Departe de forfota și căldura orașului, la 46 de kilometri de Timișoara, pe drumul județean 691A, se află satul Altringen, parcă desprins din cărțile cu povești de odinioară. Pitoresc și cu atmosferă, care te inspiră să cauți și să înțelegi istoria, oamenii și cultura locului. În perioada 21-23 iulie 2023 la Casa Altringen se desfășoară…
1.230 de primari. Aşa, şi? Şi în Timiş PNL are 37 de primari, dar în câte localităţi va câştiga Ciucă?
„Avem 1.230 de primari!”. Este argumentul vândut drept imbatabil de Rareş Bogdan şi compania pentru a demonstra că Nicolae Ciucă nu are cum pierde accederea în turul II al alegerilor prezidenţiale, ulterior victoria. De fapt, acesta e şi printre foarte puţinele argumente pe care marii strategi din PNL le mai pot pune pe masa electorală.…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Niște meșteri mari, calfe și primari
Nu-l judec pe primarul Sorin Munteanu de Buziaș pentru anunțul său că votul „ăl bun” pentru concetățenii lui e cel dat pentru PSD, nu pentru PNL, al cărui membru încă mai este până când partidul îl va pedepsi aspru pentru acest gest de indisciplină doctrinară. În realitate, pedeapsa va fi o ușurare, cale liberă spre…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie. Cum vor PNL-iştii să ne vândă la pachet cartea bună (Ilie Bolojan) cu plenarele de partid (Nicolae Ciucă)
Exilat în ultimii zece ani la Oradea, pe motiv că-i stătea ca un ghimpe în ochi încă preşedintelui Klaus Iohannis, Ilie Bolojan se întoarce acum la vârful politicii. Pe cai mari. Într-o derivă totală, PNL-iştii îl anunţă drept viitor premier, cu condiţia necesară şi suficientă ca Nicolae Ciucă să ajungă preşedinte. O legătură de cauzalitate,…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie