Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș a anunțat criteriile pe baza cărora se va putea face accesul la Festivalul Etniilor, organizat duminică, 6 iunie, de la ora 17, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. În conformitate cu Hotărârea de Guvern nr 580 din mai 2021, vor avea acces la spectacol persoanele care au…
O nouă premieră la Teatrul German de Stat
Teatrul German de Stat Timișoara anunță premiera spectacolului Katzelmacher. Dacă nu ar fi vorba despre iubire, după un text de Rainer Werner Fassbinder, regizat de Eugen Jebeleanu. Evenimentul, care se va desfășura cu public, va avea loc vineri, 11 iunie, începând cu ora 19.30 în Sala Mare a Teatrului German de Stat Timișoara. În Katzelmacher…
Filiala timișoreană a Uniunii Artiștilor Plastici sărbătorește 70 de ani de activitate
Filiala timișoreană a Uniunii Artiștilor Plastici din România își sărbătorește vârsta rotundă și respectabilă așa cum se cuvine: cu o expoziție ce reunește un număr record de lucrări de pictură, sculptură, grafică și artă decorativă, semnate de tot atâția creatori: 124. Demersul plastic, curatoriat de Daniela Constantin și Adriana Lucaciu, este găzduit în perioada 2-18…
Poliția Locală eliberează locuri de parcare pe străzile din Timișoara prin ridicarea de rable
Timișoara duce lipsă serioasă de locuri de parcare. Pe lângă faptul că nu avem suficiente asemenea locuri, unii timișoreni își parchează cu lunile sau chiar cu anii mașinile vechi, defecte, pe care nu le mai folosesc în fața caselor sau a blocurilor. Reclamațiile la Poliția Locală nu încetează să apară. Reprezentanții instituției au declarat că…
Zeci de copii, încântați de prezența polițiștilor în Parcul Copiilor. Ce le-au arătat. FOTO
În Parcul Copiilor din Timișoara, zeci de copii au sărbătorit, împreună cu polițiștii timișeni, ziua lor. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, la invitația reprezentanților Palatului Copiilor, între orele 11:00 și 14:00, polițiștii Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității, polițiștii rutieri, de ordine publică, criminaliști, precum și cei de la Serviciului de Acțiuni Speciale Timiș le-au…
Situație tot mai bună în Timiș. Cât a scăzut rata de infectare
Rata de infectare în Timişoara este azi 0,35, într-o foarte uşoară scădere față de ziua precedentă, când a fost 0,38. La nivelul judeţului, rata este azi 0,28, ieri fiind 0,31. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi în comuna Voiteg: 3,23. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Timiș,…
Gest caritabil al polițiștilor timișoreni de 1 iunie. Ce au făcut cu banii adunați
Gest emoționant al polițiștilor din oraș cu ocazia Zilei Copilului. Ei au dorit să facă o acțiune caritabilă, astfel că au apelat la Academia Mămicilor din Timișoara pentru le sugera câțiva copilași pentru care un mic gest ar conta. „În cel mai scurt timp am găsit o familie din Timișoara, respectiv o fetiță, de 13…
Subcarpați și Vița de Vie, printre trupele care urcă pe scena Flight Festival de anul acesta
După anul 2020, foarte dificil pentru sectorul cultural din România, în care Flight Festival a fost unul din foarte puținele proiecte care și-au asumat să ofere publicului evenimente culturale de calitate, respectând toate reglementările și restricțiile impuse de autorități în pandemie, organizatorii anunță a treia ediție de festival, care va avea loc la sfârșitul acestei…
Doar două comune din Timiş mai au rata de infectare peste 1,5 la mia de locuitori
Rata de infectare în Timişoara este azi 0,38, într-o foarte uşoară scădere față de ziua precedentă, când a fost 0,39. La nivelul judeţului, rata este azi 0,31, ieri fiind 0,33. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi în comuna Voiteg: 3,23. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, rata…
Echipe mobile de la Spitalul Militar vaccinează elevi și profesori în liceele din oraș
Elevii care au împlinit 16 ani și doresc să fie imunizați anti-covid cu acordul scris al părinților o pot face chiar la școala unde învață. Echipele mobile de vaccinare ale Spitalului Militar din Timișoara sunt prezente astăzi în trei unități școlare. Astfel, azi pot vaccina elevi și profesori de la Liceul Pedagogic Carmen Sylva, Colegiul…
Renunță la fumat cu ajutorul medicilor de la Victor Babeș! Milioane de oameni mor anual din cauza tutunului
Peste șase milioane de oameni mor în fiecare an din cauza unor afecțiuni asociate fumatului, iar cifrele arată că în 2030 numărul acestora va ajunge la opt milioane. Mai mult, în fiecare an, se înregistrează peste 1,2 milioane de decese din cauza fumatului pasiv (expunerea nefumătorilor la fumul de tutun ambiental). Practic, tutunul este singurul…
Festivalul Etniilor revine după un an de pauză la Muzeul Satului Bănățean
A XX-a ediție a Festivalului Etniilor va avea loc duminică, 6 iunie, de la ora 17.00, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. În cadrul acestui eveniment organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei și finanțat de Consiliul Județean Timiș, atmosfera Banatului de…
Trei tineri au ajuns în arestul Poliției după ce au tâlhărit un bărbat în zona Modern
Ghinion pentru un bărbat de 56 de ani. Vineri seara, în jurul orei 23, în timp ce se deplasa pe Calea Lugojului, a fost atacat de trei tineri. Aceștia i-au furat o sumă de bani, documentele de identitate și mai mai multe bunuri, printre care și o bormașină electrică. La scurt timp, polițiștii Biroului de…
Concurs național pentru elevii cu spirit civic organizat de Institutul Intercultural Timișoara
Elevii de clasa a VII-a au soluții pentru problemele cu care se confruntă comunitatea lor. 16 echipe de câte 4-5 elevi au participat la primul Concurs național pentru elevi cu spirit civic, organizat de Institutul Intercultural Timișoara în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș. Elevii au avut la dispoziție 48 de ore pentru a face…
Rata de infectare cu covid, și azi în scădere la Timișoara
Rata de infectare în Timişoara este azi 0,41, în scădere ușoară față de ziua precedentă, când a fost 0,44. La nivelul judeţului, rata este azi 0,47, ieri fiind 0,41. Cel mai mare coeficient de infectare din Timiș se înregistrează azi în comuna Fârdea: 3,51. Astăzi, conform datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică, localitățile cu…
Hoți de catalizatoare, depistați de polițiștii de la Secția 2
Doi tineri, unul de 19 ani și altul în vârstă de 25 de ani, care obișnuiau să fure din mașini, au fost prinși, sâmbătă, de poliţiştii Secției 2 Timișoara. În baza unui plan de acțiune pe linie de furturi din autoturisme și în urma investigațiilor, oamenii legii au identificat pe strada Martir Marius Ciopec cei…
Program special la Teatrul Merlin cu ocazia Zilei Copilului
La Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin”, luna florilor se sfârșește duminică, la sediul teatrului, cu îndrăgitul spectacol al Mirelei Puia, „Inimă de piatră”, cu o distribuție refăcută. Luna lui Cireșar vine cu multe spectacole și alte mici surprize pentru prietenii Teatrului „Merlin”. Ca în fiecare an, de 1 iunie, Teatrul pentru Copii și Tineret…
Expoziția „Migrații. HOMO VIATOR”, la Muzeul de Artă. Este accesibilă și persoanelor cu deficiențe de vedere
Muzeul Național de Artă Timișoara prezintă expoziția „Migrații. HOMO VIATOR”, a artistei Alina Cioară, în perioada 1-10 iunie. Proiectul de artă contemporană este amplasat în spațiul dedicat expozițiilor temporare, de la etajul II al Palatului Baroc (Piața Unirii nr. 1). „Expoziția artistei Alinei Cioară (n. Timișoara 1980, trăiește și lucrează la Timișoara/București) este un demers…
În competiţia Festivalului Ceau, Cinema! s-au înscris șase filme realizate de tineri regizori români
Trei documentare şi trei filme de ficţiune, realizate de tineri cineaşti din România, vor face parte din competiţia celei de-a opta ediţii a Festivalului Ceau, Cinema! de la Timişoara, care va avea loc între 15 şi 18 iulie. Cele trei documentare sunt „Noi împotriva noastră” (2020), de Andra Tarara, „Casa cu păpuşi” (2020), de Tudor…
Polițiștii locali supraveghează malurile Begăi pe două roți. FOTO
Începând de astăzi, polițiștii locali patrulează pe două roți pe malurile Canalului Bega, atât dimineața cât și după amiază, în două schimburi, de la ora 09.00 până la ora 23.00. Potrivit reprezentanților instituției, principalele aspecte vizate sunt depistarea celor care „abuzează” de decibeli, o dată cu încălzirea vremii crescând numărul teraselor și localurilor care deranjează…