Aura Danielescu, cumnata deputatului PSD Sorin Grindeanu, este singurul candidat la funcția de inspector școlar general în Timiș. Deși spune că ea „chiar învață” și „își dorește”… nu e convinsă că o să și ia concursul. În același timp, tatăl deputatului, Nicolae Grindeanu, ar putea rămâne șef cu delegație la ISJ Caraș-Severin, unde nu există niciun candidat interesat.
Ești artist? Ai ceva de spus? Hai la StudentFest!
Organizatorii StudentFest sunt în linie dreptă cu pregătirile pentru ediția din acest an a festivalului. Acum se caută tinerii artiști care își doresc să prezinte publicului creațiile lor. În 2015, StudentFest pornește de la tema „conflict”, iar pe lângă artiști, cei care vor să fie voluntari în cadrul festivalului sunt și ei invitați să se înscrie.
Simulare la Evaluarea Nationala: cat de pregatiti sunt elevii dintr-a opta? Anul trecut a fost catastrofal
Emoții pentru elevii de clasa a VIII-a, care, în perioada 23-25 februarie, susțin o simulare a examenului de Evaluare Naţională. Este vorba de o testare înainte de examenul propriu-zis, programat pentru 22-30 iunie. În Timiș, aceasta va oferi și primele rezultate ale programului de meditații gratuite oferite prin intermediul ISJ.
Inspectoratul Scolar Timis lasa scolile sa se descurce cu semnaturile pentru orele de religie
Inspectoratul Școlar Timiș a decis să nu se implice în procedura de strângere a semnăturilor de la părinții care vor să-și lase copiii la orele de religie. Aceasta trebuie încheiată până în 6 martie, când se va face o centralizare a datelor.
Sfaturi despre cariera de la Monica Tatoiu
Studenții de la Universitatea de Vest sunt așteptați la o conferință de la care pot afla cum pot face primii pași pentru a-și construi de la bun început o carieră durabilă. Le vor vorbi despre ce înseamnă asta Monica Tatoiu, Anton Anton și Vlad Icleanu.
Esti voluntar, primesti credite la facultate
Dacă ești student și ești voluntar, Universitatea de Vest din Timișoara te răsplătește! Este vorba de una dintre inițiativele OSUT, prin care studenții primesc credite, dacă se implică în activități de voluntariat. Tinerii care au făcut acest lucru în primul semestru al anului universitar 2014/2015 pot beneficia deja de această facilitate.
Luni incep inscrierile în clasa pregatitoare! Ministerul Educatiei a aprobat metodologia
Febra înscrierilor în clasa pregătitoare pentru școlară a început deja, dar acum există și o dată exactă de la care părinții pot demara acest proces. Din 23 februarie, copiii pot fi înscriși propriu-zis în clasa 0 pentru anul școlar 2015/ 2016.
Copiii de la Generala 30 au primit 30 de calculatoare nou-noute
Elevii din clasele primare de la Școala Generală nr. 30 din Timișoara au, de luni, un cabinet de informatică dotat la cele mai înalte standarde. Școala a primit o donație de 30 de calculatoare noi.
Ministrul Educatiei promite inca cinci microbuze scolare pentru Timis
Timișul va primi, în această primăvară, cinci microbuze școlare, promite ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Vehiculele pentru transportul elevilor ar fi trebuit să ajungă în județ încă de anul trecut, dar au fost trimise în Republica Moldova.
Caminul de lux al UVT nu primeste nici in acest an bani de la guvern
Căminul Universităţii de Vest din Timişoara nu este pe lista de priorităţi a Ministerului Educației. Sunt slabe șanse ca acesta să primească vreun ban în 2015. Construcția a început în vara lui 2013, dar a rămas în stadiul de groapă neterminată. Investiția era estimată la 16 milioane de euro.
Ministrul Cimpeanu e multumit de situatia scolilor din Timis
Ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a venit vineri la Timișoara. Acesta a participat la o conferință, urmând să viziteze mai multe școli din Timiș. În ochii lui Câmpeanu, lucrurile stau destul de bine în județ, ministrul lăudând bunul management al ISJ.
Sarbatoare la Politehnica: fostul rector Coleta de Sabata a implinit 80 de ani
Prof. univ. dr. Coleta de Sabata, fost rector al Universității Politehnica, a împlinit 80 de ani și a fost sărbătorită de foștii colegi în sala Senatului UPT. Scriitoare și om de știință deopotrivă, Coleta de Sabata consideră încă anii studenției, petrecuți la Timișoara, drept cea mai frumoasă, dar și cea mai grea perioadă din viața ei.
Porti deschise la scoala ortodoxa de pe Rebreanu
Timișorenii care sunt interesați să-și dea copiii la o școală păstorită de Biserica Ortodoxă au acum ocazia să vadă cum funcționează aceasta. Pe 17 februarie are loc Ziua Porților Deschise la Şcoala Gimnazială „Sf. Antim Ivireanul”, de pe Bd. Rebreanu, fosta clădire de la Generală 9.
Prea multe clase pregatitoare, prea putin spatiu! In scolile de elita se va merge la ore dupa-amiaza
Încă nu s-a dat startul la înscrierile în clasa pregătitoare, că deja reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Timiș estimează că vor apărea probleme. Totul, din cauza părinților care insistă ca odraslele lor să învețe numai la „școlile de elită”. Din lipsă de spațiu, copiii vor ajunge să meargă la ore după-amiaza.
Ultima suta de metri inainte de inscrierile in clasa pregatitoare, parintii pot verifica de ce scoala „tin”
Mai sunt luni bune până la începerea noului an școlar, dar înscrierile în clasa pregătitoare bat la ușă. Părinții pot verifica, până pe 16 februarie, de ce școală aparțin, în funcție de strada pe care locuiesc, chiar pe site-ul Inspectoratului Școlar Timiș. Apoi începe „distracția”.
Aura Danielescu nu stie daca mai vrea sa fie inspector scolar general
Cu mai puțin de un an la șefia Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu nu știe dacă vrea să continue. Ea spune că funcția este foarte solicitantă și nu-i permite să se ocupe de familie așa cum și-ar dori. Danielescu mai are însă timp să se hotărască.
Cumnata si tatal deputatului Grindeanu ar trebui sa se pregateasca de concurs pe post!
Ministerul Educației scoate la concurs toate cele 42 de funcții de inspector școlar general. În prezent, cei care le ocupă sunt numiți prin ordin de ministru. Timișul și Caraș-Severinul sunt în „portofoliul” familiei deputatului Sorin Grindeanu: cumnata acestuia e șefă în Timiș, iar tatăl, în județul vecin.
Cum sa pleci in SUA sa lucrezi peste vara? Afli de la viceconsulul american, pe Facebook
Eşti student şi vrei să lucrezi la vară în SUA? Eşti interesat să călătoreşti şi să munceşti, dar şi să ai parte de o experienţă culturală şi turistică în Statele Unite? Programul Summer Work and Travel 2015 este exact ceea ce ai nevoie. Vineri poți afla răspunsuri la toate întrebările, în direct de la cel care se ocupă de acest program.
Se cauta „clienti” pentru liceul militar! Recrutarile stau sa inceapa
Biroul informare-recrutare de la Centrul Militar Zonal Timiş a început recrutarea candidaţilor pentru Colegiul Militar Liceal, profil matematică-informatică. Toți cei interesați, elevi de clasa a VIII-a și absolvenți de gimnaziu cu vârsta de până la 16 ani, sunt așteptați să facă primii pași pentru înscriere.
Liceele „Coanda” si „Leonida” nu mai fuzioneaza in 2015! ISJ Timis va reevalua situatia
După ce s-au trezit cu profesorii peste ei, reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș au decis să amâne fuziunea dintre Colegiul Tehnic „Henri Coandă” și Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Asta, deși o dădeau ca 100% sigură acum mai puțin de o săptămână. Între timp, s-a ajuns la concluzia că situația trebuie analizată mai în detaliu.