Modernizarea în forță a făcut ravagii în Parcul Pădurice. Probleme în zona Versului / FOTO

Strada Versului are acum asfalt și parcări, dar amenajarea acestora pare să fi distrus… Păduricea. În partea dinspre fostul șantier, parcul a cărui reabilitare a costat peste 1,1 milioane de euro arată ca după bombardament. Nimeni în afară de locuitorii din zonă nu pare deranjat.

În octombrie 2017 au început lucrările de modernizare de pe strada Versului. Licitația a fost câștigată de SuperConstruct SRL, care a oferit un preț de 2,42 milioane de lei, cu tot cu TVA. „Documentația tehnico-economică va cuprinde: amenajare carosabil cu 2 benzi de circulație, amenajare locuri de parcare, amenajare trotuare și piste de biciclete de ambele părți ale carosabilului, amenajare spații verzi. Lucrările care se vor realiza în baza documentației mai sus amintite vor fi realizate în maximum patru luni de la ordinul de începere”, se preciza în anunțul publicat pe SEAP. Șantierul a fost gata doar la începutul verii, undeva în luna iunie, pentru că, evident, peste iarnă nu s-a mișcat nimic. Amenajarea a inclus plantare de pomișori, dar și montare de gazon și jardiniere.

Locuitorii din zonă au constatat însă că ea a presupus și altceva, mult mai puțin plăcut. „În urmă cu puțin timp s-a mai cheltuit pentru reabilitarea Parcului Pădurice 1,5 milioane de euro (asta era cifra oficială comunicată), iar lucrările au durat 2 ani. Chiar dacă cei care s-au ocupat de reabilitare nu prea au făcut mare lucru (a se citi nu au făcut nimic) în porțiunea de parc dinspre strada Versului, parcul întinzându-se teoretic până la marginea străzii, aceasta arăta ca în primele poze. Nu era cine știe ce, dar era iarbă acolo și niște copăcei frumoși (și scumpi). După care s-a început reabilitarea străzii și construirea de parcări, parcări pentru care sunt sigur că posesorii de mașină sunt recunoscători. Din păcate, finalizarea a fost românească, constructorii au plecat și și-au uitat rahatul acolo, nimeni nu s-a mai ocupat de «repararea» porțiunii de parc distruse, cu toate că la fiecare intrare în parc există câte o tablă pe care este inscripționat numele firmei care întreține parcul, mă gândesc că nu pe gratis, iar porțiunea dinspre strada Versului a parcului arată acum ca în ultimele poze. Probabil mai e nevoie de niște milioane de euro pentru a se repara ce s-a stricat”, a postat, pe Facebook, un timișorean.

Din imagini se vede că, în porțiunea dinspre strada Versului, iarba din Pădurice a devenit o amintire. Practic, acolo nu mai e decât pământ bătătorit, uscat de seceta prelungită. Parcul a fost redeschis în iunie 2016, după doi ani de șantier. Au fost redefinite aleile şi au fost amenajate mai multe grădini sau zone tematice: zona plantelor aromatice, zona italiană, modernă, grecească, spaniolă sau englezească. Conform proiectului, aici urma să fie făcute, în total, 40.000 de plantări. Este vorba despre copaci din diverse specii, dar și arbori de mătase, clocotiş chinezesc, arbori de lalele, bambuși, iederă, caprifoi, glicină, isop sau lavandă. Pe 6 din cele 9.8 hectare ale parcului a fost pus gazon. Lucrarea, executată de SC Lovrintim SRL, a costat aproape 5,5 milioane de lei, bani de la bugetul local. Întreținerea, conform plăcuțelor de la intrările în parc, este asigurată de Green City Andliv SRL. (sursa foto: www.facebook.com/AntonKovacs)

[ngg_images source=”galleries” container_ids=”4041″ display_type=”photocrati-nextgen_basic_thumbnails” override_thumbnail_settings=”0″ thumbnail_width=”150″ thumbnail_height=”90″ thumbnail_crop=”1″ images_per_page=”20″ number_of_columns=”0″ ajax_pagination=”0″ show_all_in_lightbox=”0″ use_imagebrowser_effect=”0″ show_slideshow_link=”1″ slideshow_link_text=”[Show slideshow]” order_by=”sortorder” order_direction=”ASC” returns=”included” maximum_entity_count=”500″]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

anteconbega a spus: (septembrie 3rd, 2018 at 16:12 )

Tipic mandatul ALDERobu!

Radu a spus: (septembrie 4th, 2018 at 13:16 )

Nu doar pamant batatorit, e plin de pietris, balast, nisip. ramasite ale santierului. Iar santierul…modernizarea strazii, asfaltarea a fost facuta atat de prost incat apa de ploaie se aduna la bordura trecerilor de pietoni, la aproape toate. Verificati dupa ploaie daca nu credeti. La fiecare trecere de pietoni se formeaza o balta langa bordura. Apa care nu are unde sa se scurga pentru ca nu are panta spre gura de scurgere. ramane acolo , pietonii sunt nevoiti sa o sara, se aduna mizerie, frunze, praf. Exact la treceri. Ma intreb daca si cine a receptionat lucrarea. Daca inca nu e receptionata ar trebui remediat. dar mi-e teama ca s-ar face o peticeala care nu va tine, tinand cont ca asfaltul turnat este „frumos”, dintr-o turnare. „Bine ca se face/s-a facut.” ar spune unii. Din pacate se face si incet si prost/ defectuos si urat. Cand ar putea sa se faca bine cu aceiasi bani! Dar pentru asta ar trebui ca cine urmareste lucrarea si o receptioneaza, sa raspunda!

Radu a spus: (septembrie 4th, 2018 at 13:45 )

Si inca ceva. Arhitectul si/sau proiectantul care a facut proiectul a omis o problema importanta: Ce se intampla cu tomberoanele de gunoi? Pur si simplu a fost ignorata existenta acestora. Evident ca conform regulilor de bun simt si a reglementarilor legale, tomberoanele sunt problema asociatiilor de propietari. Dar sa faci o modernizare urbanistica fara sa tii cont de existenta acestora si a le rezerva un spatiu (care sa nu fie sub fereastra cuiva, pentru ca omul nu are nici o vina si e firesc sa nu-si doreasca gunoaie sub nas) e pur si simplu cretin. Acum sunt pozitionate si plimbate care pe unde apuca. Unele ocupa parte din locuri de parcare, altele pe petice de spatiu „verde”, altele am vazut la un moment dat. pe pista de bicilete, lucruri care duc la alte discutii si posibil amenzi. Stupid si cretin. Cand problema putea fi si trebuia(!!!) rezolvata frumos din faza de proiect. Ca de aia se numeste urbanism, mama masii de treaba!

Radu a spus: (septembrie 4th, 2018 at 13:49 )

Si evident „competentii” din primarie nu s-au gandit nici ei la problema tomberoanelor cand au cerut si aprobat proiectul de modernizare. Ei oare unde si cum isi arunca gunoiul? Sau intra tot sub pres?

Radu a spus: (septembrie 4th, 2018 at 14:05 )

Si inca ceva. Arhitectul si/sau proiectantul care a facut proiectul a omis o problema importanta: Ce se intampla cu tomberoanele de gunoi? Pur si simplu a fost ignorata existenta acestora. Evident ca conform regulilor de bun simt si a reglementarilor legale, tomberoanele sunt problema asociatiilor de propietari. Dar sa faci o modernizare urbanistica fara sa tii cont de existenta acestora si a le rezerva un spatiu (care sa nu fie sub fereastra cuiva, pentru ca omul nu are nici o vina si e firesc sa nu-si doreasca gunoaie sub nas) e pur si simplu dovada de incompetenta. Acum sunt pozitionate si plimbate care pe unde apuca. Unele ocupa parte din locuri de parcare, altele pe petice de spatiu „verde”, altele am vazut la un moment dat. pe pista de bicilete, lucruri care duc la alte discutii si posibil amenzi. Stupid! Cand problema putea fi si trebuia(!!!) rezolvata frumos din faza de proiect. Ca de aia se numeste urbanism, firar sa fie de treaba!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
As Tour Timişoara vă propune să trăiţi un Crăciun de neuitat pe plaiurile Maramureşului, acolo unde vă veţi putea bucura de colinde, bucate tradiționale și obiceiuri păstrate din generație în generație. Bucuria Crăciunului se trăiește în familie, iar As Tour Timişoara vă invită la o minivacanţă, în perioada 23–27 decembrie, acolo unde tradiţiile sărbătorilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Crăciun cu suflet maramureșean cu As Tour Timişoara
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un „apartament” construit din 1.500 de cărți, la Iulius Town
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.