Domeniile educației și al cercetării rămân prioritare la UPT, iar o delegaţie reprezentând celebrul institut de învăţământ bănăţean a ajuns până în China pentru a lega parteneriate cu universităţi asiatice. La invitația Ministerului de Comerț al Republicii Populare Chineze, reprezentat în România de Ambasada Chinei din București, o delegație de la Universitatea Politehnica Timisoara (UPT)…
Alegerile au trecut, vine vremea negocierilor. Cine ar putea fi viitorii viceprimari ai Timişoarei şi vicepreşedinţi ai CJ Timiş
Alegerile s-au consumat cu o săptămână în urmă, iar în perioada următoare vor avea loc şi negocierile privind formarea unor noi majorităţi la Consiliul Judeţean Timiş, dar şi în consiliile locale din judeţ, cea mai importantă fiind, evident, cel din Timişoara. E adevărat, de această dată nu mai există presiunea timpului din alţi ani, abia…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Mandatul doi sau mersul pe sârmă
Spunem deseori despre un primar la ceas de bilanț că n-a făcut nimic. Și apoi completăm că trăim vremuri în care e mai bine ca un primar să nu facă nimic. Da, se întâmplă în România anului 2024 și sunt localități în care dacă nu faci nimic ca edil poți fi socotit un erou care…
Citeşte tot articolulCiteşte şi următoarele articole de acelaşi autor:
Jurnal de campanie (23). Flash-uri electorale. Cum Oculta îl pune iar primar pe Fritz, iar Robu şi Bode au “ouat” o “mărgică”. Nu uitaţi, duminică e vorba şi despre Grapini!
Doar câteva zile ne mai despart de alegerile locale şi parlamentare, campania electorală fiind spre final. La fel cum spre final este şi această rubrică, în care am cules acum câteva dintre cele mai recente “flash”-uri electorale. Un sondaj numit dorinţă Dominic Fritz a prezentat documente care demonstrează că în 2013 s-a dat o autorizaţie…
Citeşte tot articolulCitește și alte articole pe aceeași temă:
- Jurnal de campanie (22). La Săcălaz, comasaţii s-au „spart” în Buboi şi Boboi. Dar tot o „bubă” fără şcoală avem
- Jurnal de campanie (21) Şi minciuna-i vorbă! Alina Sperlea, candidata comasată pentru Primăria Dumbrăviţa, una spune, alta scrie
- Jurnal de campanie (20). Din lumea celor care nu (prea) contează. Ce-i mâna pe ei (Vasile, Sîrbu, Olajos, Moş…) în luptă