Potrivit unor sondaje realizate de INSCOP Research, în cadrul proiectului „România Agenda 2050”, la comanda Strategic Thinking Group, lansate, joi, într-o conferinţă de presă, 57% dintre români cred că situaţia din ţară este mai rea decât în 1989. Parteneri în cadrul acestui proiect sunt Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Politehnica Bucureşti,…
Cât de bună ne e „direcția greșită”
Cu siguranță statisticienii, sociologii, chiar psihologii, uneori psihiatrii știu mai bine ce fac când întreabă care e direcția spre care se îndreaptă țara în sondajele de opinie, dar dacă privești dintr-un colț de societate aproape bolnavă vei considera că chestionarea cu privire la „direcție” este o pierdere de vreme. România acum crede în procent de…
Nicolae Robu îşi testează şansele la scaunul de primar al Timişoarei (şi) pentru o candidatură din partea USL 2
Aflat de mult în campanie electorală, Nicolae Robu a lansat, pe pagina sa de Facebook, un nou aşa-zis sondaj de opine. De această dată, printre întrebări lansează şi varianta ca el să candideze “ca penelist susținut de o alianță PNL-PSD”. Robu a câştigat primul mandat din cele două avute ca primar al Timişoarei susţinut de…
Ipocrizie. Câte proiecte scrise avea Primăria Timişoara cu Robu primar în 2014? Zero. O spunea chiar fostul edil-şef
În ultimul “sondaj de opine” de pe pagina sa de Facebook, fostul primar Nicolae Robu îşi întreabă “fanii” dacă ştiu că succesorul său, Dominic Fritz, n-a atras niciun euro din fonduri europene. La aproape doi de la momentul în care a preluat primul mandat, Robu nu doar că n-a atras niciun euro cu propriile proiecte,…
Octombrie, luna sondajelor în Timişoara. PSD, PNL şi USR şi-au comandat cercetări sociologice. Mizele celor trei partide
Cele trei partide care contează la nivel local şi-au comandat sondaje de opinie, iar ca mare coincidenţă toate sunt făcute în această lună, la mijlocul ciclului electoral. Sunt primele sondaje „pe bune” care vor fi făcute la nivel local după alegerile din 2020, mizele celor trei partide fiind însă diferite. PSD Timiş a comandat…
Strașnică umilință! Sorin Grindeanu n-a „meritat” și el 2% în sondajul lui Nicolae Robu?
Cum nu poți trece pe lângă o șaormă cu de toate fără să-ți plouă-n gură, așa și cu sondajul făcut de Sociopol pentru Nicolae Robu. Pur și simplu nu poți rata așa ceva și mă întreb cum de-a făcut fostul primar câteva greșeli esențiale și nu știu cât de involuntare în acest material cu pretenții…
Câteva comentarii pe marginea sondajului care l-a făcut fericit pe cel care l-a comandat: Nicolae Robu
Un sondaj de opinie realizat de unul dintre nuntaşii de la Măciuca (Mirel Palada) a produs multă vâlvă, sâmbătă, în clasa politică din Timişoara. Prin unele cotloane mai sulfuroase s-au deschis sticle de şampanii, iar în alte zone a produs mai degrabă uluire. Prezentat drept primul sondaj adevărat de după alegerile din 2020, acesta îl…
România merge în direcția negreșită, dar veșnică
Un sondaj de opinie făcut la comanda Digi24 te poate face să predai armele rațiunii înainte să tragi prea multe focuri cu ele. La mijlocul mandatului unei majorități parlamentare formate ba din PNL-USR la început, de probă. apoi PSD-PNL, cu intenții mărturisite a la long, ce socoată rezultă? Rezultă că e bine. Nu avem această…
Nicolae Robu, crescătorul de „iepuri”
Nicolae Robu s-a cocoțat pe primul loc în propriul sondaj de opinie într-o simulare pentru un eventual tur de scrutin în perspectiva tentativei de recucerire a fotoliului de edil al Timișoarei. Nu e de ajuns că sondajul nu este unul cu pretenții științifice, fiind făcut cu click-ul de către vizitatorii contului de Facebook al „neobositului”,…
Nicolae Robu, “detaşat” pe primul loc în propriul “sondaj” de pe Facebook. Dominic Fritz, “scor, încă, din două cifre”. Surpriza de pe trei
Nicolae Robu, se află detaşat pe primul loc într-un “sondaj” privind opţiunile de vot ale timişorenilor pentru funcţia de primar. Aşa-zisul sondaj a fost însă realizat chiar de Robu, pe propria pagină de Facebook. Cu toate acestea, Dominic Fritz se află pe locul doi cu un “scor, încă, din două cifre”, pentru ca ultima treaptă…
Nicolae Robu stă “ff bine” în propriul sondaj pentru scaunul de primar al Timişoarei
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, afirmă că este foarte bine plasat într-un “sondaj” privind numele viitorului edil-şef al oraşului. “Sondajul” a fost lansat chiar de Robu pe propria pagină de Facebook, iar rezultatele doar “poate” le va face publice. Aflat în plină campanie electorală pentru un nou mandat de primar al Timişoarei, Nicolae Robu…
Un sondaj despre un oraș bolnav, în care lumea e mulțumită de sănătate
Ar fi trebuit să fim indignați ca și oameni de rând că ditamai ministrul Transporturilor nu circulă cu metroul? Ba că se și strâmbă în stilul său la știrile Digi24 când este întrebat dacă el ca șef al forului tutelar, finanțator al acestui sistem de transport în comun bucureștean nu scoate capul să vadă cum…
Sondaj Avangarde: PSD, detaşat pe primul loc; Marcel Ciolacu, liderul politic cu cel mai mare grad de încredere
Cu un procent de 37%, PSD continuă să ocupe primul loc în opţiunile de vot ale românilor arată un sondaj realizat de Avangarde la comanda social-democraţilor şi prezentat de G4Media. La capitolul încredere, Marcel Ciolacu ocupă, de asemenea, primul loc între liderii de partide. Potrivit sondajului, la întrebarea ”dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri…
În plină campanie electorală, Nicolae Robu face acum “sondaj” privind audienţa presei timişorene
Unic candidat la Primăria Timişoara aflat în campanie electorală, Nicolae Robu a lansat, pe pagina sa de Facebook, un nou aşa-zis sondaj de opinie, instrument cu care a devenit renumit încă de când era primar. De această dată, Robu îşi întreabă fanii ce ziare locale citesc. Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, se află în…
Înainte era mai bine?! Sondaj INSCOP: Majoritatea românilor crede că situaţia în România era mai bună înainte de 1989
Potrivit unui sondaj INSCOP, 54% dintre români cred că situația generală de acum din România este mai proastă decât înainte de 1989, în timp ce 8,5% cred că e la fel. Tinerii fac însă notă discordantă, considerând că lucrurile sunt mai bune acum. Potrivit aceluiaşi sondaj, românii cred că este nevoie de o reformă administrativă.…
Cu ce scop? Nicolae Robu „sondează” popularitatea colegilor din PNL Timiş
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a lansat un nou „sondaj” pe pagina sa de Facebook, rugându-şi fanii să-şi exprime opiniile asupra unor lideri ai PNL Timiş. Mai exact este vorba de 12 nume din organizaţie, printre care şi al lui. Amintim că Robu se află în plină campanie electorală pentru un nou mandat de…
Românii sunt optimişti în privinţa războiului din Ucraina. Cei mai mulţi dintre ei cred că Rusia va fi înfrântă
Conform ultimului sondaj INSCOP Research, realizat la solicitarea New Strategy Center, majoritatea covârșitoare a românilor consideră Rusia drept vinovată pentru războiul din Ucraina, susține trimiterea de trupe NATO în România și crede că resursele de gaz de la Marea Neagră vor aduce independența energetică a României. Sondajul INSCOP a cercetat percepția românilor cu privire la…
Eu pentru cine candidez? Existenţiala dilemă a neliniştitului domn Robu
Într-un ultim sondaj de opinie – mă rog, aşa le spune el unor chestionare, prin care îşi întreabă fanii despre varii probleme – fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, chiar pare măcinat de-o problemă. Nu, nu mai e o întrebare ca pe vremuri, de genul: “Ştiaţi că primarul Timişoarei, doctor inginer, doctor honoris causa, academician…
Considerându-se pe cai mari, Nicolae Robu îşi întreabă fanii pe lista cărui partid să candideze pentru un nou mandat de primar
Lansat în cursa pentru un nou mandat de primar al Timişoarei, Nicolae Robu mai are o singură problemă: pe lista cărui partid să candideze. În acest sens, el a lansat un nou “sondaj” pe pagina sa de Facebook, în care fanii săi sunt rugaţi să-l ajute să depăşească şi această dilemă. În urmă cu aproximativ…
Sondaj pe Timişoara. Dominic Fritz şi Nicolae Robu pe primele două locuri, dar datele nu sunt deloc bune pentru actualul primar
Dominic Fritz şi Nicolae Robu, respectiv cei doi care s-au confruntat la ultimele alegeri locale, ocupă şi acum primele două locuri în preferinţele timişorenilor, potrivit unui recent sondaj de opinie. Totuşi datele nu sunt deloc favorabile actualului primar, procentul nehotărâţilor fiind foarte mare, iar gradul de neîncredrere în Fritz ridicat. Potrivit unui sondaj de opinie,…