Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, se află într-o vizită inopinată la Timișoara. Acesta a ajuns la Direcția de Sănătate Publică, unde s-a întâlnit cu conducerea instituției, și, apoi s-a dus în vizită la Spitalul Județean Timișoara. Sosirea ministrului Sănătății Nelu Tătaru la Timișoara a fost ținută „la secret”. Nu a anunțat nimeni sosirea reprezentantului Ministerului Sănătății…
Focar de coronavirus la Spitalul Judeţean Timişoara! Clinica de Chirurgie Vasculară a intrat în carantină
În Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara au fost descoperite 19 persoane infectate cu COVID-19, dintre care nouă asistente şi infirmiere, respectiv zece pacienţi. În această seară au fost luate şi primele măsuri de control, prima fiind caratinarea clinicii pentru o perioadă de 14 zile. Anunţul privind depistarea cazurilor de coronavirus în cadul…
Teste de COVID-19 la Spitalul Județean Timișoara. Prețul unei testări este de 250 de lei.
Din 3 august, laboratorul de la Spitalul Județean Timișoara va face teste pentru depistarea COVID-19 contra cost, respectiv 250 de lei. Conducerea Spitalului Județean Timișoara anunță că, începând de luni, 3 august, laboratorul din unitatea sanitară va efectua contra cost teste PCR pentru depistarea virusului SARS Cov2. Programările se vor face exclusiv prin Ambulator la…
Doi angajați ai Spitalului Județean Timișoara, un brancardier și o asistentă, infectaţi cu COVID-19
Doi angajați ai Spitalului Județean Timișoara au fost depistați cu SARS-Cov2. Este vorba despre o asistentă și un brancardier. Asistenta lucrează la laborator, iar brancardierul la secția de Urologie. Colegii lor nu sunt infectați. Cei doi au fost confirmați pozitiv, cu Covid-19, iar colegii lor, testați zilele trecute, după ce au apărut cazurile, au ieșit…
2021 – anul când este preconizată începerea construcției noii clădiri a Unității de Primiri Urgențe la Spitalul Județean Timișoara
Anul 2021 este cel în care, spune specialiștii, va începe construcția noii clădiri a Unității de Primiri Urgențe din curtea Spitalului Județean Timișoara. Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici de Guvernul României. Noua clădire, plasată chiar în curtea „Județeanului”, ar urma să preia urgenţele și să le distribuie printr-un sistem de pasarele către secții. Noua clădire…
Premieră națională la Timișoara: intervenție la Spitalul Județean “Pius Brînzeu”
O intervenție care a avut loc la Spitalul Județean Timișoara a marcat o nouă premieră națională. Este vorba despre o intervenție de embolizare a unei malformații arteriovenoase profundă, pe cale venoasă. Intervenția a avut loc asupra unui pacient de 14 ani și a avut loc la începutul acestei săptămâni. Operația a fost un succes. Conform…
Contract semnat pentru noua maternitate de lângă Casa Austria. În doi ani se va finaliza construcția
Pe amplasamentul de lângă Casa Austria, președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, a semnat contractul pentru proiectarea și execuția noii mtaernități a Spitalului Județean Timișoara. Maternitatea ar trebuie să fie gata la finalul anului 2022. „Semnăm contractul efectiv pentru ceea ce înseamnă proiectare plus execuție, un contract de 38.850.000 lei, aproximativ, fără TVA și cu…
Medicii timişoreni reacţionează la inepţiile “inventatorului” vaccinului anti-coronavirus, Virgil Păunescu
Directorul Institutului Oncogen Timișoara, doctorul Virgil Păunescu, a declarat pentru Național.ro că, în cazul Covid-19, „tratamentul pe care îl aplică România este apă de ploaie”. Reprezentanții Spitalului “Victor Babeș” şi ai Spitalului Judeţean din Timișoara se delimitează de afirmațiile doctorului Păunescu. Doctorul Virgil Păunescu, directorul OncoGen, este cel care a declarat că lucrează la un…
Se caută cercetători la OncoGen, centrul de lângă Spitalul Județean Timișoara
La Centrul de Terapii Genice și Celulare în Tratamentul Cancerului – OncoGen – al Spitalului Județean Timișoara se fac cercetări pentru tratamentul cancerului, dar și pentru un vaccin contra coronavirusului. Se fac și angajări în această perioadă. Pe site-ul Spitalului Județean Timișoara a fost postat anunțul conform căruia se caută asistent de cercetare, pe perioadă…
O pacientă s-a aruncat în gol de la etajul 6 al Spitalului Județean Timișoara/UPDATE Femeia a decedat
O pacientă a Spitalului Județean Timișoara s-a aruncat în gol de la etajul 6 al unității sanitare. Femeia era internată în spital, iar în această dimineață a recurs la acest gest extrem. Femeia era internată pe secția de Neurochirurgie a celui mai mare spital din vestul țării, iar în această dimineață a recurs la gestul…
Consiliul Judeţean Timiş va plăti documentaţia aferentă noii clădiri pentru ATI şi UPU de la Spitalul Judeţean Timişoara
Prin intermediul unui proiect derulat cu Banca Mondială, în valoare de 50 de milioane de euro, Spitalul Judeţean Timişoara va beneficia de o nouă clădire, care va găzdui unităţile centrului de arşi, noua secţie ATI şi cea pentru primirea urgenţelor. Miercuri, plenul CJT a aprobat să suporte din bugetul propriu suma necesară întocmirii documentaţiei, pentru…
Crește capacitatea de testare pentru Covid-19 în Timiș! Un nou laborator la Spitalul Județean Timișoara
Un nou laborator de testare COVID-19 se deschide în aceste zile la Spitalul Județean Timișoara, iar testele vor începe, cel mai probabil, săptămâna viitoare. Acesta va crește capacitatea de testare în Timiș de la 400-500 de teste pe zi la aproape o mie. Aparatura pentru dotarea acestui laborator a costat 500.000 lei, fiind achiziționată din…
Cinci avataruri „lucrează” la Spitalul Județean Timișoara pentru a ajuta medicii în tratarea pacienților cu coronavirus
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean din Timișoara lucrează cinci noi colegi virtuali. Aici activează „infirmiera virtuală”, care vine în ajutorul medicilor şi asistentelor spitalului. Este un proiect pilot de care beneficiază spitalul, alături de alte șase unități sanitare din țară și este făcut pentru a diminua contactul cu pacienții suspecți de Covid-19.…
Alfred Simonis jubilează. Proiectul privind transformarea Spitalului Judeţean Timişoara într-unul regional a eşuat
Întrunit marţi, 6 mai, Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean Timişoara nu a mai dezbătut proiectul privind transformarea spitalului într-unul cu caracter regional. Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, consideră acest “abandon” un eşec al PNL Timiş. În urmă cu trei zile, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, semnala faptul că liberalii locali vor să transform Spitalul…
Managerul “Judeţeanului”, Raul Pătraşcu: “Ne comportăm ca un spital regional, dar fondurile sunt ca pentru unul județean”
Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Judeţean, afirmă că unitatea pe care o conduce se comportă deja ca și un spital regional, însă serviciile sunt plătite de către CJAS ca unuia județean. Pătraşcu aminteşte că spitalul deserveşte pacienţi din patru judeţe, dar primeşte bani doar de la CJAS Timiş. Raul Pătrașcu, managerul Spitalului Județean Timișoara, îi răspunde…
Alfred Simonis alertează: PNL Timiş nu mai vrea spital regional în Timişoara
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, susţine că PNL-iştii locali vor să transforme Spitalul Judeţean Timişoara într-unul regional. Prin această manevră se va pune cruce investiţiei într-un nou spital regional în Capitala Banatului, afirmă deputatul PSD. “Conducerea liberală a Spitalului Judetean din Timişoara ne întinde o capcană în care este obligatoriu să nu cădem, dacă ținem…
Aplauze pe cerul Timișoarei pentru cei care luptă în linia întâi cu COVID-19
Aplauze pe cer pentru luptătorii din linia întâi, din Timișoara. Asta au făcut reprezentanții unui club aerian, astăzi, în urbea de pe Bega. Au transmis un mesaj prin care le mulțumesc celor din linia întâi, care luptă cu coronavirusul. Îi știți! Sunt medici, asistente, polițiști, pompieri, jandarmi, militari – toți cei care poartă bătălia cu…
Patru medici și o infirmieră de la „Județean” au COVID-19
Cinci cadre medicale de la Spitalul Județean Timișoara au coronavirus. Au fost depistați în ultimele două săptămâni. Cadrele medicale au fost depistate în ultimele două săptămâni cu COVID-19 și sunt internate la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Este vorba despre patru medici și o infirmieră – trei medici de la secția de…
Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, vine în Timiș: verifică activitatea din Spitalul Județean și cel de boli infecțioase
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, vine astazi in Timis unde va verifica activitatea din Spitalul Județean și Spitalul „Victor Babeş” și va discuta cu autoritățile locale administrative și medicale. Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, va fi joi, 23 aprilie, în județele Hunedoara, Timiș și Arad. În jurul orei 13, ministrul va ajunge la Deva, unde va începe…
Asociația Look Inside Timișoara strânge fonduri pentru echipamente medicale necesare pacienților cu COVID-19. Poți contribui cu o donație!
Asociația Look Inside, din Timișoara, cu sprijinul oamenilor care au donat, a reușit să achiziționeze primul ventilator, care se află deja la Spitalul Clinic Județean de Urgență, Timișoara, secția Anestezie și Țerapie Intensivă. „Bucuria medicilor de acolo la primirea acestuia este de nedescris!”, transmit cei de la Look Inside. Lupta nu a luat sfârșit! Obiectivul…