Pe 1 iunie, de Ziua Copilului, Parcul Copiilor se transformă într-un loc unde curiozitatea, joaca și grija pentru sănătate se întâlnesc într-un mod cu totul special. Administrația pentru Sănătate și Educație din cadrul Primăriei Timișoara continuă și în acest an demersul de a aduce mai aproape de copii noțiunile esențiale despre sănătate, prin cea de-a…
Treizeci de elevi din România se pregătesc în domeniul tehnologiilor AI la Universitatea de Vest Timișoara
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) găzduiește, între 21 și 25 mai, tabăra Lotului Național de Inteligență Artificială, un program intensiv dedicat selecției și pregătirii celor mai buni elevi din țară în domeniul AI. Lotul reunește treizeci dintre cei mai performanți elevi din România, iar în urma probelor și workshopurilor organizate la Timișoara vor fi selectați…
Sâmbătă, restricții temporare de circulație pe unele trasee ale mijloacelor de transport public
În contextul desfășurării evenimentului The Color Run, în 23 mai 2026 vor fi instituite restricții temporare de circulație în mai multe zone ale orașului, iar unele trasee ale mijloacelor de transport public vor fi modificate. În intervalul orar 12 00 – 19 00 , circulația rutieră va fi închisă pe traseul: Piața Libertății – strada…
Călătorii din mijloacele de transport în comun vor fi supravegheați cu 90 de camere, conduse de AI
Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) va implementa un sistem inteligent de monitorizare video de ultimă generație. Acesta presupune dotarea mijloacelor de transport în comun cu 90 de camere video cu dublă lentilă (bifocale), echipate cu tehnologie bazată pe inteligență artificială (IA). Noul sistem va asigura monitorizarea simultană a exteriorului și interiorului vehiculelor, inclusive a…
La UVT au fost deschise două noi laboratoare, în domeniu tehnologiei datelor satelitare și în cel de E-Learning
Universitatea de Vest Timișoara continuă dezvoltarea infrastructurilor educaționale și de cercetare dedicate tehnologiilor emergente, prin investiții realizate în cadrul proiectului „Comunitate digitală pentru generații emergente”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Parte a proiectului este înființarea Laboratorului de Procesare a Datelor Satelitare din cadrul Facultății de Informatică, un spațiu dedicat cercetării și analizei avansate…
La Jebel s-a comemorat Ziua Eroilor
În anul 2026, Ziua Eroilor este sărbătorită astăzi, joi, 21 mai 2026. Această zi coincide cu praznicul creștin al Înălțării Domnului (la 40 de zile de la Paște) și cu sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, formând o zi cu o triplă semnificație deosebită pentru români. Conform Legii nr. 379/2003, Ziua Eroilor este declarată sărbătoare…
Întâlniri pentru viitor: studenții și angajatorii, așteptați de astăzi la MEC DAYS 2026, eveniment organizat de UPT
Povestea merge mai departe. Facultatea de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara organizează joi, 21 mai 2026, o nouă ediție a evenimentului de tradiție „Zilele Mecanicii – MEC DAYS”. Manifestarea se va desfășura la sediul facultății, situat pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 1 din Timișoara, și reprezintă o platformă interactivă dedicată tehnologiei, educației de top…
Timișul își dezvăluie povestea și la Berlin: O experiență diplomatică, senzorială și umană prin multiculturalitate și gastronomie autentică
Județul Timiș își redefinește strategia de promovare regională printr-un concept imersiv inovator care depășește formatele clasice de prezentare. Inițiativa are ca scop poziționarea județului pe harta europeană prin intermediul stilului de viață urban, al multiculturalității sale istorice și al unei gastronomii locale unice. Acest proiect complex prinde viață printr-un parteneriat strategic solid între Consiliul Județean…
Astăzi, dublă sărbătoare ortodoxă: Înălțarea Domnului şi Sfinții Constantin și Elena. Tot azi e şi Ziua Eroilor
Coincidenţă rară în calendarul ortodox, astăzi 21 mai, se sărbătoreşte atât Înălțarea Domnului, cât şi ziua Sfinților Constantin și Elena. Înălțarea Domnului se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşti, în timp ce sărbătoarea Sfinţilor Constantin și Elena are o dată fixă, 21 mai. Totodată, de Înălţare, în România se celebrează şi Ziua Eroilor. Înălțarea…
MAXAGRO împreună cu partenerii au organizat o acțiune caritabilă TIMOTION la Gătaia
Acțiunea desfășurată azi la Gătaia are scop caritabil, în sprijinul copiilor proveniți din medii defavorizate. Primăria Gătaia, reprezentată de primarul, Raul Cozarov, Liceul Teoretic Gătaia, sponsorii Maxagro Grup, Curea Company, Lusioni SRL și Delclaudys SRL, împreună cu United Way România și voluntarii de la Liceul Teoretic Gătaia și-au unit forțele pentru organizarea crosului Timition la…
O balastieră din Jena a fost amendată cu 80.000 de lei de către Apele Române Banat
Un control realizat în zona unde o balastieră exploatează și prelucrează agregate minerale și realizează asfalt a fost sancționată de Apele Române Banat cu o amendă usturătoare. Angajații de la Inspecția Apelor Banat și un grup de specialiști în măsurători cadastrale și topobatimetrice din ABA Banat au desfășurat un control în zona localității Jena din…
Cei care au jefuit Poșta Română au avut un om în interior. O femeie a primit astăzi control judiciar în acel caz
Ecourile jafului din 2025 de la Poșta Mare încă nu s-au stins. Dacă cei trei bandiți au fost prinși și trimiși la închisoare, iată că o femeie care lucra în acel loc va avea probabil același drum. La data de 19 mai 2026, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș,…
Incendiu la mansarda unei locuințe pe strada Dan Căpitan din Timișoara. O femeie se zbate între viață și moarte
Miercuri, în jurul orei 14:30, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la mansarda unei case de pe strada Dan Căpitan din Timișoara, zona Blașcovici. La fața locului s-au deplasat de urgență o autospecială de primă intervenție și comandă, trei autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de…
Pedalați pentru Asociația Furrytales. Donațiile vor merge către susținerea câinilor salvați
Pe 23 mai va avea loc „Bike & Bark with Maya”, un eveniment caritabil dedicat susținerii câinilor salvați de Asociația Furrytales. Acesta aduce împreună comunitatea bicicliștilor și iubitorii de animale pentru o cauză simplă: sprijinirea câinilor salvați de Asociația Furrytales. Evenimentul are loc cu participarea comunității SufletePe2Roti, iar donațiile strânse vor susține exclusiv nevoile blănoșilor…
Anunț al Primăriei Ghiroda privind eliberarea Cărții Electronice de Identitate (CEI)
Primăria Comunei Ghiroda informează cetățenii cu privire la obligațiile și beneficiile obținerii Cărții Electronice de Identitate (CEI), un document modern care facilitează accesul rapid și sigur la servicii publice și digitale. Au obligația să solicite eliberarea unui act de identitate: persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani și nu dețin act de identitate;…
Ambasadorul Bulgariei în România vine la UVT să discute cu studenții
Seria ambasadorilor veniți la Timișoara pentru discuții cu studenții continuă. Astfel, Universitatea de Vest Timișoara organizează, prin implicarea Facultății de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie, un nou eveniment din seria „Ambasadori în dialog@UVT”, avându-l ca invitat pe Excelența Sa Radko Vlaykov, Ambasadorul Republicii Bulgaria în România. Evenimentul va avea loc în data de 22 mai 2026,…
Studenții de la Mecanică, premianți la Olimpiadă
Studenții Facultății de Mecanică din cadrul Universității Politehnica Timișoara au reconfirmat valoarea școlii timișorene de inginerie, obținând rezultate remarcabile la cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Naționale de Mecanisme „Nicolae I. Manolescu”. Evenimentul de prestigiu s-a desfășurat la București, fiind organizat de Asociația Română de Știința Mecanismelor și Mașinilor (ARoTMM) în colaborare cu Universitatea Națională…
Încă un „prădător” arestat preventiv! „Animalul” se ocupa cu pornografia infantilă de zece ani
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 27 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, în formă continuată. Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că,…
Au fost reluate lucrările la baza de sport amenajată de CNI pe strada Costică Rădulescu
Firma care a câștigat cea de a doua licitație organizată pentru baza sportivă de pe strada Costică Rădulescu lucrează la finalizarea investiției realizate de Compania Națională de Investiții la Timișoara. Lucrările fuseseră abandonate, după e firma care a început proiectul intrase în incapacitate de plată. Noul executant, care să preia și să ducă la final…
Traian Băsescu, la Zilele Studenților Timișoarei. Fostul preşedinte va susţine o conferinţă vineri, la ARChA
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este invitatul special ai ediției 2026 a Zilelor Studenților Timișoarei. El va susţine o conferinţă, vineri, 22 mai, de la ora 17.00, la ARChA (fosta discotecă Park Place, Blv Mihai Viteazul, nr. 1b ). Timp de trei zile (21-23 mai), Timişoara va fi capitala exuberanţei studenţeşti, trei zile de…