Deputatul PSD Florin Bîrsășteanu și-a anunțat oficial, joi, intenția de a candida pentru funcția de președinte al organizației municipale. Social-democratul spune că ținta pentru acest an este stabilirea, până în luna decembrie, a unui candidat cu șanse la Primăria Timișoara. El nu exclude să-și asume o astfel de sarcină.
Culmea plagiatului: Guvernul Ponta respinge legi initiate de PNL, dar le copiaza si le trece prin parlament!
Au spus că n-au bani pentru proiectul liberalilor, dar, în aceeași zi, au depus la parlament un proiect… identic! Guvernul Ponta a reușit să stabilească un nou record de incompentență și nesimțire. Este vorba despre legea care prevede dublarea indemnizaţiilor pentru persoanele persecutate politic în regimul comunist, respinsă în format liberal.
Senat: Ai trei oameni, poti face un partid!
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii partidelor politice nr14/2003. Potrivit acestei modificări, un partid va putea fi înființat cu minimum… trei membri.
Ce averi au parlamentarii de Timis care au semnat pentru pensiile nesimtite
Din cei opt parlamentari de Timiș care au semnat inițiativa pensiilor speciale pentru senatori și deputați, doi sunt putred de bogați (Ion Răducanu și Gheorghe Ciobanu), iar despre alți doi se poate spune că sunt avuți: Petru Andea și Florică Bîrsășteanu. Printre cei opt se regăsește însă și unul suspect de sărac, fostul primar al Făgetului, Dorel Covaci.
Iohannis a ramas fara purtator de cuvant! Tatiana Niculescu-Bran a demisionat
Purtătorul de cuvânt al președintelui Klaus Iohannis, Tatiana Niculescu Bran, și-a dat demisia de la Palatul Cotroceni. Scriitoarea și-a motivat decizia printr-o… proastă relație cu presa!
Senat: presedintii de CJ, alesi de consilieri
Plenul Senatului a adoptat luni proiectul legislativ privind alegerea primarilor, președinților consiliilor județene, precum și a consilierilor locali și județeni. Potrivit proiectului, președinții, dar și vicepreședinții de consilii județene și locale vor fi aleși indirect.
Iohannis le-a dat in cap liberalilor cu pensiile speciale
Președintele Klaus Iohannis le-a cerut liberalilor prezenți luni la consultările de la Palatul Cotroceni să se dezică total de proiectul pensiilor speciale, care a generat discuții aprinse în ultima perioadă. Potrivit lui Ludovic Orban, membrii delegației PNL au promis că niciun liberal nu va susține o astfel de inițiativă legislativă.
Ghita Ciobanu vrea sa taxeze darul de nunta, pentru a creste… pensiile! Dar numai unele
Deputatul PSD de Timiș Gheorghe Ciobanu, cunoscut drept un luptător neobosit împotriva evaziunii fiscale, are o propunere legislativă prin care statul ar putea câștiga ceva bani în plus. Astfel, el vrea nici mai mult, nici mai puțin decât impozitarea darului de nuntă. Propunerea sa legislativă vizează taxarea localurilor în care se organizează nunți, botezuri și banchete.
Fuziunea PNL, realizata complet in Timis! In 2017 se va alege un singur lider la nivelul filialei
Copreședintele PNL Timiș, Nicolae Robu a anunțat că filiala pe care o conduce a reușit să finalizeze procesul de fuziune în județ. Totuși, abia în 2017 se va putea vorbi de o fuziune cu adevărat completă. Atunci vor avea loc alegeri atât la nivelul filialelor județene, cât și la nivelul conducerii naționale. Astfel, pentru încă…
Dupa scandalul finantarii echipei Poli, PSD are o rugaminte la Robu… sa-l demita pe Cojocari
Reprezentanții PSD Timiș sunt de părere că secretarul Primăriei Timișoara, Ioan Cojocari ar trebui să fie demis din funcție. Totul se datorează faptului că acesta a girat alocarea de fonduri din bugetul local către echipa Poli Timișoara, lucru care a fost declarat ilegal de către Curtea de Conturi, dar și de către instanță. Curtea de…
Robu: “Tradatorii care-si arunca cenusa in cap, mai o sansa sa fie primiti la discutii”
După ce au anunțat cu surle și trâmbițe că nu va primi înapoi nici un „traseist”, care a trădat în perioada Ordonanței 55, reprezentanții PNL Timiș susțin că ar fi deschiși să poarte discuții cu anumiți foști membrii PNL și PDL care au trecut la PSD. Totuși, nu e vorba despre o promisiune că vor…
PNL Timis are un singur candidat sigur! Restul, dupa 1 septembrie
Cu fuziunea pe ultima sută de metri, liderii PNL Timiș sunt deja cu ochii pe viitori potențiali candidați. Nicolae Robu și Dan Popa, copreședinții filialei județene, știu deja ce fel de candidați și-ar dori, dar totul depinde de sondaje și de dorința acestora de a munci. Cert e un lucru: cereri pentru candidaturi sunt deja o grămadă.
Fostii oameni ai „domnului Dan” cauta oameni destepti si educati cu care sa-si faca partid
Partidul Național Democrat are mare succes în Timiș: are aproape 50 de membri! Asta spun inițiatorii proiectului, foști deputați ai PP-DD, care încearcă să-și construiască primele filiale. Chiar dacă încă nu este o organizație cu acte în regulă, PND vrea candidați pentru alegerile din 2016 și membrii cât mai inteligenți.
Parlamentarii de Timis ar cam vota pentru pensiile speciale
USL pare să revină la viață, cel puțin în rândul unor parlamentarilor de Timiș ai PNL și PSD, care, teoretic, sunt de acord cu proiectul de lege privind pensiile speciale pentru deputați și senatori. Majoritatea este de părere că inițiativa nu e rea, dar există și parlamentari care nu s-au decis încă. Unul singur se opune categoric.
Tupeu fara margini: parlamentarii vor neaparat pensii speciale
Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru deputați și senatori va fi depus joi la parlament. El a fost semnat de 250 de parlamentari, inclusiv liberali, iar printre inițiatori sunt și doi deputați PSD de Timiș. Un deputat cu un singur mandat la activ ar urma să primească, pe lângă pensia obișnuită, încă 1.600 de lei.
Dan Popa vrea sa candideze la parlamentare in 2016, dar inca are alte prioritati
Încă de la începutul mandatului său de președinte al PDL, și mai târziu de copreședinte al PNL Timiș, Dan Popa a sugerat că se gândește la o posibilă candidatură la parlamentarele din 2016. Ideea îi surâde tot mai mult, dar nu e convins decât pe jumătate că ar trebui să facă acest pas.
Grapini, despre fuziune: Vine PLR si ne preia structurile ca sa-si asigure locuri in parlament?
Posibila fuziune dintre PLR și PC creează tot mai multe probleme între șefii Partidului Conservator. Maria Grapini îl acuză pe președintele PC că minte și crede că acesta ar trebui să demisioneze, dacă a devenit alergic la numele lui Dan Voiculescu.
Maria Grapini a votat pentru casatoriile gay, dar numai pentru ca sustine… femeile
Europarlamentarul PC Maria Grapini a explicat de ce a decis să voteze un raport al PE care susține căsătoriile între persoanele de același sex. Conservatoarea spune că a făcut acest gest pentru că în raport erau prezentate mai multe puncte, iar câteva dintre ele favorizau femeile pe care Grapini dorește să le protejeze.
Alegerile din PSD Timis dureaza cinci saptamani, Grindeanu asteapta contracandidati
Alegerile din PSD Timiș încep pe 20 aprilie și se vor finaliza după mai bine de cinci săptămâni. Pe 29 mai este programată, teoretic, conferința județeană care va desemna conducerea filialei Timiș a social-democraților. Președintele interimar Sorin Grindeanu este, momentan, unicul care a anunțat că vrea funcția supremă în partid.
Surpriza in PSD Timis: Alfred Simonis vrea sa-i ia fata lui Ghita Ciobanu
Revolta surdă din PSD Timiș împotriva lui Gheorghe Ciobanu începe pe zi ce trece să fie tot mai puternică. Vechii PSD-iști nu agreează sub nicio formă ideea ca Ghiță „Vamă” Ciobanu să ajungă al doilea om în filială, pe poziția de președinte executiv. Singurul care a anunțat și public că-și dorește această funcție este chiar Ciobanu. Lucrurile nu sunt însă atât de simple precum par.