Cât curent electric consumă rețeaua de semafoare a Timișoarei? Peste 500 de megawatti anual

Primăria Timișoara caută furnizor de energie electrică pentru acoperirea necesarului de consum a locațiilor unde își desfășoară activitatea, dar și pentru instalațiile pe care le operează, adică iluminat public, semafoare și fântâni publice. În total, firma respectivă va trebui să furnizeze un consum de 22.517 megawatti pe durata unui an.

Se caută cea mai bună ofertă pentru curentul electric consumat de tot ce ține de municipalitatea timișoreană. Primăria Timișoara a lansat procedura de acordare a contractului de furnizare de energie electrică, prin negociere fără publicare prealabilă, pentru toate locațiile aflate în administrarea sa. Atribuirea se va face pe baza celui mai bun raport calitate – preț. Prețul reprezintă 98% din criteriile de atribuire.

Conform contractului, sunt patru grupe de locații unde se va furniza electricitatea. Cei mai mulți bani vor merge spre iluminatul public, iar rețeaua de semafoare a municipalității va consuma puțin peste consumul realizat de fântânile publice.
Conform anexei la contract curentul electric va merge la: Locații ale municipiului Timișoara – 3.500 de MWh, Instalații semaforizare – 570 MWh, Fântâni publice – 510 MWH, respectiv iluminat public – 15.000 MWh.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

cet a spus: (iulie 21st, 2021 at 19:29 )

Sa inteleg ca prin aceeasi sarma circula curent de calitati diferite in functie de cine ia banu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor

La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Ultima deplasare a campionatului pentru Politehnica: vineri, la Zalău

Contează și ce impresie lași în urmă! Este o vorbă care se aplică perfect și Politehnicii, care și-a câștigat deja locul în liga secundă, dar care mai are două partide de disputat. Politehnica Timișoara va disputa mâine, vineri, 15 mai, ultimul joc pe teren străin la nivelul Ligii 3 după obținerea promovării matematice cu două...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultima deplasare a campionatului pentru Politehnica: vineri, la Zalău
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că pe Centura Vest constructorul a început mobilizarea utilajelor și echipamentelor necesare execuției și a demarat activitatea de aprovizionare în șantier cu materialele necesare pentru primele etape ale construcției noului drum, ordinul de începere al lucrărilor fiind emis pentru ziua de 14 mai. Efectiv, pe teren e activitate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Activitate intensă pe șantierul Centurii Vest. A fost montată și o stație de betoane/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Joi a fost semnat contractul de finanțare pentru construirea unei noi grădinițe în Sânnicolau Mare, un proiect important pentru copiii și familiile din această zonă a orașului. Noua grădiniţă se va ridica pe strada Nufărului, actuala clădire urmând să fie demolată. Noua grădiniță va oferi condiții mult mai bune pentru copii, educatori și părinți: spații...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Sânnicolau Mare se construieşte o nouă grădiniţă. A fost semnat contractul de finanțare
Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026 în România. În plus, a câștigat locul I la categoria “Orașe care inspiră” și locul secund pentru campaniile de promovare. Decizia a luat-o un juriu de specialitate, dublată de voturile oamenilor.  Joi seara, la Cazinoul din Constanța, orașul Timișoara a fost distins cu trei premii în cadrul galei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara a fost desemnată Destinația Anului 2026. Primul loc şi la categoria “Orașe care inspiră”
Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Gardens și aduce lucrări realizate din plante naturale, de unii dintre cei mai talentați floriști din România. Ediția de anul acesta este completată și de un moment muzical special susținut de Opera Națională Română din Timișoara. De vineri până duminică, în perioada 15 – 17 mai 2026,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florall – Festivalul Artei Florale revine în Iulius Town cu aranjamente din mii de flori, momente speciale și surprize pentru întreaga familie
Din păcate există și astfel de oameni… Mai mult, care poartă haina statului și fac de rușine instituția unde lucrează, dar și țara! Unul din oamenii care ar trebui să protejeze… violează!! La data de 14 mai 2026, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul om… Polițist, violator!! Se poate mai rău?
Cele 25 de noi microbuze cumpărate de Consiliul Județean Timiș cu bani de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) au fost predate joi beneficiarilor. Mijloacele de transport cu motorizare hibridă au fost preluate de reprezentanții a 22 de primării din județ și de trei dintre școlile speciale aflate în subordinea CJT. Noile microbuze vin după...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noile microbuze hibrid luate de CJ Timiș cu bani de la AFM au fost predate primăriilor/Foto
La propunerea Secretarului General al Guvernului, timişoreanul Dan Reşitnec, a fost pusă în transparență publică o Hotărâre prin care RA-APPS va face publică lista completă a imobilelor și a beneficiarilor lor. Reşitnec afirmă că astfel românii vor putea vedea cine folosește aceste imobile, prin ce tip de contract, dacă au fost date direct sau prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoreanul Dan Reşitnec pune lumina pe vilele de protocol ale privilegiaţilor
Continuă lucrările de reabilitare la Podul Iuliu Maniu (Podul Muncii), iar începând de luni, 18 mai, circulația în zonă va fi reorganizată, astfel încât să fie menținut accesul și preluate fluxurile de trafic deviate de șantier. Valoarea totală a proiectului este de aproape 10 milioane de euro, din care aproximativ 7,4 milioane de euro reprezintă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reabilitare a Podul Muncii continuă. Începând de luni, 18 mai, circulația în zonă va fi reconfigurată
Reprezentanții Primăriei Buziaș și cei ai ADR Vest au semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Lucrări de modernizare și dotare în scopul îmbunătățirii mediului educațional – Școala Bacova, Oraș Buziaș”. Valoarea totală a proiectului este de peste 11, 7 milioane de lei. Contractul vizează modernizarea clădirii școlii și a anexelor, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şcoala din Bacova – Buziaş se modernizează pe bani europeni
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.