Circulația pe Calea Martirilor va fi închisă joi și vineri. Atunci va avea loc mult așteptata operațiune de demolare a „baricadei”, după care se va putea termina și întreaga lucrare din zonă. Șoseaua ar trebui să fie ca-n palmă, cu marcaje și tot ce trebuie, până la finele lunii.
Modernizarea în forță a făcut ravagii în Parcul Pădurice. Probleme în zona Versului / FOTO
Strada Versului are acum asfalt și parcări, dar amenajarea acestora pare să fi distrus… Păduricea. În partea dinspre fostul șantier, parcul a cărui reabilitare a costat peste 1,1 milioane de euro arată ca după bombardament. Nimeni în afară de locuitorii din zonă nu pare deranjat.
Miercuri se închide traficul în Piața Mărăști. Primăria nu știe nici acum care vor fi rutele alternative
De miercuri, 29 august, traficul rutier prin Piața Mărăști se va închide complet pentru unele lucrări finale. Reprezentanții primăriei speră ca șantierul să fie închis până pe data de 8 septembrie, înainte de începerea noului an școlar.
După 2 luni, s-a terminat asfaltarea a nici 800 de metri de stradă. Odă muncii, de la Oceanul Indian / FOTO
Două luni pentru un strat nou de asfalt, ochi de pisică și borduri, pe o stradă de nici 800 metri lungime. Dar și o odă muncii. Vorbim despre Bd. Mihai Viteazu, unde se fac ultimele operațiuni înainte de redeschiderea traficului. Sunt restricții de circulație în zonă, dar nu vă imaginați că primăria le-a anunțat.
Modernizare în forță, cu cinci muncitori. Nici țipenie de om pe Podul Dragalina, deși oficial se lucrează / FOTO
Priveliște dezolantă pe șantierele de la podurile din Iosefin, cea mai importantă lucrare de infrastructură în derulare în Timișoara. Unul dintre poduri este părăsit, iar pe celălalt muncitorii puteau fi numărați pe degetele de la o mână. Direcția Edilitară a PMT susține că se lucrează.
Atenție, șoferi! Bd. Mihai Viteazul, închis pe sensul spre centru
Neanunțat, cum obișnuiește de ceva vreme Primăria Timișoara – așa s-a închis, miercuri, Bd. Mihai Viteazul, pe sensul dinspre Bălcescu spre centru. Șoferii sunt obligați să facă dreapta pe Prot. George Dragomir.
Se lucrează din nou în Piața Mărăști. Ne pregătim de semafoare
Muncitorii de la SDM au reluat lucrul în Piața Mărăști. Sunt acoperite, în aceste zile, șanturile săpate paralel cu Parcul Botanic. În zonă s-a stat în așteptare mai multe săptămâni, până când arheologii și-au dat OK-ul. Șantierul trebuie încheiat până la începerea anului școlar. Angajații SDM au început, marți, să astupe șanțurile săpate pe Calea…
Piața Mărăști, de la toamnă: cu semafoare și trecerea de pietoni de pe Oituz redeschisă
Se va redeschide una dintre cele mai circulate treceri de pietoni din oraș, închisă de mai bine de un an, și vor fi pornite semafoarele. Se va întâmpla în Piața Mărăști, probabil la începutul lunii septembrie, de îndată ce se va termina șantierul început în primăvară.
Lucrările de pe Madgearu 10, oprite oficial. Ilegalități cât casa, făcute în echipă
Gringo Bivolaru nu va putea să-și facă, totuși, casa visurilor lui pe strada Virgil Madgearu 10. Grație demersurilor Asociației Culturale „Salvați Patrimoniul Timișoarei”, Inspectoratul de Stat în Construcții a decis oprirea lucrărilor și a sancționat mai multe persoane. Dacă Gringo vrea să continue, trebuie să ia altă autorizație de la primărie.
Șantierul de la Operă așteaptă de doi ani. Noroc cu pompierii, care verifică să nu cadă bucăți de fațadă / FOTO
Noroc cu pompierii, care verifică, din când în când, dacă nu cad bucăți de pe Opera Română. Reabilitarea fațadei ar fi trebuit să înceapă acum mai bine de doi ani, dar sunt încă departe de start. Documentația nu e gata nici acum și nu există toate avizele.
Despre minuni și autostrăzi. Ministrul Transporturilor nu crede că lotul 3 de pe A1 va fi gata în acest an
Lotul 3 din Autostrada Lugoj-Deva nu va fi gata anul acesta. Este ceea ce crede ministrul Transporturilor, Lucian Șova, care spune că ar fi nevoie de o minune ca acest lucru să se întâmple. Șoseaua ar fi trebuit deschisă pentru trafic în 2016.
Șantierul din Piața Mărăști ar putea fi gata în august. Mesaj pentru mizerabili
Începe, în sfârșit, lucrul la șantierul din Piața Mărăști. Există, în cele din urmă, și aviz de la arheologi, așa că poate nu ne prinde începerea anului școlar cu tranșee în intersecție. Primarul Nicolae Robu are din nou un mesaj pentru nemernici și mizerabili, pe care nu-i numește însă.
Rețea nouă de apă pe două străzi din Timișoara. Aquatim își cere scuze pentru șantier
Aquatim investește într-o nouă rețea de alimentare cu apă în zona Lunei. Șantierul va începe în aceste zile și este programat să dureze până în luna septembrie.
2 minute: atât durează să speli un camion, ca să nu murdărești orașul. Dacă îți pasă
Niciun camion nu pleacă de pe șantierul de la Openville dacă nu este complet curățat. Durează exact 2 minute, iar mașinile ies în traficul din oraș fără să împrăștie praf și noroi.
Străzile noi din zona Oituz-Popa Șapcă, în căutare de constructor. Nu vor avea piste de biciclete
Primăria Timișoara încearcă din nou să găsească constructor pentru cele două străzi din zona Oituz – Popa Șapcă. Lucrarea ar urma să dureze 6 luni și să coste cel mult 820.000 de euro. Este vorba despre aproximativ 450 metri de carosabil, cu trotuarele aferente, însă fără piste de biciclete.
Lucrări de vară pe șantierul de pe autostradă. Vine și vacanța pe A1 Lugoj-Deva
Lucrările pe șantierul autostrăzii Lugoj-Deva, lotul patru, sunt în… tiparul verii. Săptămâna viitoare e vacanță, dar apoi se va munci susținut.
Gropile de pe strada Apicultorilor așteaptă să vină vremea bună, ca să fie astupate / FOTO
Chinul șoferilor care au de trecut zilnic pe străzile Gospodarilor, Apicultorilor și Cehov mai durează. Cele trei străzi au fost distruse în perioada în care a fost închisă Calea Martirilor, iar traficul a fost deviat pe acolo. Reparațiile mult promise de municipalitate nu s-au făcut însă nici acum.
Robu, despre datoriile de la spitalul de copii: Nu sunt Mafalda, să pot să înmulțesc banii, dar situația nu e dramatică
Sunt datorii către constructorul de la spitalul de copii, dar situația, spune primarul Nicolae Robu, nu e gravă. Conform acestuia, firma ar trebui să-și poată permite să acopere, pe termen scurt, din surse proprii, sincopele în plata facturilor și că urgentă este doar achitarea a 400.000 lei din restanțele de 3 milioane. Lucrările au mai fost oprite o dată în primăvară.
S-a închis trotuarul de lângă Parcul Botanic. Nimeni nu știe când va fi gata șantierul din Piața Mărăști
Șantierul din zona Pieței Mărăști bate pasul pe loc, în așteptarea avizului de descărcare arheologică. Zona e plină de șanțuri adânci, adevărate pericole pentru șoferi și pietoni, iar semnalizarea e aproximativă. Nimeni nu știe când va fi gata lucrarea, dar, de vineri, s-a închis trotuarul de lângă Parcul Botanic.
Lopata, unealta anului la Timișoara! Cum se adună apa care băltește pe Calea Martirilor / VIDEO
Vino, mamă, să mă vezi, cum lucrez la… drumuri! În secolul XXI, la Timișoara, muncitorii au găsit o soluție revoluționară pentru a „degaja” apa care băltea în urma ploilor abundente. Oamenii au apelat la o unealtă de-a dreptul futuristică: lopata!