Ambii sunt politicieni și au ani buni de când și-au obținut carnetul de partid, dar nu prea cad la pace când vine vorba despre decizii politice. Răducanu senior și Răducanu junior au viziuni diferite. Cel mai nou episod: demisia lui Sebastian Răducanu din funcția de președinte al PSD Timișoara. Ce ar fi făcut Ion Răducanu dacă era în locul fiului său? Exact opusul!
Lupta pe bugetul Timisoarei continua: Robu vs. PSD sau de la crima la aberatie
Bugetul Timișoarei a fost votat în mod democratic, iar contestarea sa în contencios, anunțată de consilierii PSD, nu are nicio bază reală. Asta crede primarul Nicolae Robu, care spune însă că, dacă hotărârea ar fi anulată, ar putea fi pierdute fonduri europene, ceea ce înseamnă, în opinia sa, „crimă”.
Dan Poenaru n-a dansat decat o luna la PSD Timis
În urmă cu aproape o lună, fostul președinte al PSD Timiș, Dan Poenaru, revenea pe cai mari la filială. El a fost desemnat drept șef de campanie electorală a partidului pentru alegerile locale. Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Se întoarce „Profesorul”, acum e acum!
UNPR Timis nu se teme sa mearga singura in alegeri, dar negociaza aproape cu toata lumea
UNPR și PSD Timiș încă discută despre o posibilă alianță la alegerile locale din vară. Liderul UNPR Timiș, Ion Răducanu, susține că deja s-au stabilit două întâlniri cu reprezentanții PSD pentru a vedea unde și dacă se va face front comun. Pe de altă parte, Răducanu spune că a purtat discuții și cu alte partide, cu o singură excepție.
Varujan Vosganian: Protocolul dintre ALDE si PSD este continuarea USL
Recentul protocol de colaborare dintre ALDE și PSD a dat startul mai multor discuții referitoare la viitorul partidului condus de Călin Popescu-Tăriceanu. Unul dintre reprezentanții ALDE, senatorul Varujan Vosganian. a fost prezent, joi, la Timișoara, unde a explicat care este de fapt scopul acestei colaborări.
ALDE stramba din nas la varianta Birsasteanu pentru PMT
ALDE și PSD au semnat un protocol de colaborare care le permite celor două partide să formeze alianțe electorale la alegerile locale din vară și implicit să susțină același candidat pentru primării. Se vor înțelege ALDE și PSD Timișoara? Încă nu se știe, însă un lucru este cert. Dacă va fi susținut un candidat comun, acela nu va fi cel propus de… social-democrați!
ALDE si PSD negociaza daca vor avea candidat comun la Primaria Timisoara
PSD și ALDE au semnat, miercuri, în parlament, un protocol de colaborare în ceea ce privește viitoarele alegeri. În Timiș au început deja discuțiile între cele două formațiuni, dar rămâne de văzut în ce localități se va face alianțe și dacă Timișoara se numără printre ele.
PSD a batut palma (si) cu ALDE
PSD și ALDE au semnat, miercuri, la parlament, un protocol de colaborare în perspectiva alegerilor locale. Protocolul este foarte scurt, având doar trei puncte.
Avelo bahtalo, pralo Liviu! Socares?
Cică îngrijorat de soarta bulibașelor discriminate în palatele lor de neam prost, șeful PSD Liviu Dragnea a inițiat din capul lui o așa-zisă lege a defăimării. La care ține foarte mult, ne-a asigurat țărănușul cu mustață din Teleorman.
Cine n-are batran sa-l cumpere
Spaima bătrânilor e că vine vremea odată când copiii îi duc la azil. Și de acolo, la cimitir. De câte ori nu auzim gluma amară cu copiii din ziua de azi care nu sunt în stare să aibă grijă de ăi bătrâni, că nu apucă ei să moară în patul lor la cât de prăpădiți sunt cei ce vin din urmă.
A starnit scandalul si a… disparut! Traian Stoia a intrat in concediu de la primarie
Aflat în centrul unui uriaș scandal și fiind la un pas să fie dat afară din PSD, viceprimarul Traian Stoia a decis să ia o pauză. Social-democratul a intrat în concediu și nu va reveni pe Bd. CD Loga 1 decât cel mai devreme la jumătatea lunii lui Mărțișor. Și nici asta nu e sigur!
Cazul Stoia – reactii isterice la un gest normal sau capcana pentru Robu?
Viceprimarul PSD Train Stoia a votat săptămâna trecută proiectul de buget al Timișoarei. Gestul lui a produs imediat reacții isterice și, aș adăuga, suspect de exagerate. Pe de o parte, PSD-iștii și-au smuls cămășile de pe ei de turbare, și-au dat demisii din funcții.
Printre ei se ascund impostorii! Lista sefilor de deconcentrate din Timis
Guvernul Cioloș ar trebui să finalizeze în această săptămână evaluările șefilor din toate instituțiile statului, de la directori de ministere până la șefi de deconcentrate din teritoriu. Or, în aceste deconcentrate se ascund oameni care au parazitat, în ultimii 25 de ani, România, prin incompetență și corupție.
Daca Stoia zboara din PSD, PNL mai castiga un consilier local la Timisoara
PNL ar putea ajunge la 13 consilieri locali în CL Timișoara și, cu votul unuia dintre independenți, și-ar asigura majoritatea pentru proiectele care nu sunt de patrimoniu. Asta, dacă PSD îl exclude pe Traian Stoia, actualul „vice” urmând să-și piardă și postul de consilier municipal.
PSD Timisoara vrea excluderea lui Stoia din partid!
Scandalul iscat în PSD Timișoara ar putea duce la excluderea lui Traian Stoia din partid. Cel puțin asta doresc cei de la conducerea organizației locale, care au propus excluderea viceprimarului social-democrat. Decizia finală este în mâna Biroului Județean PSD.
Grindeanu se gandeste la Consiliul Judetean Timis! Ar putea candida in iunie
Președintele PSD Timiș, Sorin Grindeanu, ar putea să se regăsească, din vara acestui an, în… Consiliul Județean Timiș. Social-democratul susține că, deși nu a luat o decizie finală, are în vedere această posibilitate.
Intoarcerea lui SchimbatORZA
Așadar, fostul viceprimar al Timișoarei Adrian Orza e în fața unui comeback. Foarte probabil, el va candida la primărie din partea partidului (ALDE) condus de umila slugă a PSD, Călin Popescu-Tăriceanu.
Tinerilor PSD-isti le-au ajuns Cristestii la os?
Sâmbătă după-amiaza, cu câteva ore înainte de-a deschide discoteca, deja fostul șef al PSD Timișoara, Sebastian Răducanu, și-a făcut o introspecție pe baza ultimelor evenimente din viața sa politică, ajungând la o concluzie.
Robu, despre criza din PSD: Stoia l-a… demis pe Raducanu!
Cutremurul de sâmbătă după-amiază din PSD Timișoara, unde președintele Sebastian Răducanu și-a anunțat demisia, l-a făcut și pe primarul Nicolae Robu să reacționeze. Pe Facebook! Edilul s-a gândit să-i ia acum peste picior pe social-democrați.
Robu: Stoia este un PSD-ist pe care-l vorbesc de bine, pentru ca merita!
De la „incapabil intelectual să ocupe funcția de viceprimar”, la mulțumiri publice, pentru că a votat bugetul și își vede de treabă. E drumul pe care l-a străbătut, în mai puțin de doi ani și jumătate, social-democratul Traian Stoia, în opinia primarului Nicolae Robu. În noiembrie 2013, când USL începuse să dea semne de boală,…