Arhiva pentru eticheta: medic primar pneumolog

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

Primăria Timișoara a anunțat numele noului director de la Spitalul Victor Babeș

La doar câteva zile de la momentul în care fostul manager și-a anunțat plecarea din postul de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș”, Primăria Timișoara a anunțat numele noului director. Începând cu data de 1 aprilie, postul va fi ocupat de Camelia – Corina Pescaru. Medic primar pneumolog cu o

Test de provocare cu metacolină. Spitalul „Victor Babeș”, singura unitate sanitară din vestul României care a implementat această procedură

Testul de provocare cu metacolină este o tehnică de bronhoprovocare utilizată pentru evaluarea hiperreactivității căilor respiratorii, în special la pacienții cu suspiciune de astm bronșic care prezintă simptome atipice, dar au teste funcționale pulmonare și rezultate ale spirometriei în limite normale. Este un test de provocare bronșică ce evaluează cât de sensibil reacționează căile respiratorii

Spirometrii gratuite, două zile consecutiv, în Timișoara

Două zile. 12 ore pe zi. Evenimentul care reprezintă cea mai amplă acțiune de screening respirator din acest an este organizat de Societatea Română de Pneumologie împreună cu Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” Timișoara și EMSA (Asociația Europeană a Studenților Mediciniști). În 22 și 23 noiembrie, echipele medicale vor efectua spirometrii

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.