Angajații care taie frunze la câini în cadrul Primăriei Timișoara, cei ajunși pe post prin mijloace ”politice” sau pe linie ”familială” și de care Dominic Fritz ar dori să scape sunt, cel puțin pe moment, salvați de concediere chiar de către fostul primar, care a schimbat organigrama de curând. Aşadar o asemenea operațiune mai trebuie…
”Garajiada” lui Nicolae Robu, pusă la păstrare momentan. Contractele de închiriere pentru garajele existente se vor face pe trei ani
Operațiunea de demolare a garajelor din Timișoara și de înlocuire a acestora cu platforme betonate pe post de parcări se oprește, cel puțin deocamdată. Aceasta poate fi concluzia trasă dacă ne uităm la unul dintre punctele de pe ordinea de zi a ședinței de plen a Consiliului Local Timișoara, care prevede prelungirea pe un termen…
Primăria așteaptă cetățenii la discuții, online. Se dezbat taxele și impozitele pe anul viitor
Municipalitatea timișoreană așteaptă părerile cetățenilor în problema taxelor și impozitelor locale care vor fi aplicate în cursul anului viitor. Joi, 10 decembrie, Primăria Municipiului Timişoara va organiza, online, de la ora 17, dezbaterea publică pe marginea „Proiectului de hotărâre privind stabilirea impozitelor și taxelor locale în Municipiul Timișoara pe anul 2021”. Dezbaterea se va desfășura…
Cine rezolvă factura și tratamentul medical al imigranților de la Liceul CFR? Primăria Timișoara dă 16,60 lei pentru mâncare per refugiat
Cele câteva zeci de persoane, imigranți ilegali, carantinate la Liceul CFR, vor primi din partea municipalității timișorene hrană în valoare de câte 16,60 de lei pe zi. Suma pare una mică, dar la aceasta se mai adaugă și cea pentru curățenia spațiului și alte cheltuieli conexe, toate din bugetul local. Primarul Dominic Fritz se întreabă…
Primăria Timișoara a lansat o platformă proprie de telemedicină destinată pacienților tratați la domiciliu de Covid 19
În efortul de a ajuta pacienții declarați pozitivi la infecția cu Covid 19, Primăria Timișoara a lansat, luni, o platformă de telemedicină, denumită Pandemic Controller, care să faciliteze legătura dintre medicii de familie și pacienții rămași la domiciliu. Aceștia necesită monitorizare din partea acestor medici, special pentru a se evita agravarea situației medicale și ajungerea…
Horetim cere ca valoarea impozitului pe clădiri să nu fie adoptat de Primăria Timișoara în forma propusă, dar și o reducere cu jumătate a acestuia
Nu au avut succes la vechea administrație, acum speră să obțină acordul lui Dominic Fritz. Reprezentanții din domeniul HoReCa solicită, printr-un memoriu trimis pe adresa Primăriei Timșoara, să nu fie aplicată cota de impozit de 1,95% pe clădiri, dar și să obțină o reducere de 50 de procente al impozitului pe clădiri. Condiţiile economice sunt…
Se taie sporurile pentru proiectele europene la Primăria Timișoara! Fritz acuză: La un milion de lei trași efectiv, am plătit 6,5 milioane sporuri
Noul primar al Timișoarei a decis să lase peste o sută dintre angajații instituției pe care o conduce fără sporurile primite pentru că ar ajuta la implementarea proiectelor din fonduri europene. Conform lui Dominic Fritz, municipalitatea timișoreană a reușit să tragă efectiv din aceste surse nerambursabile doar în jur de un milion de lei, dar…
Directorul Răvășilă, de la Primăria Timișoara, are drept de semnătură. El a fost speriat cu o hârtie fără valoare juridică
Directorul de la Direcția de Patrimoniu a Primăriei Timișoara cercetat de DNA a avut tot timpul drept de semnătură, în ciuda problemelor sale. Primarul Dominic Fritz a anunțat că, de fapt, în instituției a circulat doar o hârtie ”bau-bau”, fără valoare juridică, care îi ridica acest drept, la inițiativa fostului primar, Nicolae Robu. Nu s-a…
Primăria Timișoara, în pericol să rămână fără curent electric. Fritz a descoperit chiar facturi vechi, neînregistrate
Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei a anunțat că pe adresa municipalității a sosit o somație de plată pentru datorii importante, existente către compania de furnizare a energiei electrice. După ce a cercetat atent despre ce e vorba, noul primar a descoperit chiar și facturi de sute de mii de lei, care nu erau înregistrate…
Se reia licitația pentru cele 44 autobuze electrice ale Timișoarei. Documentația pentru achiziție a fost trimisă spre publicare la SEAP
Licitația pentru cele 44 de autobuze electrice achiziționate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei se va relua. Instituția a transmis către SEAP documentația pentru reluarea achiziției celor 44 de autobuze electrice de 18 metri pentru Timișoara. În acest moment documentația este în verificare ANAP și se așteaptă validarea publicării. Au fost eliminate motivele tehnice…
Străzile Orăștie și Alpiniștilor din Timișoara se modernizează cu un milion de euro dați de Primăria Timișoara
Specialiștii din Primăria Timișoara au avut nevoie de mai mult de un an să întocmească documentația necesară și să o urce pe SEAP pentru lansarea licitației de stabilire a constructorului care se va ocupoa de modernizarea străzilor Orăștie și Alpiniștilor. Suma oferită este una generoasă și depășește un milion de euro. Două străzi din zona…
Calea Buziașului, reabilitată pentru 73 de milioane de lei, plus TVA. Primăria a întocmit documentația pentru licitație
Primăria Timișoara se pregătește să ofere 73,3 milioane de lei, plus TVA, pentru reabilitarea a doi kilometri de bulevard din oraș. Este proiectul pentru Calea Stan Vidrighin, principala arteră care duce spre zona industrială din partea de sud a orașului. Șantierul ar urma să dureze trei ani. Lăsat fără conferința de presă ”politică” în calitate…
Vom avea, în sfârșit, un cinematograf renovat de Primăria Timișoara. Victoria e primul pe listă
În sfârșit s-a reușit desemnarea unei firme constructoare care să se ocupe cu reabilitarea unuia dintre cinematografele preluate de municipalitatea timișoreană de la RADEF. Vorbim despre Victoria, cinema-ul din Piața Bălcescu. Investiția e de peste 7 milioane de lei și au ca scop transformarea fostului cinema într-un centru cultural. Licitația a început încă din în…
Se caută tineri medici pentru 30 de apartamente construite la Timișoara de ANL
Primăria Timișoara așteaptă depunerea cererilor pentru alocarea celor 30 de apartamente noi, realizate în parteneriat cu Agenția Națională a Locuinței și destinate specialiștilor tineri din domeniu sănătății. Predarea locuințelor către beneficiari va avea loc în cursul lunii noiembrie. În total vor fi predate către primărie 30 de apartamente, construite de ANL, destinate închirierii pentru tineri…
Sistemul de acces la internet Wi-Fi a fost instalat în toate mijloacele de transport în comun din Timișoara
Societatea de Transport Public Local Timișoara a reușit implementarea sistemului de internet Wi-Fi în interiorul tuturor mijloacelor de transport în comun care circulă în oraș. Cu doar câteva click-uri aveți acum acces la rețeaua de comunicații. De luni, toate mijloacele de transport public, inclusiv vaporetto, beneficiază de Internet Wi-Fi gratuit. Conectarea la servicul de Internet…
Nu avem nici autobuze electrice, dar nici stații de încărcare. Licitația a fost anulată!
Programul de dotare a Timișoarei cu autobuze electrice nu va deveni, probabil, operațional o bună perioadă de acum înainte. Dacă ministrul Lucrărilor Publice anunța, joi, la Timișoara, că acest proiect nu are date certe de realizare, nici Primăria Timișoara nu reușește să-și facă partea ei din proiect. Licitația pentru realizarea stațiilor de alimentare și a…
Coronavirus la vârful Primăriei Timişoara! Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, confirmat pozitiv
Coronavirusul loveşte puternic la vârful Primăriei Timişoara. Şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19. Alte 11 persoane din direcţie sunt suspecte de coronavirus, simţindu-se rău. Posibil focar de infecţie în Primăria Timişoara! Directorul Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo, a fost diagnosticat pozitiv cu virusul Sars-Cov-2. Potrivit unor apropiaţi, el s-a simţit mai…
Se prăbușește încet, dar sigur, pe bucăți, clădirea din Piața Sfântul Gheorghe numărul 1
O parte din ultimul etaj al clădirii aflate pe latura dreaptă din Piața Sfântul Gheorghe s-a rupt, joi din clădire și s-a prăbușit pe trotuar. În fațada clădirii s-a ”căscat” o ditamai gaura. Nu este prima dată când bucăți din acest palat din centrul Timișoarei se desprind și pun în pericol viața celor care traversează…
Dominic şi grajdurile lui Augias
Pentru Dominic Fritz săptămâna de miere e aproape de sfârşit. A colindat televiziunile centrale, a devenit cunoscut la nivel naţional, dar acum trebuie să-şi suflece mâinile şi să se apuce de treabă. Şi nu-i va fi deloc uşor. Cei care nu-l ştiau au văzut acum că nu e nici pe departe un Bau Bau venit…
O nouă porţiune din strada Grigore Alexandrescu, închisă circulaţiei vineri
Lucrările derulate pe strada Grigore Alexandrescu din Timişoara continuă, iar pentru realizarea acestora primăria a decis închiderea pentru circulaţie a unei noi porţiuni. Acum, închisă va fi cea dintre străzile Coman şi Calea Aradului. Primăria Municipiului Timișoara a hotărât închiderea traficului rutier pe strada Grigore Alexandrescu, pe tronsonul cuprins între str. Augustin Coman și Calea…