După ce a stat o lună de zile fără antrenor licenţiat, echipa fiind pregătită de preparatorul Iulian Muntean, Ripensia a anunţat că de luni gruparea bănăţeană va avea tehnician. Este vorba despre fostul atacant Florin Fabian, care a ajuns la 47 de ani şi are deja o bogată experienţă pe banca tehnică. Ultima dată a…
Experiența gazdelor contra tinerețea vizitatorilor în derby-ul suferinței: Poli – Ripensia
Politehnica va întâlni Ripensia într-un veritabil derby al orașului jucat însă de două echipe aflate în mare suferință. Ambele au jucat departe de așteptări, dar una va avea șansa să iasă cu fruntea sus după acest duel. Partida se va disputa pe stadionul Dan Păltinișanu, cu Poli în calitate de gazdă, de la ora 15…
Petruescu nu va fi pe bancă la meciul cu Chiajna. Decizie de neînţeles a conducerii clubului
Sentiment de deja-vu. Colaborarea dintre antrenorul Cosmin Petruescu şi Ripensia se încheie astăzi, anunţă clubul bănăţean. Decizia este de neînţeles, în condiţiile în care în ultimele 21 de partide oficiale, Ripi a pierdut doar trei jocuri în campionat. Cele două părţi s-au mai despărţit şi în trecut, pentru un singur meci, apoi reluându-se colaborarea. Cu…
Poli şi Ripi, joacă duminică de la aceeaşi oră, una afară, una acasă
Pentru prima dată de la începutul campionatului, Poli şi Ripi vor juca duminică, de la aceeaşi oră. Una însă va juca pe teren propriu în runda a 8-a, iar cealaltă în deplasare. Ripensia va evolua pe teren propriu, duminică de la ora 11, mai exact pe Electrica, împotriva uneia dintre echipele foarte bune ale ligii…
Nicio surpriză, Ripensia vine cu mâna goală de la Ploiești
Al doilea meci al etapei a 7-a din cadrul ligii secunde s-a disputat pe stadionul Ilie Oană din Ploiești, acolo unde Petrolul a întâlnit Ripensia Timișoara. După o primă repriză spectaculoasă cu ocazii la ambele porți, și o parte secundă cu ritm scăzut, Petrolul s-a impus cu 2-0 (2-0). Timișorenii au avut primele ocazii de…
Ripensia bate Astra şi respiră liniştită în liga secundă
Ripi obţine al doilea 2-1 la rând, ambele fiind victorii foarte valoroase. Echipa timişoreană învingea miercuri în Valea Domanului cu 2-1 pe CSM Reşiţa în Cupa României, ca astăzi tabela să arate 2-1 în meciul de acasă cu Astra Giurgiu. Un meci complicat la prima vedere, între o echipă tânără şi una experimentată care a…
Derby bănățean tranșat de Ripensia în Cupa României
După ce ieri Politehnica a învins o echipă din Arad, în speță Șoimii Lipova, astăzi și Ripensia a obținut calificarea în 16-imile Cupei. Echipa pregătită de Cosmin Petruescu și-a respectat statutul de favorită și s-a împus la Reșița, în fața unei echipe puternice de Liga 3, antrenată de Dan Alexa, CSM. Partida s-a jucat cu…
Super-turneu organizat de Ripensia la mai multe categorii de vârstă
Sâmbătă, 4 septembrie, în organizarea clubului Ripensia, va avea loc prima ediție a turneului juvenil ”Ripensia Champions Cup”. La competiția organizată în acest an, dedicată grupelor de vârstă 2011, 2012, 2013 și 2014 au confirmat participarea echipe din România, Serbia și Croația. Jocurile vor avea loc în complexul ”Ciarda Roșie”, cu începere de la ora…
Încă un jucător fără CV a venit la Ripensia
Ciudata campanie de transferări continuă la Ripensia, unde sunt adunaţi jucători ce nu sunt din zonă şi care nu au CV-uri impresionante. Totul însă merge în strategia clubului, unde au prioritate jucătorii tineri, indiferent de loc… Ripensia UVT și-a „întărit” compartimentul ofensiv cu jucătorul Ion Mihai. Atacantul născut pe 2 ianuarie 1998 la Brașov a…
Acord în 3 pentru încurajarea sportului: Ripensia – UVT – Săcălaz
La începutul acestei săptămâni, s-a încheiat un protocol tripartit de colaborare între Primăria Săcălaz, FC Ripensia Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara. Scopul acestei colaborări este, așa cum se specifică în documentul semnat de cele trei părți, ”încurajarea dezvoltării activității sportive și sprijinirea activităților de educație în zona comunei Săcălaz”. Primăria Săcălaz, care va…
SSU Poli, Ripensia şi LPS Banatul, în topul celor mai bune academii de fotbal din ţară
Federația Română de Fotbal a publicat un top al academiilor de copii și juniori din România. Trei grupări din Timişoara se află în Top 25! Procedura de evaluare acoperă 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii. Fiecare categorie este evaluată pe o scară de la 1 la 4 puncte.…
Poli joacă acasă cu Oradea, Ripensia merge la Severin pentru a întâlni Viitorul Pandurii
Cele două divizionare secunde din Timişoara, SSU Poli, respectiv Ripensia continuă seria meciurilor de pregătire. Alb-violeţii vor să îşi refacă moralul după eşecul de la Kikinda, în timp ce băieţii în roşu şi galben îşi doresc să îşi continue forma pozitivă. „Politehnica dispută mâine, 21 iulie, un nou joc amical pe stadionul „Dan Păltinişanu”. Adversarul…
Doi fotbalişti cu junioratul făcut în Italia vor juca la Timişoara
Două noi nume pentru bănăţeni. Ripensia UVT anunță transferurile jucătorilor Ionuț Rus și Zoran Mitrov. Ionuț Rus este portar, are 1,98 metri înălțime și a fost împrumutat de la CFR Cluj, cu opțiune de transfer definitiv. Rus s-a născut în 20 ianuarie 2000 și a mai evoluat la LPS Banatul, ACS Poli, Lazio Roma, Luceafărul…
S-a tras programul Ligii a 2-a. Ripi începe acasă, Politehnica în deplasare
Ediția 2021/2022 a Ligii 2 debutează la data de 31 iulie 2021 și va avea la start 20 de echipe, printre ele şi timişorenele Ripensia şi Politehnica. Dacă trupa în galben-roşu începe pe teren propriu, alb-violeţii debutează în deplasare. Echipele participante vor juca fiecare cu fiecare o singură dată în sezonul regular, urmând ca apoi…
Ripensia, din ce în ce mai bine în meciurile de pregătire
După ce a trecut ieri cu 4-0 de CA Oradea pe teren propriu, Ripensia s-a deplasat astăzi la Arad pentru a juca împotriva altei echipe din Liga 3, Șoimii Lipova. Băieții pregătiți de Cosmin Petruescu au facăut un meci excelent, și-au făcut jocul ușor marcând încă din minutul 2 și s-au desprins până la final…
Ripensia învinge în amical CA Oradea
Un duel al echipelor cu nume în fotbalul românesc s-a disputat pe arena Electrica. Ripensia a întâlnit o altă echipă de legendă a României, CA Oradea, actualmente în Liga 3, fostă campioană în România și… Ungaria. Ripensia a fost superioară ca joc, dar și ca lot și s-a impus lejer în fața unei echipe aflate…
Două săptămâni de meciuri tari pentru Ripensia
Au apărut câteva modificări în programul jocurilor de verificare ale Ripensiei Timișoara din perioada inter-competițională. Astfel, partida cu Universitatea Cluj nu se va mai disputa, iar desfășurătorul partidelor amicale se prezintă astfel: Miercuri, 14 iulie, ora 20:00, la Arad: UTA – Ripensia Timișoara Vineri, 16 iulie, ora 11:00, la Timișoara (teren încă nestabilit): Ripensia Timișoara…
Ripensia, primul amical pierdut, chiar în faţa unei echipe de Liga a 3-a
Dacă în această săptămână Ripensia a început cu un 7-1 clar seria partidelor de verificare, cu Pobeda Star Bisnov, în această dimineaţă, băieţii pregătiţi de Cosmin Petruescu au suferit un şoc, chiar pe teren propriu. Ripensia a primit replica Avântului Periam, echipă ce va intra în al doilea an de „C”, iar replica a fost…
Ripensia a plecat în cantonament! Trupa lui Petruescu se pregăteşte la Buziaş
Începând de astăzi, 27 iunie, până pe data de 9 iulie, ripensiștii vor efectua un stagiu de pregătire în stațiunea Buziaș. Pentru acest cantonament, au fost convocați următorii jucători: Portari: Octavian Mosoarcă, Mihai Brașoveanu Fundași: Andrei Macrițchii, Mădălin Sturzu, Darius Țieranu, Radu Rogac, Nenad Lalic, Harald Fridrich, Cosmin Gladun, Radu Ciurel Mijlocași: Gabriel Stoi, Valeriu…
Reunire la Ripensia. Neagu și Tudorache nu vor mai juca în roșu și galben. Gabi Torje se antrenează cu echipa
Astăzi, 21 iunie, în jurul orei 10:30, pe terenul II din complexul ”Electrica” a început primul antrenament al Ripensiei, din perioada pre-competițională. Cu echipa timişoreană se pregăteşte şi Gariel Torje, care acum nu are contract. Sub comanda lui Cosmin Petruescu, lotul cu care se demarează această perioadă se prezintă în felul următor: Octavian Mosoarcă (20…