Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea…
Timișoara are de luni șase noi cetățeni de onoare/FOTO
Timișoara a acordat, luni seara, chiar de ziua orașului, un număr de șase noi titluri de cetățean de onoare. În cadrul unei ședințe festive a Consiliului Local, șase persoane din domeniul social, cultural, muzical, media, au primit cea mai înaltă distincție acordată de oraș. Din păcate, nu toți cei distinși au putut fi în sală.…
Stadionul Electrica primește trei tribune mobile și 600 de noi locuri/VIDEO
Liga a doua este magnet pentru publicul timișorean, iar abonamentele pentru tot sezonul are începe pentru Poli marți s-au vândut în câteva minute, iar biletele la meciul cu Chindia Târgoviște la fel. Astfel, a fost decisă achiziția a mai multe tribune mobile, care vor fi instalate pe stadionul Electrica. Acestea vor oferi un plus de…
Timișoara a marcat intrarea trupelor românești în oraș prin două ceremonii oficiale/FOTO
Depunerea de coroane la statuia generalului Virgil Economu a însemnat debutul ceremoniilor oficiale legate de Ziua Timișoarei. A urmat o ceremonie cu discursuri oficiale în Piața Unirii și o defilare militară în aceeași locație. Ceremoniile oficiale legate de Ziua Timișoarei, sărbătorită din anul 1999, au debutat luni cu depunerea de coroane la statuia generalului Virgil…
Primăria Timișoara vinde 3.500 de metri cubi de lemn
Municipalitatea timișoreană se pregătește să aprobe scoaterea la licitație a peste trei mii de metri cubi de lemn provenind din zonele pe care le are în proprietate. Se scot la vânzare mai multe cantități de frasin, stejar, ulm, salcâm, jugastru, la prețuri diferite. De realizarea vânzării se va ocupa Ocolul Silvic Timișoara, care se ocupă…
Celebrarea Timișoarei a continuat sâmbătă cu o nouă serie de concerte, dar și cu un spetacol de acrobație aeriană
Seria evenimentelor incluse în Timișoara City Celebration a continuat sâmbătă, iar punctul principal de atracție a fost și de această dată scena din centrul orașului. De această dată, scena a fost dominată de artiști moldoveni, în fața publicului s-au aflat Satoshi și Irina Rimes, din țara vecină, pentru ca seara să fie închisă de cei…
Focar de pesta micilor rumegătoare la Giulvăz. Au fost stabilite măsurile de protecție și restricțiile aplicate
Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Timiș a anunțat confirmarea unui focar de Pesta micilor rumegătoare în cadrul unei exploatații de ovine din localitatea Giulvăz, județul Timiș. Cu această ocazie a fost organizată o ședință a comisiei de specialitate, pentru aprobarea prin hotărâre a zonelor de protecție și supraveghere din jurul focarului de Pesta…
Garda de Mediu acuză implicarea politicului în defăimarea instituției, după vizita ministrului Mediului la o groapă ilegală de gunoi la Săcălaz/VIDEO + FOTO
Garda de Mediu Timiș reacționează după vizita ministrului Mediului de la Săcălaz și susține că asupra instituției ar fi fost aduse acuzații din partea unui anumit partid politic, cum că instituția nu și-a făcut treaba. Filiala timișeană a Gărzii de Mediu spune că a descoperit proprietarul terenului unde au fost depozitate deșeurile din construcții, iar…
Inaugurare de Ziua Timișoarei. Turnul de apă din Iosefin e oficial, de vineri, obiectiv turistic și centru destinat evenimentelor culturale/FOTO
Epopeea turnului de apă din Iosefin, convertit în obiectiv turistic și centru cultural s-a încheiat vineri, chiar de Ziua Timișoarei. Recepția a fost semnată de primărie, după ani de ”lupte”, joi, iar vineri în turn au urcat primii vizitatori, în cadrul unor tururi ghidate. Deocamdată, vizitele vor avea loc doar în weekend, iar în funcție…
CJT, solicitat să acopere financiar incinerarea unor animale afectate de pestă la Giulvăz. Legislația nu îi permite
Ultima ședință de plen a Consiliului Județean Timiș a adus la rubrica de interpelări o cerere cu totul inedită. Un consilier județean a solicitat bani de la bugetul județului pentru a se acoperi operațiunea de incinerare a unor animale dintr-un focar de pestă a micilor rumegătoare. Proprietarul animalelor refuză să plătească, DSV nu are bani,…
S-au finalizat lucrările de întreținere de pe drumul Sânpetru Mare – Igriș – limita de județ/VIDEO
Drumul care leagă Sânpetru Mare și limita spre județul Arad a fost reparat, pe o lungime de aproape zece kilometri. Pe o bună porțiune a fost așternut un nou covor asfaltic. Consiliul Județean Timiș a anunțat finalizarea lucrărilor de întreținere efectuate pe DJ 682E, pe drumul care leagă Sânpetru Mare și Igriș de limita județului…
Apar primele restricții de circulație la Pasajul Polonă, odată cu evoluția lucrărilor
Lucrările efectuate pentru reabilitarea Pasajului de la Fabrica de Zahăr, din Freidorf avansează. Constructorul lucrează la zidurile de sprijin și pregătesc platforma pentru execuția piloților. Pentru desfășurarea lucrărilor în condiții de siguranță, încep o serie de restricții de circulație. Benzile auto vor fi îngustate pentru a permite intervențiile la marginea carosabilului, iar accesul spre și…
Administrația județeană a aprobat acordul de asociere cu Primăria Timișoara pentru noua parcare de la Județean
Consiliul Județean Timiș a aprobat, în ședința de miercuri, un acord de colaborare cu primăria Timișoara pentru construirea unei parcări supraetajate în zona Spitalului Județean Timișoara. Acordul urmează unui circ mediatic, în care cele două părți implicate s-au împuns reciproc pe tema parcării, mai ales a locului unde aceasta trebuie ridicată. CJT a cerut un…
Licitația pentru componenta a doua a MultipleXity a atras cinci oferte
Un număr de cinci oferte au fost depuse la licitația lansată de Primăria Timișoara pentru a doua componentă a complexului MultipleXity. Proiectul vizează reabilitarea clădirilor C3, C4 și C5 și reamenajarea curții fostului depou de tramvaie de pe bulevardul Take Ionescu, cu ajutorul fondurilor europene. Această parte a investiției vizează reabilitarea clădirilor adiacente halei principale…
Proiectul privind vânzarea unui teren din Parcul Industrial Timișoara, decisă printr-o hotărâre judecătorească, a fost respins de consilierii județeni
Plenul Consiliului Județean Timiș a fost dominat, miercuri, de o dezbatere asupra votării aprobării unei decizii judecătorești prin care instituția este obligată să vândă un teren din parcul industrial pe care îl administrează către o societate care funcționa acolo cu activitate în domeniul panificației. Instanța ar fi cerut chiar ca decizia să fie votată de…
CJ Timiș a aprobat partea de finanțare care o va suporta în cadrul Institutului de Oncologie. Lucrările, demarate în septembrie
Consilierii județeni au aprobat, miercuri, documentația care stabilește varianta finală a parteneriatului în cadrul căruia se va ridica noul Institut Regional de Oncologie Timișoara. Prin această documentație a fost stabilită partea de finanțare pe care CJT o va acoperi în cadrul acordului, dar este confirmată și finanțarea unității medicale. Lucrările efective ar urma să înceapă…
Pot începe lucrările de regenerare urbană a Pieței Mocioni. A fost semnat contractul de execuție
Lista șantierelor ample din Timișoara sporește din această săptămână cu încă unul. Municipalitatea timișoreană a semnat contractul pentru execuția lucrărilor în zona Piața Mocioni – Kuttel. Investiția municipalității prevede transformarea a peste 26.000 de metri pătrați într-un spațiu urban modern și mai verde, cu zone pietonale extinse, piste pentru biciclete, transport public prioritar și o…
Adio cartea de identitate pe model vechi, din 1997. Din 1 august va mai fi eliberată doar în situații speciale
Începând de luna viitoare, Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor nu va mai prelua cereri pentru eliberarea cărții de identitate model 1997 decât în anumite situații. Măsura vine ca urmare dispoziției Direcției Generale pentru Evidența Persoanelor. Astfel, vor mai fi preluate doar cereri depuse la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României…
Județul Timiș și-a sărbătorit ziua oficială. Margit Șerban a devenit cetățean de onoare
Marți, Consiliul Județean Timiș a marcat sărbătoarea oficială a județului, momentul în care administrația județului a fost preluată de România. Cu această ocazie, a fost acordat și un titlu de cetățean de onoare al județului, lui Margit Șerban, cea care a fost inima și sufletul centrului Cristian Șerban. Ceremonia a debutat cu intonarea imnurilor României…
Consilierul județean AUR, Marcel Mihoc, a propus acordarea titlului de cetățean de onoare al Timișului lui Sorin Grindeanu
Moment… interesant în ședința de plen extraordinar care a precedat ședinței festive a Consiliului Județean Timiș dedicate Zilei Județului Timiș. Consilierul județean Marcel Mihoc, de la AUR, a cerut acordarea titlului de cetățean de onoare al județului lui Sorin Grindeanu, liderul PSD. Desigur, momentul a fost la maxim speculat de reprezentanții unui anumit partid politic.…