Judecătorii Înaltei Curţi de Casație și Justiție (ICCJ) au stabilit, miercuri, definitiv, că fostul președinte al României Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Mai exact, a fost menținută decizia instanței de fond care stabilise că Traian Băsescu a furnizat note informative, sub numele conspirativ “Petrov”. Curtea Supremă a respins miercuri apelul depus de fostul…
Traian Băsescu, zis şi „Petrov”, ultimul bastion de apărare pentru Viorica Dăncilă şi PSD
Doar câteva ore ne mai despart de votul crucial de la moţiunea de cenzură, prima cu şanse reale de reuşită, după cea din 2012, care a condus la căderea Guvernului Ungureanu. (În 2017, şi cabinetul condus de Grindeanu a fost dat jos prin moţiune de cenzură, dar atunci a fost vorba de o luptă internă în PSD.) Moţiunea de joi poate avea efecte mult mai mari pe termen lung decât simpla dărâmare a Guvernului Dăncilă.
Traian Băsescu a colaborat cu Secu. Bine că n-am știut!
Curtea de Apel București mi-a comunicat prin mass-media că am votat de câteva ori cu un colaborator al Securității. Poate că am votat și cu alți securiști după revoluție, dar cu „Petrov” am votat apăsat de vreo patru ori la președinție, două tururi în 2004 și două tururi în 2009. Am mai votat pentru el…
Măi, ce blestem pe poporul ăsta, de-a stat atâta timp între Felix şi Petrov!
“Măi, ce blestem o fi pe poporul ăsta, de-a ajuns, până la urmă, să aleagă între doi comunişti. Între Adrian Năstase şi Traian Băsescu.”. Este fraza antologică a lui Traian Băsescu – devenit şi Petrov între timp – din ultima dezbatere televizată pe care a avut-o, alături de Adrian Năstase, în campania electorală din 2004. O frază la fel de percutant/emoţională precum acel “Credeţi în Dumnezeu, domnule Iliescu?”, al lui Emil Constantinescu dinaintea prezidenţialelor din 1996.