Arhiva pentru eticheta: pesti

Control de urgență Apele Române – Garda de Mediu la Aquatim: Mortalitate piscicolă sporită, pe Bega, în aval de stația de epurare/FOTO

Control de urgență Apele Române – Garda de Mediu la Aquatim: Mortalitate piscicolă sporită, pe Bega, în aval de stația de epurare/FOTO

Administrația Bazinală de Apă Banat și Garda de Mediu efectuează la această oră un control la societatea Aquatim, după ce în mediul public au apărut mai multe imagini cu pești plutind pe Bega. Conform celor de la Ape ”s-a reușit evitarea unei situații mult mai grave decât cea vizibilă în imaginile care circulă în mediul

Imagini de coşmar dintr-un supermarket timişorean care comercializa peştii vii. Cei de la Protecţia Consumatorilor au tăiat o amendă de 40.000 de lei/Foto

Comisarii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Timiş au amendat un supermamaket din Timişoar cu 40.000 de lei, pentru modul de comercializare a peştelui viu. De asemenea, a fost dispusă măsură de oprire a activității de comercializare a peştelui viu şi proaspăt. Mizerie de nedescris, spaţii deteriorate, instalaţii ruginite, sisteme improvizate şi alte multe neajunsuri

acvariu

Cauți să montezi niște acvarii de peşti în casă? Iată care pești sunt mai ușor de îngrijit

Dacă ne întrebăm ce înseamnă pentru un pește să fie ușor de îngrijit, vom spune că este unul ușor de hrănit, întreținut, rezistent la majoritatea bolilor peștilor și că poate trăi și se poate adapta la diverse medii acvatice. De aceea, vă vom prezenta câteva specii de pești de apă dulce frumoși și ușor de

Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.