Temperaturile nocturne ajung, în sfârșit, la valorile care vor permite reluarea lucrărilor în pasajul Michelangelo. Primarul Nicolae Robu spune că acestea ar putea începe chiar de luni, după ce au stagnat de astă iarnă.
Devieri pe liniile tramvaielor 1 si 8
RATT anunță, pentru pentru patru zile, devierea ultimelor curse ale liniilor de tramvai 1 și 8 în zona Gării de Nord. Măsura este necesară pentru efectuarea unor lucrări de reparații la fațada gării.
Liceul Lenau, locul in care s-a pulverizat „meritocratia” din Primaria Timisoara
Primăria Timișoara riscă să piardă o finanțare europeană de 1,5 milioane de euro, bani destinați lucrărilor de reabilitare a Liceului Lenau. După cum se știe, constructorul a sistat lucrările acolo, trimițând săgeți atât spre proiectant, dar și spre angajați ai primăriei.
Constructorul de la Lenau: Robu a fost anuntat de toate problemele, dar le-a ignorat
Situația de la Liceul Lenau rămâne în continuare în aer, deși primarul Nicolae Robu susținea că problemele se vor rezolva. Asta, nu înainte însă de a amenința voalat constructorul că i s-ar putea imputa pierderea fondurilor. Reprezentantul Kasdum-GF îi dă replica edilului, făcându-i o listă a „bubelor” din acest proiect, pe care acesta le-ar fi trecut cu vederea până acum.
„Iepurasul” nu vine la Michelangelo: lucrările nu vor fi gata decat la finele lui aprilie
E încă mult prea frig ca să poată reîncepe lucrările la pasajul subteran Michelangelo. Primarul Nicolae Robu spune că acesta va finalizat doar după Paște, pentru că abia atunci temperaturile nocturne vor depăși constant cinci grade Celsius.
Simonis, despre criza de la Lenau: Poate parintii vor face miting, asa cum ii place primarului Robu!
Cu lucrările de la Lenau oprite de constructor, unul dintre consilierii locali social-democrați crede că primăria ar avea o reacție promptă, dacă… părinții copiilor care învață acolo ar ieși în stradă! Alfred Simonis îi cere primarului Nicolae Robu să ia o pauză de la „aranjarea teraselor” și să rezolve situația.
Constructorul de la Lenau s-a tinut de cuvant: a oprit lucrarile!
Reabilitarea Liceului Lenau a fost oprită joi dimineață, așa cum au promis cei de la Kasdum-GF, firma care execută lucrarea. Oamenii spun că proiectul a fost greșit întocmit și dau vina pe „incompetența funcționarilor din primărie”. Primarul Nicolae Robu afirmă că părțile trebuie să discute punctual în această situație, dar și că PMT nu are nicio vină.
La „Moisil”, pe strada Doja, se lucreaza in sfarsit, dupa multe luni de pauza
Lucrările de reabilitare la corpul de clădire al Liceului „Moisil” de pe strada Gh. Doja merg într-un ritm alert. Ele ar fi trebuit terminate în noiembrie 2014, însă au fost întrerupte în vara anului trecut și reluate abia la finele lunii ianuarie.
Parchetul pune in pericol reabilitarea Liceului Lenau! Constructorul cere sa i se plateasca podelele puse
Lucrările de reabilitare de la Liceul Lenau sunt în pericol, din cauza… parchetului. Firma care a câștigat licitația se războiește, pe Facebook, cu primăria, pe tema podelelor. Primarul Nicolae Robu nu a discutat cu reprezentanții constructorului, dar spune că dreptatea este undeva la mijloc.
Traseu deviat pe linia Expres 8
RATT anunță modificări de traseu pe una dintre cele mai circulate linii. Astfel, în perioada 1 aprilie – 15 iunie, Expres 8 va fi deviat, din cauza unor lucrări care vor fi efectuate de SC Colterm SA pe strada Islaz.
Pe Musicescu, strada unde se produce noroi mai mult decat in sate, s-a reluat lucrul!
Poate-poate anul acesta! Primarul Nicolae Robu spune că strada Musicescu va fi gata la finele lui 2015, deși ar fi trebuit terminată încă de anul trecut. Au fost însă probleme cu rețeaua de gaz și apoi… a venit iarna. Acum a început șantierul pe partea cuprinsă între Calea Martirilor și strada Hebe.
Pe Stefan cel Mare s-au reluat lucrarile, dar partea de sosea deschisa in decembrie are nevoie de… retusari
Pe strada Ștefan cel Mare au fost reluate lucrările la asfaltare, pe partea de carosabil rămasă neterminată, după redeschiderea, în decembrie, a traficului pe o jumătate de stradă. Șantierul ar trebui terminat în două luni, dar, până la recepția finală a lucrării, pe șoseaua deschisă în decembrie să se facă… unele remedieri!
La Michelangelo nu se stie cand reincep lucrarile, fiindca e prea frig noaptea
Vremea bună s-a instalat de câteva zile la Timișoara, însă lucrările de la pasajul subteran Michelangelo sunt încă în stand by. De vină este… prognoza meteo, care, conform primarului Nicolae Robu, nu se mai adeverește în ultima perioadă! În aceste condiții, e posibil ca traficul să nu fie redeschis până la Paște.
Atentie! Strada Mures, in zona Pietei Doina, s-a inchis
Aquatim a început, acum câteva săptămâni, lucrările de reabilitare a rețelei de canalizare pe strada Mureș. Până acum nu a fost nevoie de închiderea traficului, dar acest lucru s-a întâmplat joi dimineață.
In sfarsit, Parcul Padurice intra in lucru: la anul, va avea lac cu nuferi si skateparc
Parcul Pădurice va intra, probabil încă de săptămâna viitoare, în reabilitare. În următoarele 12 luni, el se va transforma într-o oază de verdeață cu două lacuri, traseu pentru biciclete și echipamente de fitness. Lucrarea este promisă de anul trecut de primarul Nicolae Robu, iar acum PMT a semnat contractul de execuție.
La Michelangelo se reiau lucrarile in vreo doua saptamani
Pasajul subteran Michelangelo va fi deschis, foarte probabil, la începutul lunii aprilie. Practic, ar mai fi nevoie de două săptămâni de lucru efectiv. Muncitorii ar trebui să revină pe șantier în martie, pentru ultimele lucrări. Momentan, în intersecția de la Piața Leonardo da Vinci se circulă doar la suprafață.
Se deschide un nou santier, cu restrictii de trafic in zona strazii Lacului
Timișorenii care locuiesc în zona străzilor Lacului, Banatul și Științei trebuie să se pregătească de câteva săptămâni de șantier. Până la finalul lunii aprilie, Aquatim va reabilita rețeaua de alimentare cu apă pe strada Lacului. În această perioadă vor fi instituite unele restricții de circulație.
Campionatul European de Baschet Feminin bate la usa, santierul de la Sala Polivalenta bate pasul pe loc
Sala Polivalentă a Politehnicii este, cel puțin până acum, o „pălărie” prea mare pentru primărie. Lucrările se desfășoară în ritm de melc, deși până în mai ar trebui finalizate. Dacă nu, organizarea Campionatului European de Baschet Feminin va fi dată peste cap.
Lucrarile din Cetate nu vor fi gata integral in luna iulie! Se vor termina pe bucati, din martie incolo
Cele patru piețe și zece străzi intrate în programul de reabilitare a zonei Cetate vor fi gata în acest an, dar în niciun caz până în luna iulie. Sigur nu vor fi finalizate până atunci strada Eugeniu de Savoya și nici Piața Unirii, dar primarul Nicolae Robu spune că lucrarea se va încadra în termenul de execuție.
Nuferi si traseu pentru biciclete in Parcul Padurice! Reabilitarea costa 1,1 milioane de euro
Peste 1,1 milioane de euro și mai multe luni de muncă – de asta va fi nevoie pentru ca Parcul Pădurice să se transforme într-o oază de verdeață cu două lacuri, traseu pentru biciclete și echipamente de fitness. Urmează să fie stabilită, prin licitație electronică, firma care se va ocupa de modernizare și apoi… să vină primăvara. Lucrarea este promisă de anul trecut de primarul Nicolae Robu.