Ca să ajungi mai aproape de Domnul se zice că trebuie să cotizezi minimum un milion de euro. E scump sau mai degrabă e ieftin? Şi cât de mult te apropii de divinitate dacă dai banul ăsta? Măcar să merite, să dai un ban, dar să ştii că stai faţă-n faţă cu bunul Dumnezeu după înălţare. Sau doar dai banul, ajungi mitropolit, trai bun, mănăstire-maici-chef, osanale, rugăciuni veşnice la slujba de duminică pentru conducătorii BOR şi când să ajungi la judecată te trezeşti că nu trece cămila prin urechile acului. Presa locală a ignorat porunca „crede şi nu cerceta” şi l-a cam făcut de ocară pe vicarul Paisie Lugojanul, sugerând că dumnealui joacă la două capete. La capătul PSD, partid prea uns în ultima vreme de binecuvântările părintelui vicar, cu ocazia unor sindrofii de mare încordare spirituală, dar şi la mâna PDL, cu care ar avea nişte învoieli pentru o promovare odată şi-odată în cea mai de populară funcţie între „deconcentratele” cu care partidele îşi servesc clientela politică. Episodul cu retragerea dreptului de semnătură al IPS Nicolae Corneanu aducea mai degrabă cu ceva instrumentat în laboratoarele unde se dospesc manevrele politice, fie că ele ilustrează modul în care se trag sforile în interiorul Bisericii Ortodoxe Române, la fel ca-n coaliţiile de guvernare, fie că ţinta e una mai larg ramificată spre partidele politice care-şi fac planuri mari cu funcţia încă neeliberată din fruntea Mitropoliei Banatului.
Până la un moment din istoria recentă, astfel de şmecherii le-aş fi pus pe seama unor metehne moştenite din direcţiile Securităţii statului comunist. Însă cu cât materialul uman devenit „erou” principal al unor astfel de uneltiri este prea tânăr, e de bun simţ să credem că povestea cu şcoala Securităţii devine fără un puternic suport logic, deşi s-au mai văzut recrutări şi înainte să împlineşti vârsta de 18 ani. Mitropolia Banatului, ca mai toate instituţiile BOR, are o vastă experienţă la vârf în problematica „Secu”. Un mitropolit,Nicolae Corneanu, care a recunoscut că a colaborat cu Necuratul, dovedit mai apoi că a făcut o destul de urâtă poliţie politică înainte de 1989, remunerată chiar, s-a comportat după căderea comunismului cu un admirabil crez în valorile democraţiei. Chiar şi fără dovezi certe, este de notorietate faptul că Mitropolia Banatului a mai dat scenei politice şi economice româneşti cadre cândva de nădejde în diferite instituţii militarizate ale statului ceauşist. Din acest motiv nu mă surprinde că cineva se comportă în această instituţie bisericească ca Ana Pauker în vremea colectivizării. Mai mult, cred că părintele vicar Paisie Lugojeanul a ratat la mustaţă acea „frumoasă” perioadă. Ca alţi tineri politicieni locali care n-au mai ajuns „se se facă Nicolae Ceauşescu când ajung mari”, nu cred că părintele Paisie a apucat să mănânce „de dulce” la masa Securităţii în lungul post negru al „Epocii Ceauşescu”. După apucături însă, trebuie că regretă amarnic treaba asta.
Comentarii prin facebook