Scandalul furtului de bani europeni, prin intermediul unor banale „donaţii” coordonat de Paisie Lugojanul, a ajuns, în sfârșit, şi la urechile Preafericitului Daniel. Acesta a fost informat că mai multe posturi de televiziune şi publicaţii au dat în vileag ultima afacere marca Paisie și l-ar fi luat la întrebări pe acesta.
Paisie Lugojanul, judecat pentru abuz in serviciu!
Ancheta IPJ Timiş pentru una dintre cele mai murdare afaceri ale episcopului vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, continuă. Luni, două angajate ale unor centre social-educaţionale au depus mărturie împotriva celor care le obligau să facă „donaţii” către Arhiepiscopia Timişoarei.
Arhiepiscopia Timisoarei cere spaga din bani europeni!
O afacere revoltătoare, coordonată din umbra funcţiei de episcopul vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul, este anchetată. Luni, la Poliție, două angajate ale unor centre social-educaţionale vor depune mărturie asupra felului în care erau obligate să facă „donații” către Arhiepiscopia Timişoarei.
Paisie Lugojanul si-a mai zdrobit un dusman: o calugarita!
Preasfinţitul Paisie a fost implicat în mai multe scandaluri imobiliare, licitaţii dubioase şi schimbări clientelare de preoţi, dar acum a depăşit orice măsură. Episcopul vicar al Timişoarei s-a răzbunat pe călugărița care îl îngrijește pe mitropolitul Corneanu și care, anul trecut, a participat la unul dintre protestele organizate în fața Catedralei Mitropolitane.
O preoteasa l-a obligat pe Paisie Lugojanul sa se reorienteze
Răsturnare de situaţie în Giroc, după ce primarul PSD Ionel Toma a reuşit o „rocadă” spectaculoasă cu preoți. Toată „lucrătura” a fost pusă la pământ de… o preoteasă încăpățânată! Paisie Lugojanul a fost nevoit să găsească o soluție rapidă pentru ca Toma să scape de parohul Chermeleu.
Paisie Lugojanul, agent electoral la Giroc
Totul pentru un nou mandat – pare a fi deviza actualului edil de Giroc, social-democratul Ionel Toma. Nimic nu e prea mult pentru victorie, nici măcar punerea pietrei de temelie a unei noi biserici. Acesta va fi amplasată chiar lângă vechiul lăcaș de cult. Va sfinți ceremonia însuși Paisie Lugojanu.
Paisie si camarila sa s-au pus pe plangeri penale
Consiliul Eparhial Timişoara încearcă să pună pumnul în gura celor care îndrăznesc să aibă o opinie contrară celei oficiale. S-a ajuns chiar până la încercarea de instituire a unui cod al tăcerii în Mitropolia Banatului. La îndemnul lui Paisie Lugojanul, la IPJ Timiş a fost depusă o plângere penală prin care se încearcă identificarea proprietarului site-ului http://paisielugojanu.blogspot.com/.
Paisie Lugojanul a ajuns la parchet
La Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a fost înregistrată, luni, cererea de auto-sesizare privind abuzurile comise în Arhiepiscopia Timişoarei de episcopul vicar Paisie Lugojanul, pe numele real Ion Gheorghe.
O noua sfidare marca Paisie, la moartea fostului vicar administrativ al arhiepiscopiei
Moartea uneia dintre figurile emblematice din Mitropolia Banatului, părintele Aurel Miculescu, nu l-a impresionat pe episcopul vicar Paisie Lugojanul. Pentru că familia preotului n-a fost de acord ca înmormântarea acestuia să aibă loc în ziua dorită de Paisie, acesta a făcut repede o slujbă și, în ziua funeraliilor, a plecat la Lugoj, unde avea de rezolvat o chestiune financiară.
Cerere aberanta a lui Paisie Lugojanul in Consiliul Eparhial
Episcopul vicar al Timișoarei pare să nu-și fie epuizat încă stocul de surprize. Paisie Lugojanul ar fi vrut să interzică accesul în Mitropolia Banatului al unui jurnalist cunoscut din orașul de pe Bega. IPS Nicolae ar fi trecut peste ciudata solicitare a episcopului.
Petitia anti-Paisie a aparut on-line!
O petiţie împotriva episcopului vicar al Timişoarei, Preasfinţitul Paisie Lugojanul a ajuns pe PetiţieOnline.ro Aşa cum www.debanat.ro vă prezenta în urmă cu două zile, un grup de intelectuali şi preoţi din Banat a decis să rupă tăcerea.
Nu-mi raspunzi la SMS, eu iti scriu atat de des…
Presfinţitul Paisie Lugojanul nu răspunde la numere necunoscute pe telefonul mobil. Având în vedere însă preocupările lui din timpul slujbelor, ar fi mai util să-i trimiteți SMS-uri, dacă vreți neapărat să vorbiți cu el, pentru că, oricum, e foarte ocupat.
Sacrilegiu la moastele Sf. Iosif cel Nou?!
Moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, ar putea dispărea în următorii ani. Unele surse susţin că acestea ar fi împărţite drept suvenire apropiaţilor lui de către Preasfinţitul Paisie Lugojanul!
Vicarul cu ochi albastri, fara epoleti
Ca să ajungi mai aproape de Domnul se zice că trebuie să cotizezi minimum un milion de euro. E scump sau mai degrabă e ieftin? Şi cât de mult te apropii de divinitate dacă dai banul ăsta? Măcar să merite, să dai un ban, dar să ştii că stai faţă-n faţă cu bunul Dumnezeu după înălţare.
- 1
- 2