De la 1 mai, românii nu se vor mai putea prezenta la medic fără cardul de sănătate. Medicii de familie le folosesc deja din luna februarie, însă în unitățile medicale de stat cititoarele de carduri sunt, încă, o raritate. Cele mai mari spitale din Timișoara spune că sunt pregătite pentru a lucra în noul sistem, chiar dacă reprezentanții lor nu știu câte cititoare de carduri au.
Teste gratuite pentru „piciorul diabetic”, la Spitalul Judetean
Testări gratuite, la Spitalul Judeţean din Timişoara, pentru pacienţii cu diabet și complicaţii ale afecţiunii la nivelul membrelor inferioare. Programările se vor putea face din 2 decembrie, iar testările se vor face de două ori pe săptămână, în ambulatoriul Spitalului Județean.
4,5 milioane de oameni, tratati in 40 de ani la Spitalul Judetean
Spitalul Judeţean din Timişoara a împlinit, la acest sfârşit de săptămână, 40 de ani de activitate. Aproape 1,7 milioane de pacienți au fost internaţi şi trataţi aici în cele patru decenii de activitate, iar alte peste 2,8 milioane de persoane au trecut pe la Urgențe. Tot aici se pregătesc, pe lângă medicii specialist, 700-800 de rezidenţi pe an.
Varice operate in direct la Congresul Roman de Flebologie
Mai mulți pacienți cu varice vor fi operați, în următoarele zile, la Timișoara, de medici de la Clinica de Chirurgie I de la Spitalul Județean împreună cu specialiști din străinătate. Intervențiile vor avea loc în cadrul celei de-a 13 a ediții a Congresului Român de Flebologie și vor fi transmise live în sălile de curs în care au loc seminariile.
Spitalul Judetean cauta asistente si infirmiere! Cateva zeci de posturi scoase la concurs
Spitalul Județean scoate la concurs câteva zeci de posturi de asistenți medicali, infirmiere, îngrijitoare, registratori medicali, brancardieri și muncitori calificați. O parte dintre acestea sunt doar temporare, dar cele mai multe sunt pe perioadă nedeterminată. Concursul va avea loc în octombrie, dar dosarele de înscriere se depun în această perioadă.
Juganaru: Nu mi-am dorit sa fiu director la Judetean ca sa ma lansez in politica
Fostul manager al Spitalului Judeţean, liberalul Iulius Jugănaru, este primul director de deconcentrate schimbat în Timiş cu un social-democrat. Jugănaru l-a înlocuit în iulie 2013 pe un alt liberal, Ciprian Bogdan și susține acum că a așteptat din prima zi momentul în care va fi înlăturat, dar nu acceptă să se spună despre el că era nepregătit pentru o astfel de funcție. Asta, deși admite că a fost susținut politic.
Juganaru: „Anca Petrescu a plecat de la Timisoara in stare foarte buna”
Medicii de la Spitalul Județean resping categoric acuzațiile conform cărora arhitecta Anca Petrescu ar fi murit din cauza unei infecții contractate în perioada în care a fost internată în Timișoara. „Arhitecta lui Ceaușescu” a decedat la finele lunii octombrie, la câteva săptămâni după ce a externată, în stare bună, de la SCJUT.
In spitalele din Timisoara, o asistenta raspunde de zeci de bolnavi
În timp ce saloanele din spitale sunt neîncăpătoare, unităţile sanitare rămân fără personal medical. La Spitalul Judeţean, de exemplu, sunt secţii pe care o singură asistentă îngrijeşte zeci de bolnavi. Situația este la fel de dramatică și în maternitate sau la SMURD.
In sali proaspat renovate, urologii timisoreni invata operatii noi
Operaţii în premieră naţională la Clinica de Urologie a Spitalului Judeţean Timişoara. Este vorba despre două tipuri noi de intervenţii la nivelul prostatei, realizate cu tehnologie de ultimă generaţie.
Trei raniti in accidentul din Ungaria, internati la Timisoara
Trei dintre victimele accidentului produs săptămâna trecută în Ungaria au fost aduse, vineri noaptea, la Spitalul Județean din Timișoara. Este vorba despre doi bărbați și o fetiță, toți cu politraumatisme. Ei au fost transportați în România cu o ambulanță SMURD.
Internat in coma la ATI, dupa ce a cazut intr-o prapastie
Un biolog e internat în stare gravă la Terapie Intensivă, la Spitalul Județean, după ce a căzut într-o râpă din Munții Țarcu. El a fost adus la Timișoara de un elicopter SMURD chemat de salvamontiști.
Barsasteanu, pregatit sa preia conducerea Spitalului Judetean
Consilierul local PSD Florică Bârsăşteanu pare marele favorit la preluarea funcţiei de manager al Spitalului Judeţean din Timişoara. Momentan, el rămâne interimar după plecarea lui Ciprian Bogdan la Bucureşti.
O avocata beata a facut circ la Urgente
O avocată din Timișoara a făcut un circ monstru, joi seară, la Spitalul Județean. Femeia fusese oprită în trafic, pentru un control de rutină, și a refuzat să sufle în etilotest. Polițiștii au adus-o la spital, pentru recoltarea de probe, și acolo a început scandalul.
Iosif Secasan, un senator cu masina pe trotuar
Senator de Caraș-Severin, medicul liberal Iosif Secășan nu respectă nici regulile din Timișoara și nici bunul simț. Joi, el a parcat cu nonșalanță pe trotuar, în fața Spitalului Județean, unde a stat de vorbă minute bune cu un coleg de breaslă.
Premiera la Judetean: fiere scoasa prin buric
O nouă premieră medicală la Timişoara. Medicii Clinicii de Chirurgie Generală II de la Spitalul Judeţean Timişoara au operat de fiere două paciente printr-o nouă tehnică laparoscopică. Aceasta se face prin buric, e minim invazivă şi nu lasă cicatrici.
„Plamanul artificial” a salvat o viata la Judetean
Premieră naţională la Timişoara. Medicii de la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean Timişoara au folosit pentru prima dată un dispozitiv numit „plămân artificial”, pentru a trata un pacient cu insuficienţă respiratorie acută severă.
Judeteanul nu are datorii, managerul nu se teme ca va fi demis
Managerul Spitalului Județean Timișoara nu se teme că va fi dat afară din cauza datoriilor. Conform scrisorii de intenție cu FMI, directorii de spitale pot fi înlocuiți, dacă înregistrează arierate timp de trei luni la rând.
Operatie de sase ore pentru salvarea bratului unui pacient cu cancer osos
O echipă de medici ai Clinicii de Chirurgie Vasculară – Departamentul de Microchirurgie Reconstructivă și ai Clinicii de Ortopedie I de la Spitalul Clinic Județean de Urgență a realizat o intervenție chirurgicală complexă de reconstrucție a membrului superior.