi trebuit sa arate ca-n filme de jumatate de an! / FOTO
Amenajarea de la Balta Lămâița stă pe loc de luni bune. Zona arată părăsită, pe șezlongurile montate deja stând câteva pensionare, care speră ca șantierul să se încheie măcar la… toamnă! Există un nou diriginte de șantier, dar nu se știe totuși când ar putea fi reluate lucrările. Niciuna dintre părți nu poate preciza exact acest lucru.
Peste 1,68 milioane de lei, de la primarie catre puscarie: detinutii vor munci din nou pentru oras
Deținuții din Penitenciarul Timișoara vor face, și în acest an, curățenie prin oraș, dar și la școli, spitale sau alte instituții. Primăria va plăti, în următoarele nouă luni, aproximativ 376.000 de euro pentru a beneficia de serviciile persoanelor încarcerate pe strada Popa Șapcă. Și anul trecut a existat un contract similar între cele două părți.
Doi ani grei pentru soferi: incepe santierul de pe Calea Martirilor
De data asta, chiar începe! Șantierul de pe Calea Martirilor a primit ordin de începere, astfel că muncitorii își vor face apariția în următoarele zile. Vor fi instituite, probabil, și restricții de circulație, iar lucrările vor demara de pe prima bandă.
Piata Sf. Gheorghe devine… rosie! Saptamana viitoare va fi mutata statuia / FOTO
În Piața Sfântul Gheorghe, singura din cele patru cuprinse în proiectul de reabilitare a zonei Cetate care încă nu e gata, lucrările au intrat într-o nouă fază. A început pavarea cu caramidă roșie și se fac pregătiri pentru mutarea statuii. O parte din vestigiile descoperite aici au fost desfăcute ca la puzzle, tratate cu materiale speciale și apoi reasamblate.
Soferi, atentie: in martie se deschide santierul in zona Jiul!
Va fi mai greu o vreme cu traficul, dar apoi va fi mult mai bine! E promisiunea primăriei pentru șoferii exasperați de haosul din zona Pasajului Jiul. Licitația pentru reamenajarea zonei este în faza ultimelor clarificări și foarte curând va fi anunțată firma câștigătoare. Primarul Nicolae Robu e convins că în martie vor putea începe lucrările.
Santier peste Bega! Doua poduri vor fi largite si consolidate, alte doua se pregatesc
Două dintre podurile Timișoarei vor intra în reabilitare în acest an, iar alte două vor trece prin acest proces cu începere din 2017. Totul, pe bani de la bugetul local, cel puțin la început. Este vorba despre câteva milioane de euro.
Lebede si sezlonguri la balta Lamaita, poate la primavara / FOTO
Lucrările de amenajare de la Balta Lămâița, începute oficial în luna martie 2015, nu au fost gata la timp. Pontoanele de pe care ar fi trebuit admirat lebedele ar fi trebuit finalizate în noiembrie, dar acum se așteaptă primăvara. Dacă în vara trecută nu s-a prea muncit, firma care a câștigat licitația s-a trezit… în prag de iarnă!
Controversatul santier din Cetate s-a inchis, insa lucrarile continua si in 2016 / FOTO
Șantierul din Cetate a fost închis oficial în penultima zi a lui 2015, cu un concert de muzică veche și o plimbare a primarului Nicolae Robu pe o bună parte din străduțele pietruite. Se va lucra însă și anul viitor în Piața Sf. Gheorghe și n-au lipsit contestatarii proiectului, care au reclamat, timid totuși, distrugerea vechii Timișoare.
Sensul giratoriu de la Novatim, aproape gata! Strada Podeanu, inca nu / FOTO
Lucrările de extindere la patru benzi aflate în derulare pe strada Dr. A. P. Podeanu nu vor fi terminate înainte de luna decembrie. Ele ar fi trebuit finalizate în septembrie, dar sunt încă probleme cu mutarea unor utilități. Sensul giratoriu de la Novatim este aproape gata, însă nu poate fi utilizat.
Zona pietonala de 450.000 de euro de la stadion inca nu e gata! De vina e… curentul electric! / FOTO
La două luni și jumătate de când au început, lucrările de refuncționalizare a „inelului” din jurul stadionului „Dan Păltinișanu” nu sunt gata încă, deși primarul Nicolae Robu estima că ele vor dura aproximativ patru săptămâni. Transformarea în zonă pietonală costă bugetul local peste 446.000 de euro, iar piedicile ar veni dinspre… utilități.
Lucrarile la noul camin al UVT, reluate dupa doi ani! Cu 9,5 milioane de lei
După ce au stagnat mai bine de doi ani, lucrările la super-căminul UVT au fost, în sfârșit, reluate. Universitatea de Vest trebuie însă să cheltuiască, până la sfârșitul anului, 9,5 milioane de lei, cea mai mare parte a banilor fiind fonduri proprii.
Lucrarile la autostrada Lugoj – Deva, blocate de lilieci si-un cimitir ilegal
Constructorii autostrăzii Lugoj – Deva au oprit lucrările și se pregătesc să-și mute utilajele în alte locuri. Totul, după ce s-a descoperit faptul că… nu există autorizație de construire pentru această lucrare, care are nevoie și de un nou acord de mediu care să protejeze, printre altele, o peșteră cu lilieci.
Atentie! Se inchide o straduta din zona centrala!
Atenție, șoferi! Dacă aveți drum sâmbătă prin centrul Timișoarei, trebuie să ocoliți străduța pe care se află Direcția Fiscală a primăriei. Aceasta va fi închisă din cauza unor lucrări la rețeaua termică.
A fost trasa linia de tramvai la viitorul mall din Calea Sagului! / FOTO
Amenajarea sensului giratoriu de la mallul din Calea Șagului și „tragerea” liniilor de tramvai către centrul comercial se derulază pe repede înainte. Lucrările sunt plătite de investitorii sud-africani de la NEPI și vor fi finalizate în această toamnă, când, teoretic, ar trebui deschisă o parte a Timișoara Shopping City.
Hamace, foisoare si aparate de fitness in Complexul Studentesc / FOTO
Complexul Studențesc va arăta cum n-a arătat niciodată! Va mai dura vreo două săptămâni, conform estimărilor primarului Nicolae Robu. Până atunci se va termina asfaltarea aleilor și refacerea de spații verzi. În plus vor fi montate foișoare, hamace și aparate de fitness.
Incep lucrarile la Openville! 220 de milioane de euro pentru extinderea primului mall din Timisoara
Ansamblul multifuncţional Openville Timişoara devine realitate. După obţinerea avizelor necesare, compania Iulius Group anunţă începerea lucrărilor la proiectul în valoare de 220 de milioane de euro. Prima va fi ridicată o clădire de birouri de 11 etaje.
Deviere pe traseul E8 si 22
RATT a anunțat că sâmbătă, 29 august, vor exista devieri pe traseul E8 și 22 din cauza unor lucrări efectuate de Primăria Timișoara. Sâmbătă, din cauza unor lucrări efectuate pe strada Pestalozzi, traseul E8 se va devia pe Splaiul Nistrului, 3 August, Stefan cel Mare, Iepurelui, urmat de traseul normal. Linia lui 22 va circula…
Haos in Calea Sagului! Au inceput lucrarile la sensul giratoriu pentru noul mall
Drumul de la Timișoara la Moravița va fi, în următoarele săptămâni, un adevărat test al nervilor pentru șoferi. În Calea Șagului au început lucrările de amenajare a noului sens giratoriu pentru mallul construit de sud-africanii de la NEPI, iar traficul se va desfășura cu restricții.
Investitii peste 7 milioane de euro in apa si canalizare, la Jimbolia
La începutul lunii august, Aquatim SA a semnat patru contracte noi, pentru finalizarea lucrărilor de investiții la rețelele de apă și de canalizare din Jimbolia. Acestea au început în 2012, dar, din cauza problemelor cu firma constructoare, contractul a fost reziliat anul trecut. Acum, el a fost împărțit în patru.